De la inceput (si m-am abtinut eroic sa nu zic ab initio :))), spun ca am 0 experienta in domeniu.

Daca cititi blogul asta, poate ati remarcat ca de obicei imi dau cu parerea doar despre chestii pe care le-am trait/facut.

Si pe blog, ca in viata, incerc sa tac atunci cand nu stiu ceva. Si asa vorbesc in continuu ca am impresia ca am trait/facut o gramada de lucruri despre care am voie sa povestesc :)).

Insa de data asta o sa fac o mica exceptie.

Pentru ca nu exista conversatie in care cineva (parinte sau non-parinte) afla ca Sara merge la o gradi Montessori si in care sa nu mi se spuna de copilul unei prietene a unei prietene (e ca in ala cu Rapitul, got it?) care s-a adaptat super super greu la scoala.

Va redau conversatiile avute in ultima luna (am pierdut numarul).

-Nu ti-e frica ca n-o sa se adapteze la scoala? Stii, copilul prietenei verisoarei mele (sau ceva) a fost la o gradinita din asta si n-a putut sa se adapteze la statul in banca 8 ore pe zi.

-Bai, sincer nu, adica sper ca nu, uite, eu n-am prea fost la gradinita (m-au crescut bunicii, doar cateva luni am trecut pe la gradi, iar cand eram de varsta Sarei ai mei au incercat sa ma dea la camin iar eu, in forma de protest, m-am oprit din vorbit-I know, pare imposibil :D), dar la scoala m-am adaptat foarte bine. Adica clar nu statusem pana atunci 6 ore intr-o banca.

-Pai da, dar intelegi, e altceva ca daca merg la o gradinita din asta in care e haos si ii lasa sa faca ce vor, ca apoi nu vor intelege de ce trebuie sa stea la locul lor.

-Mai, nu stiu, mie nu mi-a placut la gradinita. Imi amintesc ca ma puneau sa stam in cerc cu scaunelele si sa invatam cantecele si poezii pentru serbarea de sfarsit de an sau ceva. Era odios, uram fiecare secunda, imi petreceam timpul visand la colegul Teo de peste 5 scaunele care nu ma baga in seama si incercand sa il evit pe Adi care ma fugarea sa ma pupe. In plus, la Montessori au actiuni in comun, atat ca nu ii obliga sa faca ceva cand nu vor, si pentru mine e ok asa, mi-ar placea ca Sara sa copilareasca cat mai mult, sa alerge, sa se joace cat mai mult cat inca e copil, sa exploreze si sa invete asa, decat sa stea cu mainile la spate cu gura deschisa sa i se toarne informatiile cu palnia. Macar acum, cat e mica, ca sistemul de invatamant nu prea am cum sa il schimb.

-Ei, hai, ca nici gradinitele din ziua de azi nu mai sunt asa.

Wait. Aici de obicei mi se rupe filmul, zambesc, tac si plec.

Daca gradinitele din ziua de azi nu mai sunt asa, nu obliga copiii sa stea cu mainile la spate pe scaunel si sa invete poezii (cum imi amintesc eu) si lasa copiii sa se joace, atunci care e diferenta radicala fata de o gradinita Montessori? De ce s-ar adapta mai usor de la o gradinita normala decat de la una Montessori?

Adica…nu vi se pare ca logica rationamentului schioapata pe undeva? 🙂

Ps. In poza, Sara bea suc de portocale facut de ea (ales portocala, taiat portocala, stors portocala, turnat in pahar). 🙂

Lumea are asa niste reactii negative fata de Montessori, de genul ce prostie mai e si asta :).

1. Pare o chestie de fite, doar hipsterii isi duc copiii la Montessori.

2. Nu era pentru handicapati? Copilul meu nu e handicapat, de ce sa o duc la o gradinita de handicapati?

3. Cum? Ii lasa sa faca ce vooor? Pai e un haos acolo? O sa fie DE ZA STRU cand ajung la scoala.

Ok. Sa respiram.

1. Da, e posibil ca doar hipsterii sa isi duca copiii la Montessori. Dar deja am stabilit ca s-ar putea sa nu fie asa niste persoane nesuferite.

2. Ba, da, era. Maria Montessori a inceput cu copiii cu dizabilitati, dar a continuat cu cei fara.

3. Da, ii lasa sa faca cam ce vor. Mnu, nu e un haos. Nici vorba.

Ok, la punctul asta cred ca e mai mult de povestit.

In principiu da, pedagogica MM nu obliga copilul sa faca ceva Ea nu le spunea sa faca tacere, sau sa faca un anumit exercitiu. Ea credea in ei, ca au capacitatea sa faca singuri lucrurile, atata timp cat sunt lasati. V-am mai spus exemplul cu scaunul. 🙂

In gradinitele M. e in general (sau asa am citit, tot ce va povestesc e mai mult din citit :)) e foarte liniste, pentru ca ei sunt ocupati cu activitati ce necesita toata concentrarea lor. Nu se poate sa nu stiti ca nu se aude nici musca cand lucreaza ceva ce le place. Pe principiul daca e liniste sigur pun la cale ceva. Cam pe acolo, asa. Adica daca fac ceva ce ii pasioneaza, sunt linistiti.

MM numea educatoarele conductoare. Multa lume a zambit ironic cand a auzit. Le numea asa pentru ca ele conduceau copiii. Nu le impuneau sa faca activitati, ci ii conduceau spre ce aveau nevoie. Ea propune activitati, dar nimeni nu e obligat sa participe. Copiii insa isi doresc sa faca parte din lucrurile ce li se par interesante.

Conductoarea se apropie de un copil si ii prezinta un material, cum se foloseste. Daca copilul e pregatit si interesat, il foloseste. Daca nu reuseste sa il foloseasca (toate materialele ei sunt autocorective, copiii isi dau seama singuri cand gresesc, lucrurile nu se potrivesc, nu e nevoie sa vina nimeni sa le spuna ca au gresit) inseamna ca nu e inca pregatit, educatoarea il ia si i-l va prezenta mai tarziu.

MM crede ca ei invata nu cand le spune cineva lectia, ci atunci cand o pot intelege singuri, vedea, simti singuri. Un exemplu care mi-a placut iarasi mult, poate pentru ca l-am trait pe piele mea, e cel cu abecedarul. Copiii MM invata foarte repede sa citeasca si scriu foarte repede singuri, cuvinte intregi :). Pe la 4 ani. Ciudat, nu? Se folosesc formele. Adica copiii au la dispozitie litere decupate, al caror contur il pot desena pe hartie. Le pot pipai si intelege. De ce zic ca am patit-o. I-am cumparat de la un targ un puzzle Mellissa and Doug cu alfabetul. Avea cam un an jumate. L-am cumparat pentru mai tarziu, evident. Mata in schimb l-a vazut si l-a cerut. S-a cam chinuit cu el la inceput, dar in curand reusea sa il faca. Si ne zapacea sa ii spunem ce sunt alea. Stiti cum fac la varsta aia, nu? ÎÎ? ÎÎ? B mama. D mama, P mama, S mama. Asa ca aproape de 2 ani invatase singura majoritatea literelor. Imi era rusine sa spun cuiva sa nu zica ca am turbat si am incercat sa invatam copilul alfabetul la 1 an. 🙂 Asta i-a placut. Insa chestii „normale” pentru un copil de 2 ani nu le facea: nu spunea cum o cheama, cati ani are etc.

Mitul urban conform caruia copiii alearga ca bezmeticii dintr-o parte in alta intr-o gradinita MM trebuie demontat. Cateva exemple din ce-a facut Sara in prima saptamana: a stors portocale, a mers pe o linie dreapta, a mers cu manutele la spate, a invatat sa stea in liniste perfecta, a turnat apa dintr-o carafa in alta :). Si a fost doar prima saptamana, cea de acomodare, sincer si eu sunt curioasa sa primesc mailul Erikai cu ce a facut saptamana asta (primim si poze) :D.

Azi, de exemplu, cand scriu asta, le-am dus poze cu familiile (nu stiu cate trebuia sa ducem, eu am dus 7, cam cu toata lumea :))) si cred ca au facut ceva cu o barca ca m-a zapacit pana acasa ca trebuie sa construim o barca :)). O sa aflu next week.

Va mai povestesc daca vreti 🙂 repet, asta e doar ce am priceput eu din ce am citit, daca e cineva mai priceput prin zona il invit cu drag sa ma corecteze daca e cazul 😀

PS Am lasat pentru final partea buna. Nu a existat persoana, parinte sau neparinte, care, auzind ca o duc la o gradinita MM sa nu comenteze: dar ce va face la scoala? sigur nu se va acomoda cand va trebui sa stea in banca ei. Revin cu articol separat ca am inceput sa ma lungesc rau la vorba :D.

PPS. Da, are si chestii care nu imi plac, va povestesc si de astea o data :))

As putea sa va povestesc varianta optimista: Sara zice ca ii place, ca vrea sa mai mearga, ca ii place sa se joace cu copiii si cu Erika.

Sau varianta pesimista: saptamana trecuta a matait cam in fiecare zi cand a dus-o sotzoo si inca de cateva ori pe parcursul zilei.

Adevarul e, ca de multe ori, la mijloc :).

Luni am dus-o impreuna. A stat putin cu mine in hol, apoi s-a dus in sala (cu care era deja obisnuita de la cele 3 vizite anterioare) si-a luat jucarii, a inceput sa se joace cu ele, le punea la loc cand termina. A matait de 2 ori, o data de dimineata cand inca eram acolo si Matei i-a smuls cartea din mana si dupa-amiaza cand a impins-o David in curte. Inteleg ca exista copii care lovesc/smulg/trag dar in calitate de parinte de copil care nu loveste/smulge/trage si respecta cand un altul se joaca cu ceva imi e greu sa inteleg. Dragii mei prieteni parinti incercau sa ma consoleze. Ca peste catva timp va incepe si ea sa loveasca/smulga/traga si o sa se poata apara. Bai. Nu, pe bune. Adica asta ar trebui sa astept?

Norocul tuturor ca marti am plecat intr-o delegatie (stabilita din iunie cand habar n-aveam cand incepe gradi). Sotzoo a zis clar ca a fost mult mai bine asa. Adevarul e ca daca o vad pe fie-mea necajita imi vine sa daram munti si probabil ca sejurul la gradi s-ar fi scurtat dramatic.

Pe scurt, in zilele astea a mai matait cand a dus-o, dar apoi se linistea si se juca cu copiii. Sotzoo pleca doar dupa ce era ok, niciodata inainte (o gradinita care ma obliga sa o duc si sa o las acolo zbierand cu muci dupa mine era exclusa). Vreo 2 zile a stat mai mult in zona, in caz de ceva. Doar miercuri a avut o programare si fie-mea fix atunci s-a gasit sa mataie, asa ca M. m-a sunat pe mine si am reusit sa o linistesc la telefon. Cand a ajuns ta-su la ea l-a confiscat si nu s-a mai dezlipit de el.

Luni si marti acum deja n-a mai plans nicivdimineata, Erika ne-a zis ca mai mataie si da din picioare cand nu-i convine ceva. Na, la asta chiar nu mi se pare necajita, doar fitosica. E greu cand au stat tot timpul oameni mari in fundul tau sa te asculte cand vrei sa mananci/te culci/joci/mergi la plimbare aso, si ti-au si respectat deciziile, sa stai cu o gasca de plozi care trebuie de voie de nevoie sa faca lucruri in comun (ultima oara a tras o tura de plans ca nu era ora de iesit afara si ea avea chef sa mearga prin curte).

Cumva, fiinta rationala care se ascunde pe undeva prin fundul creierului meu intelege ca e bine sa mearga la gradinita (ca se acomodeaza cu lumea, ca invata chestii noi, ca ceva ceva ceva) dar adevarul e ca inainte de toate sunt o mama. Cam spre leoaica asa, desi sunt Capricorn. Adica daca copilul asta avea doar mama posibil sa fi mers la gradinita nu anul asta, la anul si la anul si la anul pana ajungea la scoala :D. Asta e, noroc ca are si un tata. A invatat rapid sa foloseasca mataitul ca sa atraga atentia educatoarelor. Daca pana acum n-am vazut-o vreodata facand asa ceva (si ii si spuneam unei colege in prima zi de gradi), acum da, o vad ca mataie: aaaa aaaaa aaaaaaa, si trage cu coada ochiului sa vada daca te uiti. Na, riscul meseriei, presupun ca in viata asta are nevoie sa invete si putina manipulare. Might come in handy.

Bine hai, mi-am adus aminte. Chiar e bine sa socializeze, pentru ea, nu pentru ce invata de la ceilalti neaparat. E bine sa stea intre omusori de varsta ei. Si eu ador sa stau cu ea, dar imi place si sa merg la scarbici sa stau cu colegii. Care sunt cei mai draguti ever, am stabilit deja. Stiti ce m-au intrebat in prima zi cand eram necajita si stresata? Pe cine trebuie sa mergem sa batem? 🙂 🙂 🙂 aaaaawwwwwwwwww, dintr-o mie de replici tot pe asta as fi ales-o. Sper ca astfel de colegi sa gaseasca si ea acolo, cu care sa poata glumi si pe care sa se poata baza la greu :).

Si cu meniul inca se adapteaza. M. e obsedata de mancare sanatoasa (totul e sanatos, tooooooootul), ceea ce stiti ca si eu execut, dar sufleul de brocoli la micul dejun m-a zapacit. Si Sara are cam aceleasi sentimente.

Avantajul la ele e ca am putut discuta si meniul va contine si chestii mai traditionale: Sara mananca mai fara fite asa, rosii, ardei gras, branza, paine, gem, miere, covrigi, prajitura cu mere/dovleac, budinci, ciorbe, si caaaaaate si mai caaaaaaate are bucataria asta romaneasca in ea numai minunatii. Ma rog, ceilalti copii se pare ca sunt fericiti meniul as it is. Asta ar fi fost situatia la absolut orice gradinita, n-ar fi avut 100% meniul de acasa. Cert e ca daca nu se acomodeaza, pentru mine e un motiv de ingrijorare, pentru ca stiti ca ea e(ra, cel putin acasa), genul de copil care striga mai vreau si ce mai mancam acum? Rosii din gradina, prune din copac, pestisori din rau, na.

Sara stie sa lucreze cu materialele Montessori, partea asta ei ii vine foarte usor asa ca nici nu imi vine sa o mentionez. E obisnuita sa aleaga cu ce se joaca, sa le puna la loc, cu mesele/scaunele mici (asa are si acasa) sa nu intrerupa alti copii samd. Plus ca pana acum au facut o tona de chestii dragute si haioase (am primit pe mail o informare cu activitatile pe care le-au desfasurat). O sa scriu un articol separat despre asta ca altfel nu mai termin aici :)).

Doamnele/Domnisoarele alea de acolo sunt foarte blande si dragute, Sara se cocoata la ele in brate (ceea ce inseamna ca ii chiar plac). Ne spun in fiecare zi exact cat a manacat/cat a dormit (nu doarme nici la gradi, cum nu mai dormea nici acasa, dar sta si se uita pe carticele, linistita), cat si daca a plans. Partea asta o apreciez cel mai mult, ca pot sa am incredere in ele ca imi spun exact ce si cum face Sara. De asemenea, sunt foarte ingaduitoare cu parintii stresati si pisalogi 😀 Au si niste optionale dragute dupa-amiaza, ceva cu dansuri si nu mai stiu ce, nu pare nimic spalator de creier. Sara nu le prinde, pentru ca incep la 5, iar eu in nanosecunda in care termin treaba si pot pleca deja sunt la poarta sa o iau acasa. Dar pentru vasta majoritate a parintilor care pot ajunge la gradi abia mai tarziu, cred ca sunt o minune.

Noi, sincer, suntem multumiti ca e acolo si deocamdata ni se pare ca se acomodeaza bine (ea, nu eu). As fi fost si surprinsa sa se potriveasca ca timbrul pe scrisoare, totusi, e o atmosfera noua, reguli noi samd. Am zis ca atata timp cat ea zice ca ii place si ca vrea sa mai mearga e minunat. Sper din tot sufletul sa nu zica vreodata altceva ca nu stiu ce naiba o sa facem :)).