Arhive zilnice: 23 august 2013

Sara in Creta

Standard

Ramasesem datoare cu povestea Sarei in Creta.

Nu știu cum sunteți voi, dar eu înainte de fiecare concediu cu plodul am emoții. Posibil și pentru că la prima ieșire a urlat toată noaptea. Și la a doua.

Așadar, la primul concediu (8 luni) mi-a fost frică că nu o să adoarmă, că va dormi prost noaptea (dormeam într-o singură cameră toți trei și ea doarme bine singură). A adormit greu și a dormit prost noaptea, da.

La al doilea (1an și 8 luni) mi-a fost frică că nu o să mănânce. A mâncat mai mult pâine, crănțănele și pizza.

Acum, la al treilea (2 ani și 7 luni) mi-a fost iar frică că nu o să adoarmă și că o să fie mâțâită în prima zi, când am trezit-o la 4 juma în condițiile în care ea se trezește cel devreme la 8 și. A fost, mâțâită, că a dormit doar în avion, dimineața, jumătate de oră și a mai picotit pe plajă după-amiaza, uitându-se la mare, că nu pot să zic că a dormit. Dar oricum, noi zicem că a rezistat eroic, având în vedere aventurile de pe aeroporturi. La decolare, sotzoo mă întreabă: Crezi că îi e rău? Zic: Neah, seamănă cu noi. Băi, și am nimerit-o, nici n-a clipit când am decolat, frunzărea absolut senină o revistă și m-a aprobat înțelegător când i-am arătat că se ridică avionul, de parcă zburase toată viața ei. Peste vreo 2 săptămâni, la țară, a încercat și ea să decoleze, dar a constatat că: Nu poate bebe să zboare. J

În prima zi de mers la plajă ne îndreptam spre un șezlong când un val nărăvaș a venit și a udat-o pe Sara din cap până în picioare, la propriu. Și cam asta a fost cu marea, nu i-a mai trebuit. Abia o mai convingeam să se apropie să facem castele de nisip. Am făcut castele de nisip în fiecare zi, mie încă îmi place să le fac.

Cu mâncarea a fost cel mai ușor, am găsit fără probleme ce să îi dăm, chiar ciorbă, carne cu legume din salată, pizza.

În una din zile am fost la plimbare cu mașina, am mai scris aici. S-a comportat atâââât de bine, ca nu mi-a venit să cred. 12 ore ne-am plimbat, cu o pauză de plajă, una de masă și una de băut un suc la terasă. Doar pe la 8 seara se plictisise, și sincer am înțeles-o, și eu eram obosită.

A râs mult, enorm de mult, în mai toate pozele e hlizită (bine, e adevărat că și acasă e cam la fel de hlizită, dar na). Chiar cred că i-a plăcut. Se pare că și ea e tot genul nostru, mai non-all-inclusive așa și mai mult hai hui pe la terase, că aș îndrăzni să zic că dintre cele 3 concedii la mare cu ea, ăsta a fost cel mai reușit.

Ah, să nu uit, replica vacanței a fost: Ata nu ie casă, ie bucătăie! (una din camere avea chicinetă și are mai nou o obsesie, acasă=doar la București). Voi ce-ați făcut în vacanțe?

IMG_1378 IMG_1490 IMG_1545 IMG_1836 IMG_2475