Pepito

Standard

Periodic mă apucă așa lenea. Pe principiul: bă, de ce mai scriu la blogul ăsta? Cu atât mai mult cu cât zilele astea am mai citit bloguri de mămici care sunt ok cu adevărat și nu văd sensul în a repeta informația.

După care vine o serie din asta de articole share-uite pe Facebook de îmi dau două perechi de palme și ies din dulcea amorțeală de vară.

Am citit…n-aș zice citit, am frunzărit doar un articolaș unde ideea principală e că nu ar mai trebui să le spunem copiilor noștri: „să îți fie rușine!”. Că ce ­­­­consecințe nasoale are rușinea asupra unui copil și ce traumatizați îi creștem.

Bon. Să zic de la început. Și ai mei îmi mai ziceau chestii care acum nu mi se pare ok că mi le spuneau, dar asta cu rușinea nu era printre ele. Nu, deloc, niciodată. Ca urmare nici mie nu mi-a trecut prin cap să îi spun Sarei, deci nu despre asta e vorba, nu încerc să îmi iau apărarea nici mie nici altcuiva (ca să fiu în totalitate sinceră de când am citit articolașul simt o nevoie impetuoasă să le spun cățeilor vecini care vor să intre la noi în curte: dar ție nu îți e rușine? dar atât, promit :D). Mai mult, bănuiesc că știți deja că îmi tratez copilul cu cel mai mare respect pe care i-l pot acorda eu unei alte ființe umane și toate rezervele mele de răbdare acolo se duc.  Dar. Eu sunt mama ei și, împreună cu ta-su, noi avem datoria să o educăm. Întâi și întâi treaba mea e să cresc un copil cu bun-simț și sper că voi reuși pe parcurs să nu pierd nicio picătură din dragostea ei.

Pentru mine, rușinea a jucat un rol extrem de important în viață. Mă bazez pe ea, o bănuiesc la alți oameni.  Stați liniștiți că nu e nicio plăcere, te simți ca un rahat cu ochi.

Încerc să detaliez, dar ce am scris mai sus rezumă tot.

De fapt, am zic încă din titlu. Ați citit Pinocchio? Vi-l mai aduceți aminte pe Pepito? El e greierul ăla mic care îi spune lui Pinocchio de fiecare dată când face câte o prostie. E vocea noastră interioară, conștiința, până la urmă e fix rușinea.

Nu vi s-a întâmplat niciodată să va stea ceva pe cap o după-amiază sau seară înainte să adormiți?

Să vă deranjeze că ați spus ceva ce nu trebuia sau ați făcut ceva ce nu trebuie? Na, mie mi se întâmplă. E posibil să fie din cauză că sunt o creatură enervantă și impulsivă.  Cel mai recent exemplu care îmi vine în cap e dintr-o zi în care i-am scris un mail unei tanti să facă nu știu ce. Și apoi m-a sunat si m-a ținut la telefon jumătate de oră să mă întrebe tot felul de chestii pe care le scrisesem deja acolo. Era ora 5 și avusesem o zi grea. I-am zis că o rog să citească mailul cu atenție și să mă sune după. Și după aia m-am simțit toată după-amiaza nașpa că i-am zis așa că doar nu era vina ei că aveam atâtea pe cap. Plus multe altele, ăsta e doar primul ce mi-a trecut prin cap :D.

Mă uit la eu la rândul meu la alții și îmi pun la rândul meu întrebarea: Bă, daăstuia nu îi e rușine? De la ăia care aruncă hârtii pe stradă până la cei ce nu-și țin cuvântul sau mint sau fac chestii rele. Mi s-a întâmplat să mă gândesc cum dorm noaptea câte unii.

Un alt exemplu e cu profesorii. Eram cea mai silitoare la profesorii foarte blânzi, pentru că îmi era rușine să mă duc cu tema nefăcută sau cu lecția neînvâțată. Dacă venea unul să ne amenințe sau să ne dea note mici n-aveam nici cea mai mică apăsare să nu deschid cartea. În schimb, să nu știu ceva când mă întreba profa aia (profa de mate, din generală, ne era și dirigintă) era de neimaginat. Parcă o văd, când nu știa unul să răspundă la o întrebare, nu zicea nimic. Stătea dreaptă, lângă catedră, și se uita în jos, la pantofii negri cu toc mic. Îi era ei rușine că ăla nu își făcuse tema.

Cumva, am și eu chestia asta, pot să vorbesc cu cineva după ce mi-a făcut o nefăcută fără probleme, râdem, glumim, dar multă vreme n-o să mă pot uita în ochii persoanei respective. Nu o fac intenționat, pur și simplu mi se întâmplă.

Nu știu să spun altfel decât am zis mai sus. Mă bazez pe faptul că oamenilor le este rușine. Cred că țara asta ar putea fi naiba puțin mai bună dacă mai multora ne-ar fi rușine. Ce am scris eu mai sus sunt chestii minore, dar sunt mult mai multe exemple, incomparabil mai grave, de oameni fără rușine.

Puține articole serioase scriu pe blogul ăsta, în general scriu mai mult la mișto, jumătate glumind, jumătate vorbind serios. Ei, de absolut fiecare dată când scriu ceva în care cred cu adevărat și nu mi se pare nici loc de întors nici de poante, iese o chestie din asta plicticoasă. Na, ce să-i faci.

Îmi e frică de mamele care vor să își crească copiii așa. Poate ne mai gândim puțin, nu vreți?

IMG_3876

 

Anunțuri

8 răspunsuri »

  1. Cred ca se refera la fazele cu „e rusine sa mai sugi la vasrta asta”, „e rusine sa nu faci inca la olita”, „e rusine sa vrei in brate”, sau alte aberatii de genul, spuse la copii care nu inteleg notiunea (sau pt. care, pur si simplu, n-ar trebui sa le fie rusine). Cel putin eu nu-i spun Andradei sa-i fie rusine la varsta asta, ca deocamdata nu are niciun motiv. Mai tarziu habar n-am cum va fi :).

    Apreciază

    • Nu cred ca facea distinctie, l-am citit demult. Am zis ca nici eu nu ii spun Sarei, dar ma deranjeaza abordarea.
      Prefer un parinte care il intreaba pe plod daca nu ii e rusine fata de unul care se uita pasiv dupa ce fi-su a omorat cu un pietroi un pisoi de exemplu, astetpand interventia divina sa il faca sa isi dea seama ca a gresit.

      Apreciază

  2. Unde e ” amocul”? Pai il gugalii degeaba?
    Incepusem sa citesc articolul cand a aparut, am vazut ca e treaba serioasa si zic, sa nu il stric deslusindu-l cu greu de pe telefon si sa il citesc cand am timp.?..Acu il savurai. 🙂 Bine mai zici! Nu stiu cum sta treaba la copiii mai mici, dar cei putintel mai mari si mai ales adultii au nevoie de putina ( ar fi bine chiar mai multa) rusine. Prin parc, trafic, banca, cozi de toate felurile….peste tot e nevoie de oameni cu putina rusine. 😦

    Apreciază

  3. Habar n-am de articolul respectiv (ma rog, eu n-am habar de multe chestii de pe feisbuc) si nici nu simt vreun impuls major sa-l lecturez, recunosc. Dar in momentul asta nu ma duce capul de ce ar fi asa naspa sa folosesti propozitia/sintagma/whatever respectiva si ce mari traume ar crea chestia asta unui copil – unui copil care are capacitatea sa priceapa notiunea, adicatelea nu un tzanc de 1-2 ani.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s