Arhivele lunare: august 2013

Deschidera Gradinitei

Standard

Adica azi e, 30 august, ora 18:00, nu luni cum visam eu cai verzi pe pereti. Adica nu stiu cum m-am gandit ca 30 e luni. Ma rog, sa nu insistam 😀

Miercuri am fost sa vedem gradinita. Adica am fost cand inca nu era gata pentru ca sunt eu mega stresata (did I mentioned that? :D) si voiam sa fiu sigura ca se obisnuieste Sara. Ea e foarte foarte ghiocel si are nevoie de timp sa se acomodeze 🙂

Am promis detalii (am promis si poze, dar am facut doar una cu aifonu si mi-e rusine s-o pun ca e uratica rau. poza, nu casa unde e gradinita). Casa e una frumoasa. Are 4 niveluri (demisol, unde vor manca, parter si etaj, parterul e deja amenajat, etajul cand vor fi mai multi copii, si mansarda). Mansarda mi-a placut cel mai mult. De fapt si mansarda are o scara interioara, deci 4 jumate, dar nu e inca gata pentru o armata de plozisori. Mie acolo mi-ar placea sa dorm. Poate cu timpul o sa reuseasca sa le amenajeze niste patuturi in mansarda. In cazul in care nu vor ei sa doarma pot da eu o fuga de la scarbici ca e aproape :D.

Au o curte maricica, suficienta sa se joace, un loc din ala de joaca ca din parcuri (dar din lemn) si un păr caruia vor sa ii taie crengile si in timp sa le monteze la pici o casuta. Now. Cred ca toti ne doream sa avem o casuta in copac cand eram mici. Eu una de la primul film american incoace mi-am dorit :D.

Dupa vizita, m-am dus acasa si am scris un mail constiincios cu toate chestiile de mi-au sarit mie in ochi ca nu erau perfecte. A doua zi am fost iar (da, tot sa se obisnuiasca Sara; poate si ma-sa lui Sara :D) si deja tot ce carcotisem era in rezolvare. Of. M-a impresionat, e adevarat. Si sunt 100% sigura ca asa vor proceda cu orice cerere pertinenta a oricarei mamici.

Booon. Revenim.

Erika e educatoarea. A terminat Psihologia si mi-a lasat impresia unei persoane blande, calde, calme, echilibrate. Mi-a placut foarte foarte mult la ea ca nu s-a bagat in sufletul copilului si a lasat-o pe Sara sa se acomodeze si sa vrea ea sa faca cunostiinta.

Tot in ziua doi venisera si materialele Montessori si Erika i-a aratat cateva. Fie-mea a inceput sa isi traga scaunelul, dar ea e inca mica si stiti ca nu exceleaza la capitolul mobilitate grosiera sau cum se numeste partea asta cu alergatul si urcatul si cataratul. Sincer, eram curioasa cum o sa procedeze. Cand un copilas incearca sa traga un scaun/ceva de gen, 99,99999 % din persoanele din Univers vor sari sa il ajute. Pentru ca…nu stiu, asa suntem crescuti, cu ideea ca ei sunt mici si neputinciosi si e treaba noastra sa ii ajutam. E extrem de greu sa te abtii sa nu intevii si sa o lasi sa se descurce singura.Erika a stat in spatele ei, gata sa intervina daca era cazul, dar totusi lasand-o sa incerce :).

Unul din exemplele care mi-a ramas in cap din ce-am citit de Maria Montessori era unul cu un grup de copilasi care se stransesera in jurul nu stiu carei jucarii/animalut. Si in spate ramasese un copilas mai micut care se tot chinuia sa se inalte peste ei sa vada si el ce se intampla. Vazand ca nu reuseste, s-a dus sa isi ia un scaun, l-a adus la marginea grupului si a vrut sa se urce pe el. 🙂 Smart for a three year old, huh? Una din educatoare a sarit sa il ajute sa vada, sa il ia in brate si MM a oprit-o, explicandu-i ca asa nu il ajuta pe copil, ci doar il impedica sa progreseze si sa invete.

Eu am fost mega…ghici? yep, stresata 😀 si dupa prima vizita mi-au dat lacrimile cam de 50 de ori ca fetita mea mica o sa ramana cu niste straini si niste copii multi necunoscuti si si si.

Ce a zis Sara.

In prima zi am intrebat-o cam dupa juma de ora de cand ajunsesem la gradinita.

1. Mama, vrei sa plecam sau sa mai stam?

Sa mai stam.

Peste catva timp: Mami, vrei sa plecam? …Liniste. Mami, vrei sa mai stam?...Liniste. Mami, esti nehotarata?...Da. 🙂 Abia la a treia incercare a vrut sa plece acasa.

In prima zi a zis asa: 1. I-a placut gradinita. 2. Mai vrea sa mearga. 3. I-a placut Maria (fetita lui M. care se juca si ea pe acolo) si vrea sa o mai vada si pe ea. Toate aceste 3 raspunsuri le-a dat copilul meu de peste 467 de ori pentru ca de atatea ori am intrebat-o daca i-a placut. 😀 I know.

A doua zi a zis ca i-au placut Erika si Alina (asistenta Erikai) si ca da, vrea sa mearga la gradi cat sunt mami cu tati la scarbici.

Luni teoretic ar trebui sa ramana singura acolo, am niste emooootiiii, de nu pot sa va explic, pliz think happy thought Monday morning ca sunt mega stresata :).

Deci. Ne vedem diseara la 6? 6 si un pic poate ca nu stiu cand termina fie-mea de mancat 🙂

logo

Reclame

Filme fete sau…filme

Standard

Va recomand repede repede un film ca nu prea am scris mare lucru si pozele de pe-un picior de plai tot nu-s gata. Cred ca v-am mai povestit ca, pentru mine, daca un film are unul din urmatoarele subiecte: 1. sfarsitul lumii 2. jafuri 3. magicieni, sunt deja cu biletul in mana la coada la floricele.

Now you see me le combina pe ultimele 2 si e o chestie mega mega usurica si dragutica si perfecta pentru o zi in saptamana in care ai creierii zdruncinati de la buro. Voi ati vazut ceva film dragut lately?

 

Romengleza și alte spurcăciuni

Standard

Romengleza, tablete, calculator, filme, desene, muzică nouă, prescurtări, scrisul ăsta modern și incomprehensibil al tinerilor.

Ntz ntz ntz.

Parenting auzi. Ce e aia? Nu mai știm să zicem, domne, creștere copii? Ok, hello, social media și câte și mai câte. Am uitat să vorbim românește, americanii ăstia-s de vină, bipăi în gură să-i bip.

Și tablete la școală. Dar cine a mai auzit așa ceva? Pe vremea mea, nu exista așa ceva și uite că am crescut bine sănătoși.

Să nu mai vorbesc de copiii ăia care stau cu orele la calculator, e inacceptabil, părinții sunt inconștienți!

Și desenele din ziua de azi, cu monștri, cu pistoale, păi cum să nu fie violenți și deranjați puștii ăștia?

Muzică? Cum mă muzică? Aia e muzică? Pffff, de la Beatles încoa nu s-a „mai existat” nimic “cilivizat”.

Plus vorbitul ăsta pe internet. Cine mai înțelege ce zic? Nici nu mai știu să scrie copiii ăstia k în loc de ca auzi. 9, 3, inimioare și cine mai știe câte.

Zic bine, a?

Ce lume, ce decădere, ce dezastru.

Well. Ca sa zic așa. 😉

Eu sunt de acord într-o oarecare măsură cu toate cele de mai sus.

Romengleza? Da. Vocabularul se schimbă, ne adaptăm, facem comunicarea mai ușoară, transmitem mai ușor și mai facil ce avem de spus. Mulți lucrăm în medii multiculturale unde limba folosită zilnic e engleza. La noi de exemplu, lucrăm cam 80% în engleză. Sunt convinsă că la alții procentul e mai mare. Eu am învățat engleză din muzică și de la televizor. Asta e. Trăim în epoca vitezei. De exemplu, faptul că am stat o tona pe mess înseamnă că scriu extrem de repede la calculator, chestie ce îmi economisește o grămadă de timp. În facultate, nu copia nimeni cursurile mele, pentru că nu înțelegeau ce scriam, foloseam foarte multe prescurtări (9 în loc de lumea nouă, k în loc de ca, =>, P în cerculeț era părere unanim acceptată 😀 aso). Plus că scriu groaznic de urât. Și nu, n-am uitat să scriu (chiar dacă mai fac greșeli uneori). Așa că n-o să am absolut nimic împotriva limbajului ăsta codat la Sara, atâta timp cât știe să scrie și corect.

Tableta? Singura chestie care mă enervează la cerutul tabletelor la copii în școli e că nu toți părinții își permit și mi se pare criminal să faci unii copii să se simtă aiurea din cauza asta, sau să obligi părinții la eforturi financiare ce le depășesc posibilitățile. Dar dacă statul ar dota toate scolile cu tablete nu aș vedea nicio problemă.

Calculator? Da. Sara o sa învețe să lucreze la calculator, deja zboară prin aifonul ăla stricat. O să încerc doar să îi propun activități mai interesante, care să îi limiteze timpul la calculator.

Desene cu pistoale? Nu pe bune, când e ultima oară când ați citit unul din basmele copilăriei noastre? Vă recomand cu căldura Soacra cu trei nurori. Sânge pe pereți și crime atroce. Roboțeii ăia devin chiar digerabili.

De muzică am mai scris. Întotdeauna, în orice epocă, o să existe muzică bună și muzică proastă. Nu există că nu se mai face muzică cum era o dată. Asta e doar încăpățânare și lipsă de informare.

Deci. Sunt pentru progres. Nu cred că rezolvăm nimic stopând toate cele de mai sus, cel mult creăm copii marginalizați și frustrați. Totul cu măsură, desigur. Dar interzicerea și blamarea mi se pare pur și simplu o …greșeală. There, I said it.

Voi cum stați cu Disney Junior? Confess 🙂

IMG_3983

 

Sara in Creta

Standard

Ramasesem datoare cu povestea Sarei in Creta.

Nu știu cum sunteți voi, dar eu înainte de fiecare concediu cu plodul am emoții. Posibil și pentru că la prima ieșire a urlat toată noaptea. Și la a doua.

Așadar, la primul concediu (8 luni) mi-a fost frică că nu o să adoarmă, că va dormi prost noaptea (dormeam într-o singură cameră toți trei și ea doarme bine singură). A adormit greu și a dormit prost noaptea, da.

La al doilea (1an și 8 luni) mi-a fost frică că nu o să mănânce. A mâncat mai mult pâine, crănțănele și pizza.

Acum, la al treilea (2 ani și 7 luni) mi-a fost iar frică că nu o să adoarmă și că o să fie mâțâită în prima zi, când am trezit-o la 4 juma în condițiile în care ea se trezește cel devreme la 8 și. A fost, mâțâită, că a dormit doar în avion, dimineața, jumătate de oră și a mai picotit pe plajă după-amiaza, uitându-se la mare, că nu pot să zic că a dormit. Dar oricum, noi zicem că a rezistat eroic, având în vedere aventurile de pe aeroporturi. La decolare, sotzoo mă întreabă: Crezi că îi e rău? Zic: Neah, seamănă cu noi. Băi, și am nimerit-o, nici n-a clipit când am decolat, frunzărea absolut senină o revistă și m-a aprobat înțelegător când i-am arătat că se ridică avionul, de parcă zburase toată viața ei. Peste vreo 2 săptămâni, la țară, a încercat și ea să decoleze, dar a constatat că: Nu poate bebe să zboare. J

În prima zi de mers la plajă ne îndreptam spre un șezlong când un val nărăvaș a venit și a udat-o pe Sara din cap până în picioare, la propriu. Și cam asta a fost cu marea, nu i-a mai trebuit. Abia o mai convingeam să se apropie să facem castele de nisip. Am făcut castele de nisip în fiecare zi, mie încă îmi place să le fac.

Cu mâncarea a fost cel mai ușor, am găsit fără probleme ce să îi dăm, chiar ciorbă, carne cu legume din salată, pizza.

În una din zile am fost la plimbare cu mașina, am mai scris aici. S-a comportat atâââât de bine, ca nu mi-a venit să cred. 12 ore ne-am plimbat, cu o pauză de plajă, una de masă și una de băut un suc la terasă. Doar pe la 8 seara se plictisise, și sincer am înțeles-o, și eu eram obosită.

A râs mult, enorm de mult, în mai toate pozele e hlizită (bine, e adevărat că și acasă e cam la fel de hlizită, dar na). Chiar cred că i-a plăcut. Se pare că și ea e tot genul nostru, mai non-all-inclusive așa și mai mult hai hui pe la terase, că aș îndrăzni să zic că dintre cele 3 concedii la mare cu ea, ăsta a fost cel mai reușit.

Ah, să nu uit, replica vacanței a fost: Ata nu ie casă, ie bucătăie! (una din camere avea chicinetă și are mai nou o obsesie, acasă=doar la București). Voi ce-ați făcut în vacanțe?

IMG_1378 IMG_1490 IMG_1545 IMG_1836 IMG_2475

Gradinita

Standard

Oooof, cat o sa scriu la articolul asta, tineti-va bine.

Tot timpul am zis ca Sara o sa mearga la gradi. Pana la urma am optat ca asta sa se intample acum, aproape de 3 ani, din 2 motive:

1. Sara nu a manifestat pana in curand interes pentru alti copii

2. Bolile. Suntem singuri aici, toata lumea ne-a amenintat ca o sa se imbolnaveasca si o sa stea mai mult acasa decat la gradi, si sincer eu una prefer sa faca imunizarea asta un pic mai tarziu, cand vorbeste si imi spune ce si unde o doare.

Boooon. Alta dilema a fost cu ce gradinita. Asta am rezolvat-o mai demult, dupa cum v-am povestit aici.

Singura faza a fost ca am decis sa amanam din motivele de mai sus si pana la urma s-a ivit o varianta mult mai buna.

M. e fosta mea sefa. Asadar, M. isi deschide gradinita (inca lucreaza la ea, luni o vizitam). Montessori, desigur.

Nu pot sa va explic cat de impacata sunt ca o duc pe Sara acolo. Atat ca am niste emotii gigantice si sunt mega mega mega stresata daca o sa ii placa, dar sper sa ii placa, teoretic ar trebui sa ii placa, dar eu stiu daca o sa ii placa? 😀 oat? am zis ca sunt stresata. :))

Unu’ la mana ca M. e amica mea. Si stie ca sunt nebuna. Si ca daca o sa i se clinteasca un fir de par din capul Sarei, daca o sa planga fara sa o ia cineva in brate in secunda doi samd o sa daram toata cladirea aia. Faza mai faina e ca si daca n-as fi nebuna tot as avea incredere in ea. Pentru ca e cel mai terorist sef cu care am lucrat eu vreodata (nu stiu daca tantile alea care lucreaza acolo stiu ce le paste :D). Ceea ce face foarte bine atunci cand esti in tabara clientilor si nu in cea a subalternilor. Pentru ca noi ne purtam intotdeauna extrem de atent cu clientii, daaaaaaaaaaaaaa? :).

Una din chestiile care pe mine ma enervau cel mai mult si mai mult la ea era ca tot timpul visa cai verzi pe pereti si ca munceam enorm de mult pentru chestii care de multe ori mie mi se pareau irealizabile (si inca o tona de adjective pe care nu vi le spun ca sigur citeste articolul :D). Dar tocmai partea care ma fascina (poate pentru ca mie imi lipseste) era puterea cu care credea in lucrurile alea ce mie mi se pareau imposibile. Si chiar se realizau. Uneori 😛 🙂 .

Am un feeling ca pe aceelasi principiu s-a intamplat si asta, o idee, pasiune, multa incapatanare si mult mai  mult terorizat de oameni :P.

Ah, si plus ca e like the mother and the father a listelor, planificarii si organizarii. Like tanti a ei care face curat are un checklist pe frigider, beat that! Plus ca e vultur. Vaneaza orice greseala din avion. Cand eram la inceput, imi intorcea cate un document si de 4 ori pentru tot felul de virgule si caciulite de imi venea sa o strang de gat. Wait. Nu e ora in care o barfim pe M., nu? Ma scuzati :). Adica ideea era ca va fi foarte atenta cu gradi, era un compliment, M. da? 😀

Si am convins-o sa puna camere. Stiti cate gradinite Montessori au camere? Va spun eu ca le-am vizitat pe marea majoritatate. Niciuna.

Pentru ca parintii in general isi duc copiii la gradinitele Montessori de fite, ca au auzit ca e la moda, si nu inteleg cu adevarat pedagogia. Da, copiii sunt lasati sa aleaga singuri ce fac, sa se joace singuri, si pare ca educatoarele alea isi iau banii degeaba si nu fac nimic. Uite ca mi-am adus aminte ca e si un film pe nu mai stiu ce program la TV perioada asta, daca nu aveti chef sa cititi. Eu am prins doar finalul. Directorul gradinitei o intreba pe Maria Montessori cum e posibil ca toti copiii ei (cu dizabilitati) sa treaca nu stiu ce examen. Toti, pana la ultimul! Examen pe care si ceilalti il mai picau uneori. Cucoana i-a replicat gagiului ca mai bine sa-si puna intrebarea ce face el gresit cu copiii normali, nu ce face ea cu copiii ei cu dizabilitati.

Da. E foarte pe stilul meu. Eu cred cu tarie ca Sara poate face orice isi propune, atata timp cat e ceva ce isi propune ea :). Pentru ca si eu functionez pe principiul asta si nu cred ca sunt singura.

A, daca cumva sunteti ca mine si va speriati ca e ceva pe acolo cu germana (am 0 interes ca Sara sa invete cea mai mica boaba de deutch), M. m-a asigurat ca se va juca in liniste si pace cat timp frau ii va teroriza pe ceilalti cu Auf Wiedersehen.

Na, nu stiu ce sa va mai povestesc. O sa va mai spun pe parcurs, cum e Sara, cum e gradi aso.

One more thing. M. a zis sa va spun ca daca vreti cumva sa mergeti la gradi ei, si spuneti ca stiti de ea de la Sleepy, primiti o reducere de 100 de ron la inscriere. Incepem pe 2 septembrie. Cheesus mi se strange stomacul numai cand ma gandesc.

Sa va zic si site-ul zic.

http://www.montessano.ro

Voi v-ati hotarat cu gradinita?

Ah, sa nu uit: please share! 🙂 Sarumana

Pliant - Fata_new_new Pliant - Spate_new_new

Pepito

Standard

Periodic mă apucă așa lenea. Pe principiul: bă, de ce mai scriu la blogul ăsta? Cu atât mai mult cu cât zilele astea am mai citit bloguri de mămici care sunt ok cu adevărat și nu văd sensul în a repeta informația.

După care vine o serie din asta de articole share-uite pe Facebook de îmi dau două perechi de palme și ies din dulcea amorțeală de vară.

Am citit…n-aș zice citit, am frunzărit doar un articolaș unde ideea principală e că nu ar mai trebui să le spunem copiilor noștri: „să îți fie rușine!”. Că ce ­­­­consecințe nasoale are rușinea asupra unui copil și ce traumatizați îi creștem.

Bon. Să zic de la început. Și ai mei îmi mai ziceau chestii care acum nu mi se pare ok că mi le spuneau, dar asta cu rușinea nu era printre ele. Nu, deloc, niciodată. Ca urmare nici mie nu mi-a trecut prin cap să îi spun Sarei, deci nu despre asta e vorba, nu încerc să îmi iau apărarea nici mie nici altcuiva (ca să fiu în totalitate sinceră de când am citit articolașul simt o nevoie impetuoasă să le spun cățeilor vecini care vor să intre la noi în curte: dar ție nu îți e rușine? dar atât, promit :D). Mai mult, bănuiesc că știți deja că îmi tratez copilul cu cel mai mare respect pe care i-l pot acorda eu unei alte ființe umane și toate rezervele mele de răbdare acolo se duc.  Dar. Eu sunt mama ei și, împreună cu ta-su, noi avem datoria să o educăm. Întâi și întâi treaba mea e să cresc un copil cu bun-simț și sper că voi reuși pe parcurs să nu pierd nicio picătură din dragostea ei.

Pentru mine, rușinea a jucat un rol extrem de important în viață. Mă bazez pe ea, o bănuiesc la alți oameni.  Stați liniștiți că nu e nicio plăcere, te simți ca un rahat cu ochi.

Încerc să detaliez, dar ce am scris mai sus rezumă tot.

De fapt, am zic încă din titlu. Ați citit Pinocchio? Vi-l mai aduceți aminte pe Pepito? El e greierul ăla mic care îi spune lui Pinocchio de fiecare dată când face câte o prostie. E vocea noastră interioară, conștiința, până la urmă e fix rușinea.

Nu vi s-a întâmplat niciodată să va stea ceva pe cap o după-amiază sau seară înainte să adormiți?

Să vă deranjeze că ați spus ceva ce nu trebuia sau ați făcut ceva ce nu trebuie? Na, mie mi se întâmplă. E posibil să fie din cauză că sunt o creatură enervantă și impulsivă.  Cel mai recent exemplu care îmi vine în cap e dintr-o zi în care i-am scris un mail unei tanti să facă nu știu ce. Și apoi m-a sunat si m-a ținut la telefon jumătate de oră să mă întrebe tot felul de chestii pe care le scrisesem deja acolo. Era ora 5 și avusesem o zi grea. I-am zis că o rog să citească mailul cu atenție și să mă sune după. Și după aia m-am simțit toată după-amiaza nașpa că i-am zis așa că doar nu era vina ei că aveam atâtea pe cap. Plus multe altele, ăsta e doar primul ce mi-a trecut prin cap :D.

Mă uit la eu la rândul meu la alții și îmi pun la rândul meu întrebarea: Bă, daăstuia nu îi e rușine? De la ăia care aruncă hârtii pe stradă până la cei ce nu-și țin cuvântul sau mint sau fac chestii rele. Mi s-a întâmplat să mă gândesc cum dorm noaptea câte unii.

Un alt exemplu e cu profesorii. Eram cea mai silitoare la profesorii foarte blânzi, pentru că îmi era rușine să mă duc cu tema nefăcută sau cu lecția neînvâțată. Dacă venea unul să ne amenințe sau să ne dea note mici n-aveam nici cea mai mică apăsare să nu deschid cartea. În schimb, să nu știu ceva când mă întreba profa aia (profa de mate, din generală, ne era și dirigintă) era de neimaginat. Parcă o văd, când nu știa unul să răspundă la o întrebare, nu zicea nimic. Stătea dreaptă, lângă catedră, și se uita în jos, la pantofii negri cu toc mic. Îi era ei rușine că ăla nu își făcuse tema.

Cumva, am și eu chestia asta, pot să vorbesc cu cineva după ce mi-a făcut o nefăcută fără probleme, râdem, glumim, dar multă vreme n-o să mă pot uita în ochii persoanei respective. Nu o fac intenționat, pur și simplu mi se întâmplă.

Nu știu să spun altfel decât am zis mai sus. Mă bazez pe faptul că oamenilor le este rușine. Cred că țara asta ar putea fi naiba puțin mai bună dacă mai multora ne-ar fi rușine. Ce am scris eu mai sus sunt chestii minore, dar sunt mult mai multe exemple, incomparabil mai grave, de oameni fără rușine.

Puține articole serioase scriu pe blogul ăsta, în general scriu mai mult la mișto, jumătate glumind, jumătate vorbind serios. Ei, de absolut fiecare dată când scriu ceva în care cred cu adevărat și nu mi se pare nici loc de întors nici de poante, iese o chestie din asta plicticoasă. Na, ce să-i faci.

Îmi e frică de mamele care vor să își crească copiii așa. Poate ne mai gândim puțin, nu vreți?

IMG_3876

 

Edi

Standard

Mamica lui Edi e 99% descendenta directa a Ilenei Cosanzeana. Asa, ca sa stiti.  A fost cel mai serios baietel pe care l-am pozat pana acum (exact exact exact asa de serioasa e si fie-mea la prima vedere), dar pana la urma s-a dat pe braza si s-a hliziiiiit, si s-a hliziiiit :).IMG_3454 IMG_3519 IMG_3685 IMG_3691 IMG_3758 IMG_3797