Arhive zilnice: 24 iulie 2013

Un telefon in parc

Standard

Sara se joaca la tobogan cu un baietel si o fetita (frati, fetita e un pic mai mare-5 ani poate?). Taticul sta pe banca, vorbeste la telefon si se scobeste in nas. Imi intorc discret privirea, nu vad the point sa-l fac sa se simta prost ca l-am prins scobindu-se in nas, desi, evident, n-ar trebui sa se scobeasca in nas aici.

Copilasii sunt nazdravani si frumosi rau. Sara ii studiaza in stilul caracteristic, si cand e gol la tobogan fuge repede repede si se da si ea.

Pe fundal aud conversatia tatalui. Ceva cu consum, litri, motorina, nu sunt foarte atenta.

Copiii alearga inapoi pe tobogan, imi plac, sunt haiosi. Cred ca si Sarei ii plac, il striga deja pe baietel. Care intre timp s-a dus si si-a luat motocicleta (exact ca aia a Sarei cado, doar ca a lui e albastra). Urca cu ea catre tobogan, surioara lui il incurajeaza, Sara priveste. Se urca pe motocicleta si vrea sa-si dea drumul pe tobogan calare pe ea.

Ma uit la ta-su cu telefonul. Nu se uita la noi. Am tot soiul de dileme morale in fractiuni de secunda. Mi-l imaginez zburand de pe tobogan. Sa intervin? Sa il opresc? Dar eu nu ma bag NICIODATA peste ce fac alti copii. Ma salveaza fetita. Ii spune sa dea motocicleta intai si apoi el. Slava Domnului, o asculta.

Ma indrept cu Sara spre un leagan, ne asezam pe o banca pana se elibereaza (ea e rabdatoare si a inteles ca trebuie sa astepte pana termina ceilalti copii asa cum asteapta si altii dupa ea si eu nu o dau jos niciodata daca nu e pregatita).

E ocupat de 2 fetite mai mari, una pleaca sa ia ceva si cealalta ii tine leaganul cu o mana sa nu-l fure careva.

Vine taticul. Tot vorbind la telefon. Tot motorina, consum, probe. Cred ca e ceva vanzator de masini. Are o camasa portocaliu spalacit si mocasini. Ii ia leaganul din mana fetitei. Asta mica rezista eroic. Ii face si un semn cu degetul, parca i-ar cere o tigara. Oare e fumator?

Reuseste, baietelul lui se da acum pe leagan. Ma uit la Sara si imi trece prin cap ca daca ma-sa era mai tupeista acum nu statea pe banca langa mine, era si ea in leagan. Imi trece repede, sunt suficienti tupeisti, mai are lumea nevoie si de fraieri.

Fetita care pazea leaganul isi da seama ca nu mai are cum sa-l recupereaze pentru prietena ei si pleaca, asa ca eu si Sara ne-am scos.

Fundal de la vecinul de leagan tot motorina, consum, probe.

Sara si cu mine avem aceeasi conversatie pe care v-am mai povestit-o (cu cat de tare vrea ea sa se dea in leagan) asa ca nu sunt foarte atenta la altceva.

Totusi, la un moment dat baietelul devine insistent: ajuge, ajuge (cred ca are ceva gen 3 ani? pare mai mare ca Sara). Ta-su vorbeste la telefon, 2 m mai incolo, ii face din cap intelegator. Ajuge, ajuge, ajuge. Omul tot vorbeste. Iar ma iau dilemele morale, ce sa fac, sa ma duc sa opresc leaganul? Dar asta ar fi nepoliticos (urasc sa fiu nepolitcoasa, mi se pare o crima impotriva umanitatii sau ceva).

Hai ca vine spre el, rasuflu usurata.

Sa il dea mai tare. Ala mic tot da inainte cu Ajuge, Ajuge. Ma gandesc sa ii fac semne cu mainile, sa il ajut sa inteleaga? Pricepe, il opreste. Ce bine! Imediat insa ii face semn nervos cu degetul sa taca, are o conversatie importanta. Motorina, consum, probe.

Pana acum articolul arata cam asa: in ce lume de rahat traim de suntem obligatii sa avem conversatii seara la ora 8 pm doar ca sa avem bani de paine sa punem pe masa copiiilor. Si mi-e mila de taticul asta stresat, ca se vede ca e stresat, pe bune.

Fast forward, fast forward, tobogan, casuta, leagan, casuta, leagan iar, invartitoare.

Stop. Fetita (surioara) e cocotata pe o casuta de lemn. Pe acoperis adica. Tatal trece pe langa noi in timp ce apeleaza un numar, da copilul jos de pe casa si vorbeste inca 20 minute. De data asta e ceva prieten si discuta destinatii de vacante, dar atentia lui e tot acolo. 100%. La telefon. Copiii se joaca.

Va dati seama ca o sa fiu o soacra groznica, nu? Genul ala de baba enervanta si comentatoare. Sa va zic parcul unde mergem sa il evitati? Just let me know 😀

Reclame