Arhive zilnice: 8 iulie 2013

Like mother like daughter

Standard

Da, si ei ii plac pantofii (i-a incercat si pe ai mei), dar nu despre asta voiam sa va povestesc, cel putin nu azi :D.

Nu imi plac oamenii. Nici mari, nici mici, nici slabi, nici grasi, inalti, scunzi, mnu, deloc. Sigur, DACA ajung sa cunosc o persoana s-ar putea sa ne intelegem, dar in general, nu sunt interesata sa cunosc oameni noi, sa plac oameni noi, sa discut orice cu oameni noi, nu consider ceva esential sa am multi prieteni, putini dar buni maica. Nu sunt genul sociabil desi depun eforturi sa par normala in public. I like dogs, though. 😀

Cea mai mare pedeapsa pentru mine e sa ma pui intr-o camera cu oameni necunoscuti si sa ma lasi acolo.  Sigur ca am invatat sa cope, zambesc frumos si spun glume, yaddy yadda, but truly, I hate it.

In plus, am avut norocul sa ma nasc in acest popor pupacios. Nu injur ca sunt oamenii rai, prost-crescuti (btw, DIE mucios cu golf negru care ai parcat ieri la Ikea pe locul unde asteptam noi de 10 minute sa iasa cucoana aia, DIE!), nu ca si ca si ca, desi da, si da, si da, dar partea asta cu pupatul ma mananca. Cum te vezi cu cineva, tzoc tzoc. I hate tzoc tzoc. In general. Nu, nici cu prietenii tzoc tzoc. Cu sotzoo si cu fie-mea tzoc tzoc, cu fie-mea sunt extra-pupacioasa 😀 si atat. Papapapapa. Plus ca ne place sa ne atingem si sa stam aproape de unii de altii. Eu ma simt confortabil cam la 2 m de tine si with no touch daca n-am facut baie impreuna mnu, nu ai voie sa ma atingi.

Nu sunt genul ala amabil cu toata lumea (care btw, in caz ca nu stiti, comenteaza la 2s dupa ce te-ai intors cu spatele) si pe cuvant ca nu ma intereseaza deloc viata altora, adevarul e ca e un efort sa retin numele tuturor plozilor si nu vreau sa vad pozele nimanui din vacanta. Imi doresc fix acelasi tratament de indiferenta, multumesc, de intrebare, oricum in calitatea de mea de introvertit sub acoperire am invatat sa don’t give a rat’s ass de ce cred altii despre mine.

Well.

Ghici cu cine seamana fie-mea? Yep. Cu ma-sa. La asta s-a gasit.

Trecem peste faptul ca nu e genul lipcios si sociabil cu alti copii. Oamenii mari (aia care o lasa in pace) au inceput sa ii mai placa.

Dar copiii nu, nu se duce la ei, nu le zambeste, nu vrea sa ii ia in brate.

Ii place Ruxi (vecina noastra). Ea e prietena ei. Atat. O place de pe la 1 an si ceva, cand abia mergea si alerga dupa ea, strigand Uxi. Uxiii! Insa nici Uxi nu are voie sa o ia in brate. Ea e un copil ataaaaaaaaaaat de dragut si ii place sa o imbratiseze pe Sara care urla ca din gura de sarpe cand o atinge si ii spune: NU PACE, NU PACE!!! 😀

Daca un alt copil se apropie de ea cand are o jucarie in mana, ii spune ca nu i-l da pe cuti (de ex., ca pe asta il are cel mai des in mana). Ca e al Sarei si ca nu are voie.

Nu, nu ii place sa imparta jucariile. Si cu toate ca n-am absolut nimic impotriva si mi se par ok parintii care isi invata copiii sa imparta, eu nu reusesc sa ma adun sa produc o explicatie elocventa pentru asta. MIE nu imi place sa impart. O inteleg. De ce ar vrea sa il dea pe cuti altui copil? Sau bicicleta cu care a iesit la plimbare? Total blank. Pot gasi 49 de motive de ce nu ar vrea cineva sa dea altcuitva o chestie pe care o iubeste foarte foarte mult dar nici unul pentru care ar trebui sa o faca. Creierul meu nu proceseaza.  Nu, nu cere niciodata de la altii. Asa a fost de mica, fara sa ii spun nimic nici intr-un sens nici in altul. Se joaca cu jucariile ei, daca are mai multe de un fel (gen creta, lopatele) imparte fara probleme, altfel nu.

A, da, in caz ca nu v-ati prins, si ei ii plac cateii. Rau. 😀

Stiu ca, teoretic, pe la 3 ani incep copiii sa socializeze, dar totusi, mai ziceti-mi daca ai vostri sunt painea lui Dumnezeu la fazele astea, sa stiu pe unde stau, o trimit la un curs intensiv de sharing is caring au ba? 😀

Reclame