Back in business

Standard

Stiti cat de groaza mi-a fost sa ma intorc la buro.

Sau ma rog, de nu stiti va spun eu acum.

Groaza.

Aveam cosmaruri noaptea daca ma vedeam cu fetele de la buro pe zi :)). No offence, gagici, nu erau cu voi.

Mi-a fost atat de bine acasa 2 ani cu Sara 🙂 Mi s-a parut o vacanta.

Dar na, a trebuit sa ma intorc la un moment dat, si da, am zis bogdaproste ca am prins 2 ani.

Well…au trecut deja vreo 4 luni de cand m-am intors :).

Ma, nu e asa rau.

Nu am fost stresata ce face Sara acasa, ca stiam ca e pe maini bune si o vedeam eu ca e ok (eu oricum plec cand ea inca doarme). Cand era ea mica nu puteam ….cum sa zic. Sa cuprind cu mintea momentul cand o sa stau departe de ea fara sa simt ca ma sufoc :). In prima zi sigur ca a fost mai greu. Dar incet incet am reusit sa nu ma mai gandesc la ea tot timpul.

Prima saptamana asa m-am simtit ingrozitor de proasta, I was worried as hell ca toti neuronii mei au trecut la plod si o sa raman pe viata tuta. Apoi treptat treptat am redevenit my usual mambo jambo self :).

Poate putin mai calma si mai rabdatoare. Poate am zis. Dar tot cu gura mare. 🙂

Imi place sa merg la buro si sa-mi folosesc creierul.  Imi place sa discut cu oameni despre alte chestii in afara de plod (asta nu  inseamna ca nu ma surprind turuind o avalansa de cuvinte despre ea, asa, din senin, fara sa intereseze pe nimeni). Imi place ca inca spun poante la care lumea rade. Sau ca sunt utila uneori. Si ca trebuie sa ma aranjez dimineata (intre 10 si 15 de minute sunt gata de iesit pe usa, nu va imaginati cumva ca imi ia o vesnicie :D). Si ca am unde purta pantofii. Nu pe bune, chiar arati ciudat cu toace de 12 in parc. Si da, imi place sa fiu singura uneori (I always did :D).

E ok, nu regret ca am vorbit 2 ani doar de Sara, doar asta faceam si normal ca doar de asta am scris. Nu retrag nimic si mai zic o data ca e cel mai greu si mai frumos lucru pe care l-am facut eu in viata asta a mea :).

Dar acum m-am intors un pic si la ce eram inainte. Inca sunt mama, deci tot o sa va zic de Sara, dar na, mai fac si altele acum, vedeti ca va povestesc tot felul de prostii.

Sa ne intelegem, vreau sa va incurajez. De fapt, am mai multe prietene si o colega care s-au intors/se intorc perioada asta la buro-uri. 🙂 Nu e dracul chiar asa de negru sa te intorci la scarbici, promit. :).

Da, esti obosita ca naiba cand ajungi acasa, dar tot merge sa construiesti o casuta de cuburi sau sa colorezi un ratoi cu roz si verde. Si am avut si zile in care am fost asa de obosita ca n-am putut sa fac altceva decat sa zac, ca na, se mai intampla. Se mai intampla sa si ajung tarziu. Dar incerc sa se intample extrem extrem de rar, doar cand e musai :). Mi-am dat cam greu seama ca orele alea pe care le mai am seara cu ea, si din pacate nu-s prea multe, vreo 5 :), ea vrea sa le petreaca si cu mine. Cu mine langa ea, jucandu-ma, nu cu mine langa ea, la laptop, in timp ce ea se joaca. Asa ca scriu seara acum, dupa ce ea adoarme 😛

Sara a luat totul normal, ca pe o constatare, mami acum se duce la birou ca are treaba. E adevarat ca acum sotzoo are un rol muuuult mai important in viata ei, dar ne cam asteptam la asta :). Si da, e greu as hell, ca inainte eram eu lumea ei si acum sunt doar si eu in lumea ei. Si nimeni nu face lucrurile ca mine, da. Dar asta nu inseamna ca le face mai prost. Doar altfel :). Daca ar face toata lumea la fel, n-as mai fi eu mama, nu? 😀

Iar ma duce gandul ca subestimam maimutele astea mici si ca ele sunt echipate sa faca vietii as it is. Si da, deep down inside cred ca am facut si noi bine stand asa de aproape de ea atat de mult timp, in fiecare seara acasa 🙂 la micul vierme. Poate ca acum de aia e asa increzatoare si ne lasa sa plecam, ca na, a avut 2 ani sa invete ca ne intoarcem si ca nu scapa de noi :)).

Sigur ca idealul meu inca e sa fac bani muncind de acasa, dar asta nu se poate, si na, va spun cu sinceritate ca mie mi-e bine si asa, aveam nevoie sa mai fiu si altceva decat mama for a change.

I am aware ca poate suna naspa, dar nu cred ca asta ma face o mama mai rea. Poate altele da, ma fac. Asta nu :).

Voi cum cu scarbiciul? E bau bau au ba? 🙂

IMG_8467

Reclame

19 răspunsuri »

  1. Nici nu vreau sa ma gandesc ca in septembrie ma intorc la munca….si din pacate eu voi fi norocoasa daca voi avea 2-3 ore libere pentru fetita mea…inca sper la idealul de a munci de acasa…

    Apreciază

  2. Ce mi-a placut faza cu neuronii . Asa m-am simtit eu .Parca nu mai stiam sa vorbesc dar sa mai si gandesc. si oricat incerc sa ma abtin tot mai scap cate o povestioara despre bebelina mea , dar norocul meu ca majoritatea colegilor sunt parinti si inteleg. Cu clientii insa incerc sa ma abtin , pana acum mi-a reusit :-). Oricum pentru mine faptul ca m-am intors la serviciu m-a completat . Simteam pe undeva nevoia sa fac si ceva lucruri de oameni mari 😛 pe langa mersul de-a buselea, indesatul unei lingurite intr-o gurita intr-o permanenta miscare, studierea atenta timp pe 10-15 minute a unui pantof/polonic/punga/borcan sub toate aspectele gust , miros culoare etc.

    Apreciază

  3. La faza cu neuronii subscriu. In prima saptamana aveam impresia ca eu sunt asistenta asistentei si nu pe dos.Zici ca mi se impleticea limba in gura cand ma intreba cineva job-related stuff, da-mi turuia de numa’ cand eram intrebata de copil. :)) A trecut, mi-am revenit si e chiar ok.
    Eu nu m-as fi vazut niciodata in postura de a sta acasa 2 ani incheiati.Poate ca suna naspa, poate ca altii ma considera o mama rea din pricina asta, insa eu stiu ca am luat decizia cea mai buna pt noi, si anume aceea de a ma intoarce rapid la birou. Nu-s nici pe departe genul ala de mama eroina care sacrifica tot pt copil, care simte ca daca nu se lasa pe ea pe-al 16-lea loc inseamna ca nu-si iubeste copilul indeajuns, ca daca nu sta minut de minut la fundul copilului sa-i spele scutecele si sa-i piseze semintele sofisticate ii face un rau voit copilului samd. No sir! Copilul e entitate separata si pt mine asa a fost din prima zi.Faptul ca am devenit mama nu m-a facut sa fiu mai putin femeie,sotie samd.Am si eu nevoile mele,nevoie de timpul meu,nevoie sa-mi simt neuronii pulsand si din alte cauze decat cumplita decizie: roz sau lila?/morcov sau pastranac?
    Asta a fost planul din start, sa ne intemeiem o familie care sa creasca frumos si armonios fara oprelisti sau renuntari majore.Copilul s-a adaptat perfect in peisaj, creste, e fericit si chicoteste non stop si asta imi da motive sa cred ca am procedat bine.

    Apreciază

      • N-am zis asta, doar ca subliniez ca la noi ea comes first, la noi asa e normal sa fie. Nu inseamna ca eu nu mai am viata, doar ca ea are intaietate. Asa a fost copilaria mea (si inca am intaietate pentru ai mei la orice) si asa sper sa ma tin si eu de treaba cu ea. Pentru ca eu am avut o copilarie fericita si vreau sa fie si a ei maaaaacaaaaaaaaaaaar ca a mea 🙂

        Apreciază

  4. Ma regasesc in fiecare cuvand din post-ul asta. Jobul perfect pentru mine ar fi un part-time, platit full :D. Sa lucrez doar 4 ore, sa fac si altceva, iar apoi sa am restul timpului la dispozitie sa-l petrec cu maimuta

    Apreciază

  5. Mai am 2 luni pana voi spune „inainte eram eu lumea lui si acum sunt doar si eu in lumea lui” (la fraza asta n-am mai reusit sa-mi stapanesc lacrimile). Diferenta e ca eu voi fi fost numai 11 luni lumea lui si ca dupa 11-12 ore plecate de acasa nu stiu cate ne vor mai ramane in fiecare seara, de petrecut impreuna… Acum suna deprimant, dar cel mai probabil ca ne vom adapta din mers, ca n-avem incotro… si apoi astept si ganduri mai optimiste, ca vad ca se poate :).

    Apreciază

  6. Exact, exact ca tine simt si eu. Numai ca eu am avut doar 10 luni cu grasana. Aici regret putin, mi-as fi dorit sa fie 2 ani. In rest, ma bucur ca ma descurc onorabil la job si ca Sima tot pe mine ma iubeste cel mai mult (ea a zis-o, nu eu :)).

    Apreciază

  7. I’m happy cu scarbiciul. Ma rog, uneori sunt obosita sau nevrozata, dar per ansamblu am fost foarte happy cand m-am intors la serviciu, fii-mea avea 8 luni jumate si eu turbam sa fac si altceva decat pampersi-piureuri-impins carutul. Locul actual de munca a venit si intr-un context in care habar n-aveam ce o sa fac atunci cand o sa se termine concediul de crestere copil, si a fost asa un cadou picat din cer, cred ca si asta a contribuit la fericirea mea. Asa ca eu zic ca in felul asta am scapat de o depresie iar fii-mea a avut o mama mai echilibrata si un tata care vrind-nevrind (indubitabil a vrut, dar nah :D) a fost foarte implicat in chestiunea „grija de sconcs”.

    Apreciază

  8. Eu dupa ce am dat examen pe post, le-am cerut 1 luna pasuire ca sa gasesc bona, nici n-a vrut managerul sa auda, a spus ca-mi poate oferi maxim 2 saptamani, se pare ca n-avea nici un stress legat de functionarea creierului meu afectat de hormoni :))

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s