I like you

Standard

Era unul mic si negru, pe net, il stiti? Acum cativa ani si se alinta asa si zicea I like you, Iiiii liiiiikeeeeee yooouuuu, I like you! Il stiti ma?

Stai sa-l caut.

Nu-l gasesesc :(. Era ceva desen animat, foarte dragut. Of.

Well anyways, voi stiti oameni din astia? Eu stiu.

V-am mai (cred) zis teoria aia pe care ne-a zis-o nenea ala la un seminar. Dintr-un grup de sa zicem 30 de persoane, 2 te vor placea indiferent ce faci/spui, 2 te vor uri indiferent ce faci/spui si de fapt pe restul trebuie sa ii convingi, lor li te adresezi. Foarte mult mi-a placut treaba asta (dupa cum v-ati prins, eu facem parte din primii 2 in grupul respectiv :D).

Am incercat sa spun treaba asta si unui grup de femei. Toata lumea m-a aprobat si a fost dragut. Insa cand esti pus in fata celor 2 persoane care chiar nu te plac brusc teoria e mai nasoala si iti vine asa un pic sa te dai cu fundul de pamant si sa te simti tradat.

Ma, sincer, si mie mi s-a intamplat. Cand eram eu intr-a 4-a oare a 6-a? ma rog, ati inteles ideea, imi placea de baiatul ala blond si desirat. Vaaaaaaaaaaaaaaiiiiiiiiiiiii, ce imi mai placea de el, era asa de dragut. Il terorizam cu telefoanele, sunam si inchideam, ma conversam cu sora-sa (v-am zis ca sunt genul stalker). He like totally ignored me. Si acum ca m-am pornit si Teo de la gradinita nu m-a bagat deloc in seama. In schimb Adi ma fugarea si ma pupa. Sa va mai zic ce distrusa cand prima mea dragoste m-a parasit pentru o Alina cu haina de piele scurta si parul lung? Am ascultat Unbreak my heart pe putin de 4387 de ori. Pe putin. Maica-mea inca o stie pe dinafara. Si au trecut 17 ani de atunci.

Nu stiu voi, dar eu am invatat din asta. Am acceptat ca poate sunt oameni care nu ma plac. Oricat de simpatici si minunati si draguti si haiosi mi se par mie lor li se rupe de mine, ma considera plicticoasa sau ce stiu eu. Si da, e naspa, dar dragoste cu de-a sila pe bune ca nu se poate.

Si nu ma simt niciodata outsider, si cand eram ciudata in liceu, ma imbracam in negru si citeam Cioran in cimitir, citeam Cioran in cimitir cu prietenii mei cu bocanci negri si care ascultau rock. Nu e logic? Niciodata nu esti singur, doar trebuie sa-i gasesti pe cei cu care te potrivesti 🙂 Asa ca trec mai departe.

Si mai departe sunt prietenii mei :). Si nu numai prieteni, chiar si la job, uite, si online, in orice moment in care interactionez cu alte persoane. Sunt atatia oameni cu care fac click imediat, cu care ma inteleg din priviri, cu care pot povesti ore in sir desi nu ne-am vazut de ani de zile, cu care pot sa rad inca la ac. faze de cacat care ni se par doar noua amuzante. Oameni cu care imi place sa stau si sa povestesc si si lor le place sa povesteasca cu mine. Incerc sa stau pe langa astfel de oameni, sa ma casatoresc cu ei, sa merg la cafele cu ei, sa pierd nopti cu ei, sa fac tampenii cu ei aso :D. Evident ca ne mai si certam, dar ne impacam, ca na, in esenta, ne placem, we were ment to be.

Ei, dar ce te faci cu aia care te plac si tu nu-i vrei? Aveam o cunostinta, o fata draguta, placuta, inofensiva, perfect placubila, sa zic asa, care ma haituia. Inca ma mai haituieste, dar acum mult mai rar. Ma suna de foarte foarte multe ori. Ma ruga sa mergem la cafea sau la diverse chestii. Eu refuzam politicos de fiecare data si imi storceam creierii sa nascocesc scuze. Imi lua cadou de ziua mea. Jur! Eu nici macar nu stiam cand e a ei 😦 Si repet, era o fata draguta, pur si simplu, nu era genul meu. Ma, nu eraaaaaaa…., voia doar sa fim buddies like. Cu baietii la fel. Ok, recunosc, am iesit o data cu ala insistent doar pentru ca avea o masina foarte foarte misto. Dar sa nu mai spuneti 😀 Oricum mi-a parut rau dupa. Sunt persoane care nu imi plac si pace. De exemplu nu voi putea fi prietena niciodata, dar niciodata, cu o fata care vorbeste peltic si matait. Ntz. Sau cu un baiat cracanat care calca cu varful spre interior. Poa sa fie genii si cei mai draguti oameni de pe Pamant, nu, multumesc, sunt piticii mei si nu ma pun cu ei.

Mai nou, chestia asta se intampla online. Could you belive that? :))) Mie mi se pare asa ceva normal sa ti-o asumi in viata reala, se intampla, ghinion, inghiti si mergi mai departe, dar sa aud de barfe si suparari la niste persoane care se cunosc doar virtual mi se pare ca am mancat stricat aseara. Cred ca virtualul asta devine prea mult. Da, e dragut sa pinterestinstagramfacebook, dar hai, va rog, sa ne concentram pe relatii reale. Si dupa cum spuneam, si acolo exista riscul de a nu ne placea toata lumea.

Va propun, pe scurt si in concluzie, sa ne petrecem cu totii timpul facand chestii care ne plac, cu oameni care ne plac. Si sa ne petrecem timpul in acest fel placut si convenabil, sa lasam barfele si rautatile si supararile pentru alta data si pentru alte persoane, ca serios ca va strica tenul si omoara neuronii. Si noi tot ne simtim bine, acolo, in gasca noastra de oameni barfiti si voi s-ar putea sa fiti tot nefericiti, barfindu-ne.

Voi cum sunteti? Mrs. Popularity or Mrs.  Die Now Bitch? :))

Anunțuri

48 de răspunsuri »

  1. Hai ma Oana,rili?pe bune? Nu ma place toata lumea??!?!?parca nu pot sa cred!:))
    Sigur nu ma minti? adica e verificata treaba?S-au facut studii pe tema asta?S-au pronuntat cercetatorii britanici?E oare cu putinta sa nu ma placa tanti de la chioscul din colt careia ii zambesc mereu cand cumpar maruntisuri?Sau nenea taximetristul pe care-l ghidez juma’ de ora prin telefon? Nu m-or iubi mamele-n parc?nici alea de se uita luuuung dupa noi cand iesim la plimbare? eh,no worries,lor li se trage clar de la hormoni :)) …dar cu facebook-ul,cu facebook-ul mama ce avusai de mi-ai spulberat si ultima speranta ca-s placubila??:)) Am I not in the right groups?n-am eu indeajuns de multe like-uri?Shall I beg for more?Hai fi draguta si da-mi un like sa vad eu ca ma mai iubesti! LIKE ME and everything will go back to normal!

    Apreciază

  2. I like you! Dovada; ca te citesc…trebuia sa pun „inca”?! Boonnn,deci ai inteles.
    E chestie de energii, ala pe care nu-l suporti e vampir de energie, adica incearca sa-ti „suga” sau sa se incarce cu energia ta…de aia ai tu sentimentul ca tre sa fugi…stai ca ma solicita puiutul, revin!

    Apreciază

  3. mie mi se pare OBOSITOR sa fiu draguta tot timpul …adica nu as putea, pentru ca nu sunt eu genul „dragut” ….
    problema din asta cu oameni care sa nu ma placa?! there is no such thing ! isi dau rapid seama ca sunt minunata, amuzanta, desteapta …adica as fi chiar uimita sa aflu ca nu ma place cineva :)))

    Apreciază

  4. M-ai nimerit, as comenta mai mult decat ai scris tu in articol. Incerc sa fiu succinta. Imi vine sa pun liniute. 😀
    In primul rand, eu cred sincer ca pentru mie au fost mai mult de 2 intotdeauna, cel putin in a doua categorie, desi nu am facut eforturi pentru asta. Asa sunt eu, „urabila” 😀 In categoria 2 asta erau intotdeauna baietii pe care nu-i bagam in seama si 80% dintre fete. Nu stiu de ce, asa m-am nascut. Zisei ieri in testul ala cum sunt, intr-adevar sunt destul de detasata si cu capu’n nori si cam toata lumea o ia personal. Eu uit de ziua maica-mii pana pe la 9 seara si atunci o dreg cu „m-am gandit ca iesi in oras si n-am vrut sa te deranjez”. Nu aveam cum sa le ajut pe cunostintele care se simteam ofuscate ca nu tin minte ca al doilea nume al lor e Filofteia si azi e sfanta Filofteia. Zau. E dincolo de mine chestia asta.

    Apoi, eu nu ma matai. Detest genul. Nu ma pisicesc, nu ma pupicesc, nu miorlai, si daca am ceva de zis, zic. Nu tin musai sa ma fac auzita, pot sa traiesc bine mersi cu cei 2% aia care ma plac, dar nu am nici talent, nici pricepere si nici chef sa administrez pastilele cu sugar coating daca beneficiarul e adult. Adica, zau, daca imi vine mie sa-ti zic ceva, ti-o trantesc cum imi vine, nu o sa incep niciodata cu „Miaaau, iubita, pooop, nu crezi tu ca…. dar sa nu te superi pe mineee… dar miaaau, saracuta de tine, miaaau, imi pare raaau, poopicei” Asta ma face „urabila” pentru un alt procent din populatie. Am invatat sa traiesc cu asta de foarte multa vreme, pe vremea cand mai conta cati vs cati treaba se compensa ca eram frumusica si „dark” si ma placeau baietii. Multi, na, sa ma laud si eu cu ceva 😛

    Acum m-am facut mare si nu mai conteaza, da’ nici nu simt nevoia sa traiesc in compania lor. Nu vreau sa fiu populara, dar daca simt ca sunt creaturi care imi murdaresc aura, vorba aia, in masura in care am de ales si creatura nu mi-e sefa sau ruda prin alianta, prefer sa parasesc incinta. Viata e prea scurta sa-mi pierd vremea cu chestii d-astea.

    App si de online si de offline. Cred ca ti-am mai zis asta cu alte ocazii. AM fost cumplit de dezamagita de diverse persoane dintr-un singur punct de vedere: sunt irationale. Principiul meu ala sec si crud de relationare e „We have brains, let’s us’em!” Io gandesc cu creierul. Daca „adversarul” nu e iuby, ma astept sa-si foloseasca aceeasi parte a corpului pentru elaborarea continuturilor pe care le slobozeste pe gura. Nu gonadele. Da, stiu, la altii pe acasa se numeste „suflet”, la mine in sat se numesc testicule/ovare. Urasc la fel de mult machismele si muierismele. Urasc oamenii care fac paintball cu hormoni. Nu ma intereseaza daca esti la andropauza, in plin PMS sau in depresie post-partum. Stapaneste-te, frate! Intre barbatul care da cu maciuca sa arate ca e el cel mai tare si muierea care se smiorcaie, matzaie, victimizeaza, isterizeaza ca ea „simte”, nu gandeste, nu vad nicio diferenta. Unele chestii sunt deplasate. Am pretentia de la cei din jur sa le identifice si sa se stapaneasca. Incerc si eu sa o fac. Daca nu imi iese si-mi spune careva „Woman, you’re high on hormones!”, atunci bag nasu’n pamant si incerc sa imi revin.

    Ori, ceea ce ai scris tu, tocmai de asta tine, la varsta adulta. De hormoni. Si de probleme mai adanci, in unele cazuri. Sa fii stalker la maturitate, nu la pubertate, e deja cu un picior in patologie. Matzaiala simpla de genul „daaa de ce nu ma plaaaaci?” tine de valul de estrogen care scalda malurile, vorba aia. Nu consider ca merita macar bagat in seama. Io as raspunde „Uite, fix de aia nu te plac, pentru ca-ti pui problema asta”.

    Eu cred ca asta cu placutul si neplacutul nu e ceva ce se poate argumenta. Iti place sau nu-ti place un om, despite everything, pentru ca anumite parti din tine rezoneaza constient sau subconstient cu anumite parti din el. Pozitiv sau negativ. De-aia multora ne plac oameni foarte asemanatori (intre ei, nu cu noi neaparat). Nu e ceva ce poate fi controlat sau educat sau… na, schimbat voluntar. Pot sa ni se schimbe sentimentele, dar nu pentru ca ne incordam noi muschiu’ inimii sa o iubim pe Zambilica, ca ea e mai debila si sufera.

    Cred ca in clasa a sasea mi s-a parut ultima data acceptabila o astfel de drama. Colega mea de banca, Georgiana, a aflat ca m-am dus in parc cu Diana fara ea in weekend. A urmat o cearta sanatoasa si o despartire ca-n filme, ca i-am ranit sentimentele, ea ma credea prietena ei. Atunci m-am simtit vinovata. Acum mi se pare ridicol. Nu cred ca ar trebui sa discutam, macar, la maturitate, de ce ne place X si nu ne place Y.

    Asta desi, o mai spun odata, majoritatea oamenilor nu-mi displac. It’s not them, it’s me. Eu sunt cea rece si rezervata. Pentru ca asa m-am nascut, n-am ce face. Sunt foarte putini cei cu care sa ma simt suficient de „in largul meu” incat sa imi manifest sentimentele deschis.

    So, this was me in a bad mood. 😀

    Apreciază

  5. Eu is cam Mrs. Don’t give a crap… Mda, nu e chiar placut cand placi pe cineva ( chiar si on line) si remarci ca reciproca nu e valabila, ba din contra, dar zau ca n-am pierdut minute de somn din cauza asta sau ca am simtit nevoia sa imi vars naduful in vreun fel. Their loss.. :))

    Deci nu-l stiam pe „i like you” asta, imi place de mor…

    Apreciază

  6. Na, raspunsul e simplu: oamenii sunt construiti astfel incat isi doresc sa fie placuti. In online functioneaza acelasi principiu. Ratiunea ne ajuta de cele mai multe ori sa nu devenim ridicoli cersind like-uri in viata reala sau virtuala.

    Apreciază

  7. Eu nu vreau sa ma placa toata lumea, cu cat ma plac mai putini cu atat mai bine. Oricum nu ma intereseaza decat oamenii cu care chiar am afinitati reale. In general daca ajung intr-un grup de oameni pe care nu ii cunosc nu ma intereseaza sa ma placa, ma port natural si se selecteaza categoriile rapid, din priviri (bune, rele, indiferente, lingusitoare etc) si se cerne usor treaba.

    Apreciază

  8. Eu nu cred ca cineva poate spune sincer ca cu cat mai putini oameni il plac e mai ok. Chiar nu cred. Tuturor ne face placere sa fim placuti.

    Unii dintre noi tin atat de mult la asta incat au nevoie sa fie placuti de toata lumea, pana si de catre vanzatoarele din piata sau oameni complet straini si care le vor ramane mereu complet straini.

    Altii se multumesc doar cu persoanele a coror stima conteaza, prieteni, amici, cei pe cale sa le devina prieteni sau amici, colegi de serviciu, sefi, un grup mai mare sau mai mic.

    Altii, rebeli din fire, sunt afurisiti cu toata lume si ai zice ca nu vor sa placa nimanui. Doar ca nu e nici pe departe asa, afurisitii spera si ei sa placa, de exemplu sa-i placa toti cei slabi din fire care nu pot sa se impuna, sa-i ia ca si model.

    Nu exista om care sa simta ca nu-i trebuie sa-l placa nimeni, poate doar cel mult sotul, plodul si 3 prieteni. Daca exista, are o problema serioasa.

    Apreciază

    • Hm, zici? Eu parca tot vad buba acolo unde e nevoie de (re)confirmare ca esti frmos si destept. Pana la varsta asta ar cam trebui sa stim cat de destept suntem au ba si sa ne doara-n cot de ce crede lumea. Eu una am invatat asta the very hard way, dar as vrea sa cred ca se poate si altfel. Fie-mea de exemplu as vrea sa nu aiba nevoie de astfel de confirmari. Ma rog, la maturitate 😀

      Apreciază

      • Revenim la ce am spus mai sus, ratiunea te face sa fii constient de valoarea ta si sa nu ai nevoie sa-ti fie confirmata de cei din jur la tot pasul.
        Dar pana si noi, astia rationali, tot avem nevoie, de exemplu, ca sotul sa ne spuna ca ne iubeste sau sa faca gesturi prin care sa ne arate asta. Adica, na, eu cu toata increderea mea in mine si oricat de frumoasa si de desteapta ma simt eu, tot am nevoie sa-mi arate Cip ca ma iubeste.
        La fel functioneaza lucrurile si pe arie extinsa, suntem increzatori, ne simtim buricul panantului, dar zau ca nu ne strica sa vada asta si cei din jurul nostru. 🙂

        Apreciază

      • Pai nu vorbeam deloc despre ce cred prietenii si familia despre tine, ci tocmai despre necunoscuti si publicul larg. La naiba, daca sotzoo nu ma place, asta chiar e o problema :))))

        Apreciază

  9. Evident ca e important sa te placa persoanele apropiate, dar spunem ca nu e ca ne strica sa ne placa multa lume.
    Eu nu zic: la naiba, de simpatica ce sunt ma plac colegii mei, nu mai suport sa traiesc cu atata lume placandu-ma, ia sa fiu antipatica de maine.
    Daca ma plac, ma bucur, imi face placere. Nu ma plac, asta e, pot sa traiesc si asa, atata timp cat ma place totusi cineva, adica un sot si niste prieteni.

    Apreciază

  10. Girls, eu zic ca vorbim (vorbiti) de chestii diferite. Evident ca toti avem nevoia sa fim placuti. Dar si „placerea” asta are grade, cum are si nevoia de a fi placut. Adica in alt fel iti place vanzatoarea de la magazin (care poate fi extrem de simpatica si politicoasa si sa te bucuri ca o vezi dimineata), fata de cea mai buna prietena.

    Poate sa-ti placa o persoana la modul ne-angajat, si sa ai cu ea o relatie civilizata, „urbana”, la nivel de „chit-chat” cand ne vedem pe strada… Nu inseamna ca ne vedem vreodata la cafea. Apoi, sunt oamenii cu care ai relatii la nivel de amici/cunostinte. Cu ei trebuie sa ia ceva afinitati, nu merge sa se intample doar pentru ca sunt draguti si pozitivi. Daca hotarasc sa ma vad cu tine mai mult decat o data la o cafea, trebuie sa fie ceva mai mult acolo. Nu mai vorbesc de prieteni buni.

    Sigur ca toti avem nevoie de toate aceste „cercuri” in jurul nostru, ca suntem fiinte sociale si sociabile, e o anomalie daca spui ca esti ok sa te urasca tot restul lumii in afara de sot si copii. Dar tot ce trece de primul nivel e un joc al afinitatilor si al compatibilitatilor care nu poate fi impus, nici de tine, nici de celalalt. Eu am rude cu care nu comunic neam, am foste colege cu care m-am inteles minunat dar nu am pastrat legatura dupa, asa cum am foste colege cu care am ramas prietena. Nu e vorba numai de interactiunea aia de moment, care poate sa fie foarte buna, dar circumstantiala.

    Pe de alta parte, am fost si eu in situatia descrisa de Oana. Cu o fosta colega de generala. Ne-am „regasit” dupa ce am nascut amandoua, mi-a facut placere sa o revad si sa iesim o data cu copiii in parc, dar asa cum aproape 25 de ani nu i-am simtit lipsa, am uitat de ea in secunda in care ne-am despartit in fata blocului. Ea a inceput sa ma sune de 3 ori pe zi. A fost o senzatie tare bizara, mi-era mila de ea, trecea printr-o perioada naspa, creste singura doi copii, dar nu pot fi prietena cu cineva out of charity. Pur si simplu nu merge. Mi-a fost greu sa „scap”, mai ales ca nu-i puteam reprosa nimic, vreo 3 luni i-a luat sa inteleaga si a fost foarte ranita. Aici devine bizar, cand insisti si presezi sa treci de pozitia aia de „zambim cand ne intalnim”.

    Da, e nasol sa nu te placa un om pe care-l placi foarte mult, dar unii oameni par sa nu discrimineze intre unii si altii. Pe ei trebuie sa-i placa toata lumea. Mi-e greu sa cred macar ca reciproca e valabila, ca ei ii plac pe toti aceia care-i fac sa sufere. Aici e intr-adevar o buba care tine de neincredere in sine si imagine de sine deformata.

    Na, Oana, daca te-a pus naiba sa-mi dai accept cu noua identitate, acum iti umpluy blogul de teorii, ce sa-ti fac? 😀

    Apreciază

    • I’m loving it 🙂 Bai dar nu pot sa cred ca doar eu cu tine avem oameni care nu ne plac, ce dracu. Adica nu fiecare dintre noi are pe cineva pe care nu suporta cumva desi tot da de persoana aia? Nu? Adica macar o data in viata? Come on, va rog, abia incepusem sa ma cred normala :))

      Apreciază

      • You are not alone si mai esti si normala,bonus asa :))
        E imposibil sa-ti placa toti cei cu care intrii in contact,asa cum e imposibil sa fii placuta de toti.Hai sa nu confundam politetea si zambetul larg afisat mereu cu un mare like in viata.Eu zambesc si-s scumpica foc si cu tipe cu care stiu din secunda in care le intind mana sa ma prezinta ca n-o sa am „viitor”.In prima faza tine de bun simt,apoi daca celalalt devine agasant eu il scot in decor fara resentimente.Ciudat e cand pers. respectiva continua sa insiste sa aiba de-a face cu tine.Asta mi se pare bizar,pt ca un om matur ar trebui sa stie sa-si ia eject cu demnitate.
        Cat despre ce a zis Cami,da,e partial adevarat…toti vrem sa fim placuti,doar ca pt unii conteaza treaba asta doar daca vine din partea pers apropiate,a prietenilor si-a oamenilor cu care au chestii in comun.Cu ce m-ar incalzi pe mine ca pitipoanca x,cluberita inraita,ma place si vrea sa-mi stea in preajma?
        Plus ca eu personal consider ca doar persoanele nesigure au nevoie pana si de adulatia unor straini.Take fb ca exemplu…de ce-as vrea sa-mi laicuiasca profilul un necunoscut? sau tipul care scimba recipientele cu apa la birou?Daca asta inseamna sa fii popular,ma lipsesc

        Apreciază

      • Ba cred ca da, toti avem. Nu are legatura. Cei care au nevoie sa fie placuti de absolut toata lumea nu cred ca-si pun problema rational.

        Apreciază

  11. A fost o vreme cand am incercat si eu sa fiu placubila si am devenit cam stalker. Intr-un final mi-am dat seama ca dragoste cu forta nu se poate si am ajuns sa-mi aleg mai atent prietenii si am dat-o un pic in extrema cealalta, am devenit a dracului si nu mai plac pe oricine. Cea mai mare antipatie a mea e din cercul familiei sa zic asa, nici nu mai pot sa maschez cat de tare n-o suport :D. Am si in online cativa „preteni” din astia si zau ca nu-mi pot tine gura de fiecare data. Tot in online am gasit oameni tare faini, cu care ma simt pe aceeasi lungime de unda si de la care mai si am ce invata.
    Weekend fain sa aveti!

    Apreciază

    • mai, eu nu imi aleg prietenii, adica ma simt super norocoasa cand gasesc pe cineva nou caruia pot sa ii spun prieten, mi se pare asa, ceva rar si deosebit :). in plus, sunt destul de constanta, adica daca imi place o data de tine o sa imi placa probabil pentru tot restul vietii, sunt very boring that way :))

      Apreciază

  12. Eu mi-am dorit multa vreme sa ma placa oamenii, si am suferit cand era evident ca cineva nu ma placea deloc. Cred ca suntem educati sa fim draguti si amabili :D.
    Mi-a trecut la un moment dat cand mi-am dat seama ca sunt oameni care-mi sunt antipatici fara motiv, si ca si eu as putea fi la fel de antipatica cuiva, oricat m-as stradui sa nu fiu. Tot sunt draguta si amabila, dar macar nu mai sufar ca nu ma iubeste toata lumea :D.

    Apreciază

    • sa stii ca uite mi-am dat seama ca mie chiar nu imi pasa, truly, truly de ce crede lumea. si am invatat-o asa de the hard way de nu pot sa spun :)) insa mi se pare de bine, mi-ar placea cand o sa creasca Sara sa invete asta, sa ii placa ce ii place ei si sa faca ce ii place ei sa faca fara sa conteze ce cred altii. hm, o sa scriu un articol, sarumana de idee! 🙂

      Apreciază

      • Pana la urma cred ca aici e limita intre normal si iesit din comun…unora le pasa prea mult de parerea celor din jur,pe unii ii influenteaza moderat si altora li se rupe.:)) Ghici din care categorie fac eu parte? O:)
        Plus ca eu tot cred ca doar un om nesigur da doi bani pe parerea/aprobarea unei cunostinte din mediul virtual de ex.Nu zic ca pe net nu poti avea prieteni adevarati,insa ca si-n viata cotidiana,si acolo trebuie sa-ti asumi faptul ca poate n-o sa faci click cu toata lumea.Mie personal mi s-ar parea plictisitor sa ma placa toata lumea.Ar insemna ca fac eu ceva gresit :)) pt ca telul meu in viata nu este sa ma inconjor de oameni care sa ma adore.Prefer prietenii putini si buni,de calitate…probabil de asta nici nu ma zbat sa ma fac placuta niciodata.Asa-s eu! La polul opus sunt cei care fac sluj in fata cunoscutilor,dau laicuri in toate partile,virtual ori ba,si traiesc cu impresia ca toti cei cu care au schimbat doua vorbe,trei impresii vreodata le sunt prieteni.Cu atat mai naspa e situatia cand „prietenul” e bine rau ancorat in realitate si nu-si explica de ce Costica cu care a vb o data,candva demult,se simte indreptatit sa-i ceara socoteala pt lipsa de interes si implicare in relatia lor de prietenie…if that’s not begging for attention,I don’t know what is!

        Apreciază

  13. Din contra, Oana, sper ca din ce in ce mai multe lucruri din offline vor trece in online, mai ales din punct de vedere al relatiilor si comunicarii.
    Ma refer in primul rand la bun simt.
    La onestitate, condescendenta in sensul ala bun… si un pic de „Vazut lungul nasului” 🙂

    Apreciază

  14. Mai fetelor,mie nu-mi place, adica urasc pupincurismul…nu suport! Adica cand sunt cu tine zic de „aia” ce fraiera…si dupa aia vad cometarii gen: E un inger de femeie!Deci mi se face greata cand vad asa ceva, daca nu te plac,poti sa te ungi cu miere, nu-mi pici bine si punct, dar asta nu e o tragedie, ma conform si pot trai linistita si fara sa-ti fac pe plac, dar iti spun si in veci nu o sa-ti fac complimente ca sa ma agreezi!

    Apreciază

      • Eu urasc si pupincurismul fara barfa, de genul „ne-am intalnit intamplator o data si de atunci sunt cea mai extraordinara, cea mai magnifica fiinta de pe pamant”. Apropo de mediul virtual am asa o cunostinta care da like si uneori chiar si share la fiecare poza pe care o pun pe pagina. Cred ca si daca as pune o poza cu un rahatel pe bat ea ar da like+share.

        Apreciază

  15. Am gasit intamplator un post vechi de-al meu in care abordam problema din partea cealalta… Nu e o alegere constienta, sa stii. Si nu e nici vanitate, nici superficialitate. Dorinta asta de a fi placut. Vine la pachet cu multe traume din trecut. O ai in sange, esti realmente nefericit atunci cand esti respins, chiar de catre o persoana necunoscuta, nu poti functiona in parametri normali fara aprobarea celorlalti. Si e greu al naibii sa treci prin viata asa; si ce bine ar fi daca schimbarea ar fi mai usoara. Dar, la fel ca orice schimbare fundamentala de caracter, necesita timp, perseverenta, rabdare, poate chiar ajutor profesional.

    Probabil ca este imposibil de inteles din perspectiva cuiva care nu a simtit niciodata asta, dar pentru cei care simt nevoia constanta de afirmare din partea celorlalti, e o suferinta reala. Nu e nici vina celui care are nevoie de aprobare, nici a celui care il respinge, e o stare de fapt si atata tot.

    Apreciază

    • Cred ca fiecare s-a gandit la ale lui cand a citit ce-am scris si nu prea m-am facut inteleasa. Ce am vrut sa sublinez era ca, on sau offline, nu ne putem iubi cu totii. Asta e, ghinion, nici mie nu imi convine inotdeauna. Mai ziceam celor care isi petrec viata uitandu-se in curtea altora ca mai bine si-ar trai-o pe-a lor. :). Si da, eu fac parte din categoria celor care ii doare chiar in fund de ce cred altii, dar serios ca mi-as fi dorit ca viata sa nu ma invete asta :). Am profitat de mesajul tau acuma sa explic putin, na :))

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s