Dimineata m-a trezit o voce subtire subtire si cristalina care canta: unuuuuuuuuu dooooooooooi teeeeeeeei PAATUUUUUUUU si apoi chicoteli mici. Si iar. Uuuunuuuu doooooooiii teeeeei patuuuuu, chicoteli.
Am zambit si m-am uitat la ceas. Era 10 fara ceva. N-am avut chef sa ma dau jos din pat si am mai stat un sfert de ora. Sara a cantat inainte.
M-am dus la ea in camera si am strigat, imitandu-i vocea mica si pitigaiata: Buna dimineaaaaaaaaaaaataaaaaaaaaaaa!, mi-am ridicat mainile deasupra capului batand din palme si am facut o pirueta. M-a imitat cu neata si s-a dat si ea jos din pad rapid, tropa tropa. Eu m-am invartit si am continuat sa ii spun buna dimineata, ea m-a alergat prin casa, a facut piruete si a tras tipete mici si ascutite.
Mi-am facut cafeaua si laptele ei in timp ce a insirat puzzle-ul ala gigantic prin toata sufrageria, chitaind de multumire.
Si-a baut laptele cu paiul si s-a uitat la desene in timp ce eu m-am aranjat. Pe urma i-am zis ca mergem la plimbare cu tit tit si iar a urmat o tura de alergat prin casa si piruete si chiote (ii place sa ne plimbam cu masina).
Am plecat si si-a luat camionul cu ea (mai tarziu, lumea s-a mirat ce frumoasa e si ca se joaca cu masinute). Am luat-o in brate pana la masina pentru ca nu ii place sa calce pe zapada. Am gasit o tona de hainute reduse si mi-e teama ca le-am luat cam pe toate. La un moment dat a zis ca vrea apa si oricum era timpul sa pape ceva, asa ca am oprit la un KFC unde mi-am luat eu clasicele aripioare picante. Sara a baut apa cu paiul, a mancat 7 cartofi prajiti, niste paine si biscuiti. A intrat cu mine sa probez niste blugi dar am cazut de acord ca nu-mi stateau chiar grozav, asa ca am mers langa, la Meli Melo. Sara si-a ales niste agrafe rosii, cu cirese si eu un portofel cu libelule. Nu le-a mai dat drumul din mana pana acasa.
M-a ajutat sa pun cumparaturile la locul lor si apoi s-a jucat extaziata cu umerasele ramase de la hainele cumparate. A mancat iar si acum e in pat, sper sa adoarma curand.
Eu o sa ma uit a 4-a oara la un film. Si o sa beau o Cola.
This is it. For me, this is it. Nu as putea sa cer mai mult de atat. 🙂
Pentru ca ma intreba o prietena ieri care sunt momentele alea bune, ca de rele tot povestesc. Astea sunt. Si nu-mi vine sa scriu de ele, sunt ale noastre. For me, this is happiness. Si da, as putea sa o fac in fiecare zi pana la adanci batraneti fara sa ma plictisesc. Dar inteleg ca ea nu ar putea sa o faca, si e ok. Oricum, I will love her till the end of times (si da, stiu ca nu e pentru un plod melodia asta, dar refrenul imi canta in cap de cateva zile si e al ei). Si gata, v-ati lins pe bot de posturi dragute luna asta, de maine ne intoarcem la chestii care ma enerveaza!
Imi place la nebunie cum povestesti de Sara, imi place cum va petreceti timpul impreuna, imi place de tine ca mama (te iau drept model sa stii! :D).
Ce film vezi a 4-a oara? 😀
ApreciazăApreciază
Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, am alergie la asta cu modelul. cred ca fac eu ceva gresit daca nu va dati seama ca sunt fix la fel ca orice alta mama :)). Forrest gump.
ApreciazăApreciază
Da, ma regasesc foarte tare in povestea asta :). Stii ca ma bucur foarte tare ca te-am gasit, credeam ca sunt singura nebuna care are cel putin un moment de fericire si recunostinta pe zi :D.
PS: ai uitat de sot, cred ca are si el un rol aici :*.
ApreciazăApreciază
Nu, n-am uitat de el, azi n-a fost cu noi. El are cel mai mare rol, dar nici de asta nu imi place sa povestesc :-* 🙂
ApreciazăApreciază
ai descris foarte frumos fericirea, asta e diferenta dintre viata de acum si aia de la 20 de ani:)
ApreciazăApreciază
eu tot timpul am avut motive de fericire (chiar daca si acum si atunci am avut si de suparare), si la 20 de ani, cred ca am mancat rahat cand eram mica or someth :))
ApreciazăApreciază
Ce frumooos ce frumooos ….abia astept sa am parte si eu de momentele astea cu bebe Alexandra …mi-ai facut ziua frumoasa cu postarea asta 😀
ApreciazăApreciază
Ei, asta e chiar o veste buna, ma bucur :-*
ApreciazăApreciază
Subscriu la povestea duminicii tale. 🙂 Cu mentiunea ca ne trezim toti dupa 10.30 iar Sima nu e niciodata prima. Este cel mai asteptat moment al saptamanii. E asa de fericita sa ne vada pe amandoi dimineata, incat nu stie la care sa alerge, pe langa care sa se gudure sau pe care sa il pupe primul. E fericire pura, absoluta. Ma gandeam ca mai e putin si se face un an de cand m-am intors la job si am devenit dependenta de momentele astea, pentru ca le apuc atat de rar. Doamne, dar cat merita!
Cam asa ne petrecem si noi duminicile, ne jucam non-stop si ne bucuram de toate minutele. As vrea sa tina la nesfarsit sentimentul asta….
ApreciazăApreciază
pai si crezi ca nu tine? eu la asta m-am inscris, hello! :))
ApreciazăApreciază