Arhivele lunare: decembrie 2012

Jack Reacher

Standard

Stiti cat de rar scriu despre un film pe blog. Pentru ca rar gasesc cate un film bun, marea majoritate sunt asa, de umplutura, nici prea prea, nici foarte foarte.

Ei bine, asta nu, nu puteam sa ratez sa scriu despre el. Este de departe cel mai prost si jenibil film pe care l-am vazut in ultimul timp. Nici nu imi vine sa cred cat de prost a putut sa fie :)).

A zis sotzoo ca ar fi vrut sa mergem la film, dar e cu Tom Cruise si stie ca nu-mi place. Well, e adevarat, dar imi place mult mult sa merg la film, asa ca am dat repede un search pe IMDB. 7,3. Mooooaaaaaa, 7,3 e o nota super super mare. Sigur e ceva de capul lui, sa mergem, sa mergem.

Si am mers. Sa nu uit sa va spun ca am nimerit langa 7 plozi intre 16 si 5 ani, cel de 5 ani langa mine, plictisit de moarte (pentru ca nu stia sa citeasca, dar intre noi fie vorba si daca ar fi stiut, tot acolo era), chitaind, urland, trantindu-se si zmucindu-se. Ne-am mutat la jumatatea filmului si le-am zis alora de 16 ani ca ar trebui sa le fie rusine :)).  M-am simtit ca o baba imediat dupa, dar ma bucur ca macar nu m-a enervat plodul de 5 ani, ca doar nu era vina lui, ci a imbecililor de-l adusesera la film. Dar divaghez, sa revenim.

Aaaaaaaaasaaaaaaa. Tom Cruise e producator. Asta cu produsul propriilor filme mie mi se pare dubioasa rau. Mi-a dat o senzatie ca nu-l mai cauta nimeni si a venit cu banii de acasa sa il mai bage si pe el cineva in seama. E ca atunci cand nu te mai lauda nimeni si decizi sa ne spui tu ce smecher si bun si norocos esti. E absolut ingrozitor de jalnic si penibil, mi s-a strans stomacul de mila lui. Tom Cruise e Jack Reacher, un fost detectiv de armata, foarte destept, cu memorie din aia fantastica si care pricepe ce nimeni altcineva nu poate pricepe si vedea. I se insceneaza unuia o crima si el, evident, e condamnat sa descopere adevarul. Intregul film e atat de previzibil, atat de plin de clisee, si actorii joaca atat de prost (concurenta e extrema intre el, ea, eroii negativi si chiar personajele secundare, la naiba, de obicei mai rasare unul prin comparatie cu ceilalti care pare a juca bine, dar aici nu, chiar toti joaca ingrozitor de prost!). Singura chestie decenta din tot filmul a fost sunetul. Nici imaginea (gafe peste gafe), nici scenariul (aia cu masina de la companie condusa speciiiaaaaaal de baietii rai ca sa poata face legatura intre si intre mi-a placut in mod deosebit, dar si fazele cu cutitul din punctul culminant) si nici macar muzica. Am facut record de dat ochii peste cap. COME ON! Cat de prosti sa fim sa ne uitam la filmul asta? Well, noi am fost, am rezistat pana la sfarsit, asa ca pur si simplu nu puteam rata sa nu va povestesc despre el, macar un articol pe blog sa iasa din toata suferinta asta :)).

Aaaaaaaaaa, si cica e ecranizarea unei serii de 9 carti!!! Deci fani LOTR si Twilight, pregatiti-va, e concurenta mare mare la cele mai proaste filme ever 😀

Jack_Reacher_29

Amelie

Standard

Am niste prejudecati infioratoare legate de filme.

In primul rand ca nu ma uit la filme  care nu sunt in engleza. Uite asa. Nu, nici la alea romanesti, am incercat, pe astea le urasc asa, de la bun inceput, n-au nicio sansa. Am incercat o data la cativa ani sa mai vad cate unul, ceva revelatie a momentului dar nu, sunt toate la fel si nu pierd nimic. M-am uitat la unul strain recomandat de Radu si mi-a placut, dar am considerat ca e exceptia ce confirma regula. Am uitat cum se numea, ca va ziceam, dar era misto. Singurul film bun cu vampiri din Univers. Si Taxi a fost dragut, dar nu e un film bun, doar dragut.

Radu nu imi mai recomanda filme de cand a auzit treaba asta cu filmele in engleza, ca cica nu merit, auzi. Pai daca imi dadea numai filme in daneza, ce mama ciorilor era sa fac? Trebuia sa marturisesc la un moment dat, nu? :DSi apoi nu ma uit daca stiu ca au un final trist. Evident ca mai prind cate unul, ca doar n-am cum sa stiu, dar rezolv uitand finalul in secunda 2.  Mi se intampla sa revad un film si sa nu imi aduc aminte finalul. Cand ajung la el, imi dau seama de ce. Era trist.

Well, astea fiind zise, azi m-am uitat la Le fabuleux destin de Amelie Poulain. Care e in franceza. L-am descarcat inainte sa mergem la Paris ca era in tema, si mai mult cu scop de documentare, dar n-am apucat sa il vad. Si azi Sara dormea, la TV nu era nimic, liniste pe FB si mi-am amintit ca il am. Cred ca am mai vazut fragmente din el pe HBO, dar nu cap/coada. Oricum, am eu o teorie conform careia este important momentul in care te uiti la un film, adica daca esti in cu totul si cu totul alta etapa a vietii tale, degeaba e filmul al mai si al mai tare ever, tot n-o sa-ti placa. Cum am patit eu cu Blue Valentine, care imi dau seama ca e asa un film bunut, dar mie mi s-a parut cel mult decent. Nus cand e de vazut ala, dupa o despartire poate, naiba stie. Si mai e un film la care m-am uitat cu var’miu, laudat de el, pe care il vazusem singura si mi-a placut, dar uitandu-ne impreuna cred ca si lui i s-a parut horror, mie sigur. Ala cu nenea ala de se ducea din usa in usa cu niste flori sa gaseasca pe nu mai stiu cine. Evident, nu mai stiu cum ii zice 😀

Well, anyway, mi-a placut Amelie, nu imi dau seama daca e imposibil sa nu-ti placa sau doar l-am vazut eu cand trebuia, intr-o dupa-amiaza de decembrie, dar daca cumva mai e cineva care nu l-a vazut, poate sa il vada, sper ca il nimeriti intr-un moment bun. Eu am zambit muuuuuuuuuuuuuuult la el :).

Asa, si uite, va zic lista mea cu filme bune bune care chiar imi plac si la care m-as uita de inca 1 miliard de ori.

-Silence of the Lambs

-Bridge to Terabithia

-Prestige

-Drive

-poate asta cu Amelie, ma mai gandesc. 🙂

E pe principiul I’ll show you mine if you show me yours, da? 😀

amelie-poulain-hd_86703-1600x1200[1]

Co-sleeping

Standard

Noi am prestat doar in primele 3 luni, si ma rog, Sara a dormit noaptea in patutul ei, daca era necajita trecea langa pe mine. Ziua e alta poveste, a dormit pana hat tarziu la noi in brate, ba chiar am mai servit si acum, la 2 ani. Somnul a fost tot timpul a big issue la noi, totul se invarte in jurul somnului, pentru ca l-am obtinut intotdeauna cu mare efort. De pe la 1 an si ceva, nici nu mai stiu cand, nu mai urla la culcare, ca asta era problema, nu ca statea 2 ore sa adorma, urla in timpul asta :)). Acum nu mai urla, e suficient sa stam impreuna, ceea ce e….o imbunatatire majora in calitatea vietii mele :))

Asa ca n-am avut parte de experienta asta cu dormitul impreuna, si am regretat usor, adica mi-ar fi placut sa vad cum e. Ea nici nu vrea sa auda de patul nostru, daca incerc noaptea sa o pun acolo urla ca din gura de sarpe, deci e exclus. Daca nu camera ei, macar patul ei noaptea, altfel nu doarme nimeni :)).

Pe la 1 an jumatate am dat jos laterala patutului ei, si practic acum are pat de om mare. S-a obisnuit cu el, ii place foarte mult, eu sunt cantonata sa „dorm” pe podea pana adoarme ea si apoi pot sa plec, nu se mai trezeste pana dimineata :D.

Ei bine, aici, la bunici, avem patut pliant, din ala de plastic, gen tarc, nu i se da nicio laterala jos. Si e si un pat mare si jos, patul camerei, na. Asa ca m-am tot gandit si razgandit inainte sa ajungem daca sa o culc in patutul pliant sau in patul mare (ea oricum nu cade din pat in somn). Siiiii pana la urma, am zis ca doarme in patul mare, ca oricum n-are sens sa retrogradeze si se pregateste si ea de viata de copil mare. A adormit foarte ok, nicio problema, totul e minunat.

Chestia e ca I got a bonus. Adica aici nu dorm pe jos, pentru ca patul e dublu, si am loc langa ea, m-a primit. Bai, si e asa misto, sunt very very happy ca am ajuns sa primesc picioruse in burta si manute pe dupa gat, cand se frichineste sa adoarma. Ba chiar, cand sunt foarte foarte cuminte, ma ia in brate si ma strange langa ea si se cuibareste acolo :D.

Voi dormiti impreuna? De fapt, voiam sa le recomand celor care n-au apucat sa practice partea asta sa incerce macar o data, sunt … nu stiu cum sa zic, momentele alea pe care le visezi la buro cand iti bubuie capul de draci :).

552155-co-sleeping

Imparte.ro

Standard

Ce faaaaaaaaaaaceeeeeeeeeeeetiiiiiiiiiii?

A venit Mosul? A adus multe multe multe cadouri? 🙂 Cu noi Mosul a fost extraordinar de dragut anul asta, suntem amutite. De fapt eu, Sara nu as spune ca e chiar amutita, dimpotriva, turuie la viteza maxima :)).

Well, daca tot a venit mosul si v-ati improspatat garderoba/jucariile/electronicele, cred ca v-au ramas unele in plus, nu?

De exemplu eu fac anual ordine in sifonier si ce n-am purtat un an dau mai departe. Le arat cui cred eu ca ar putea fi interesat si ce ramane donez. Stiu ca toate femeile se plang ca nu au cu ce se imbraca, dar voi cand ati facut ultima oara curatenie in sifonier? Si de ce ati mai pastra chestii pe care nu le-ati purtat de 2 ani? Nu, n-o sa le mai purtati candva, trust me.

Ei bine, de obicei aici imi storc creierii, unde, cui, cum, cand sa dau? Fetele mi-au zis la preot, si era si asta o varianta, dar intre timp am gasit una mult mai practica.

Anul asta am avut o imprimanta veche si niste incaltaminte. Am intrat pe www.imparte.ro si am pus anunt ca le donez.

In 2 minute (maxim) m-au contactat 2 persoane, le-am promis, o sa vina la mine in zona sa le ia.

Partea mai trista e ca pana azi am mai primit inca 10 cereri pentru imprimanta si vreo 15 pentru incaltaminte.

E multa lume mai putin norocoasa ca noi, asa ca daca aveti lucrusoare pe care le puteti dona, puneti un anunt acolo si sigur se va gasi cineva care are nevoie de ele. Plus ca e extrem de convenabil si pentru cel ce le doneaza, presupune un minim efort.

Inca 2 mailuri in timp ce am scris acest mesaj.

sustine

 

 

 

 

 

Activitati, optionale, yaddy yaddy yadda yadda

Standard

E o isterie nationala cu optionale.

Copiii e musai sa faca activitati. De parca scopul lor si al nostru in viata e sa le bagam informatii cu furca-n cap. Nu stiu precis de ce, presupun ca daca Gigel nu invata engleza la gradi nu o va invata niciodata, si nicio alta materie, va ajunge un tampit ratat, un om al strazii fara perspectiva si viitor. Am dat un exemplu cu engleza, sunt foarte multe activitati. Optionale cred ca le zice. Eu am avut prima oara optionale in facultate, acum le au de la gradinita. Nu mi-au placut nici atunci si nu imi plac nici acum. Pictura, pian, trigonometrie aplicata si geometrie spatiala la 4 ani.

Daca alegi o gradinita musai sa aiba optionale. Daca n-are nu e buna, ntz. Si de fapt e musai sa ii duci la optionale, cat de mici sa fie, nu esti un parinte prea bun altfel.

In mintea mea mica si creata e doar de ce ti-ai lasa copilul peste program, sa faca activitati la gradi, in loc sa il iei acasa si sa te bucuri de el.

V-am mai zis ca eu cred cu tarie ca pana la scoala copiii trebuie sa se joace (as crede ca si dupa, dar nu am puterea sa schimb sistemul educational in Romania si nu, homeschooling-ul/unschooling-ul nu e o optiune, la ora asta, la noi (va povestesc o data). Si la fel de tare cred ca ei invata mult mai repede si bine jucandu-se, nu facand nu stiu ce chestie organizata, planificata samd.

V-am mai dat-o exemplu pe fie-mea care la 2 ani stie litere si forme si culori (nope, nu ma satur niciodata sa ma laud cu ea, imi scot parleala cu mersul tarziu :D) dar nu stie sa spuna cati ani are. Pentru ca litere si forme si culori a vrut EA sa invete, cati ani are nu i s-a parut palpitant :).

Sigur, o sa o ducem si noi, cand va mai creste, la absolut orice activitate i se va parea interesanta, dar atunci cand ea va cere :). Adica atunci cand va vrea ea sa faca ceva. Chiar abia astept, o sa fac si eu de toate impreuna cu ea. Si acum, ca a inceput sa coloreze, de exemplu, va spun sincer, coloram cot la cot. Si chiar imi place. 🙂

Na ca uitasem sa va intreb voi cum sunteti. Va plac optionalele? Ii duceti? Care e faza cu ele, imi explica si mie careva?

images

Stefan revine

Standard

🙂 Va mai amintiti vampirul mic? Ne-am vazut iar, si cred ca m-a tinut minte, am fost foarte foarte foarte impresionata, m-a luat in brate de 2 (DOUA) ori! Acum ca zic imi aduc aminte ca atunci cand l-am vazut prima oara, cred ca aveau ei un an si ceva, tot asa m-a luat in brate. Si vreau sa spun ca iubeste animalele, si parintii lui il lasa sa se joace cu toate. ADOR parintii care isi lasa copiii sa se joace cu animale. Familia lor are 3 pisici si 2 catei. Nu pot sa descriu cat de fericit era cand se juca cu ele, cam ca Sara, doar ca ea nu are catei aici, o sa aiba la bunici, de sarbatori 🙂

Este cel putin la fel de frumusel cum mi-l aminteam, asa-i? 🙂

IMG_6231 IMG_6244 IMG_6276 IMG_6304 IMG_6479 IMG_6576 IMG_6891

 

2 ani

Standard

🙂 🙂 🙂

Azi face Sara noastra 2 ani.

Mi se ingramadesc gandurile-n tartacuta ca bolovanii la vale :).

Nu pot sa scriu cat de mult iubim noi copilul asta mic. Mi se pare asa, ca nu pot exprima in cuvinte. Si stiu ca asa zic toti parintii si ca pentru ceilalti sunt asa vorbe goale, din pacate nici eu nu pot sa colorez exact ce ne face fetita asta sa simtim 🙂 Dar ni se intampla sa ne uitam unul la altul ca tampitii, cu ochii-n lacrimi. De mandrie cred. Sau mi se intampla noaptea sa ma gandesc ca abia astept sa vina dimineata sa o vad cum rade. Serios. Stiu ca e ciudat! Nu, nu mi s-a intamplat asa ceva cu niciun baiat :))

N-o sa va spun ca au fost cei mai fericiti ani din viata mea. Despre primul an am niste amintiri incetosate de lipsa somului (again, a se vedea titlul blogului, ales inainte ca Sara sa fie macar proiect, mi-a fost greu cu partea asta, pentru ca ei nu i-a placut, si mie da :D). Insa sincer, m-a ajutat foarte mult online-ul, blogul, si altele :). Inainte ma simteam vinovata cat timp ii aloc, si inca ma mai simt, dar m-am convins ca ajuta la pastrarea sanatatii mele mintale. Ma face sa ma simt adult, sa fac chestii de adult. Chiar daca in rest imi pun mintea cu Sara si alerg in 4 labe prin casa, sau tocmai ca sa pot face asta in fiecare zi si sa nu o iau razna :). Si sincer, am cunoscut niste creaturi minunate (multumesc :)), am fost surprinsa (imaginea mea despre omanii ce stau pe net era ca sunt niste criminali in serie care te asteapta cu toporul, seara, in casa scarii).  Al doilea an iar a fost un an greu, pentru noi. Dar ea are talentul, ca orice copil pentru parintii lui, sunt sigura, sa ne faca sa zambim oricat de suparati am fi sau ce probleme am avea. Si imi dau seama, nu de tot cred, dar imi cam dau seama, cat suntem de norocosi ca o avem si ca ne putem bucura de ea. 🙂

Si da, e geniala cu formele si culorile si literele si tona de cuvinte si e haioaaasa raaaaaaaaaaaaaau, am filmat-o cu tot ce face ca nici nu ma crede nimeni daca spun si sa nu uit. Si inca ii fac multe poze, tone de poze, miliarde de poze.

Finalul asta de an a fost atat de frumos cu ea, e atat de usor sa vorbeasca, sa iti spuna ce vrea, cand vrea, inteleg de ce plangea asa mult inainte, nu aveam cum sa stim tot ce avea ea prin capsor. 🙂 Sunt curioasa cum mi se va parea anul urmator, am emotii. Dar sunt increzatoare, chiar cred ca asa trebuie crescut un copil, cu dragoste multa si nu cu armata.

Maine ma intorc si eu la scarbici. Nu vreau. Nu imi place. Nu sunt incantata. Am fost incantata cand am plecat :)) Nu, nu stiu daca o sa mai reziste blogul, dar primit ca o sa incerc 🙂

Imi amintesc cat de disperata eram cand am nascut, cat de convinsa eram ca viata mea s-a terminat, cat de grea imi era responsabilitatea unui copil si cat as fi vrut sa stau la o cafea cu fetele fara nicio grija in lume. Si in ac. timp fiindu-mi imposibil sa imi imaginez ca as putea sa ma despart vreodata de ea :). Si constant stresata daca sunt o mama buna, daca fac ce trebuie, daca o sa o cresc asa cum trebuie :).

Dar stiti ceva? Acum vreo doua saptamani, intr-o seara, am avut o revelatie ca e ok. Sara e in etapa in care imita pana la ultimul ton/semiton/ce draci sunt inflexiunile unei voci. Si seara, inainte de culcare, reproduce dialoguri diverse din timpul zilei, rememoreaza ce i s-a parut ei interesant. Ei, in seara aia, a repetat de o mie de ori, intrebarea (impetuoasa, agitata, nerabdatoare): MAMA? Si raspunsul (calm, cald, duios, dragastos): Da, mama. 🙂 Sa imi aud vocea in vocea ei, sa simt cat de blanda ma percepe ea m-au convins ca sunt o mama buna. No matter what. Asa se creste un copil. Nu, n-o sa mi se suie in cap la 5 ani, e un copil cuminte. Pentru ca am incredere in ea si pentru ca toate rezervele mele de rabdare cu ea le folosesc (sa nu isi faca nimeni sperante ca m-a schimbat maternitatea si o sa fiu doar lapte si miere de acum inainte; sunt, m-am schimbat, dar cu ea :D).

Nu prea am mult timp sa scriu, ca o sa se trezeasca gaza. Azi ne-am hotarat sa petrecem in 3 (pentru ca o petrecere cu plozi costa o tona de bani la un loc amenajat, apartamentul nostru e prea mic, si ea inca nu se bucura de compania altor copii, mai mult am stresa-o). Asa ca avem un tort albastru cu stelute si 10 cadouri. Va primi cate un cadou in fiecare ora in care e treaza azi. Nu sunt chestii mari, bucataria cred ca a fost cea mai scumpa, restul sunt puzzle-uri si nu mai stiu ce, ca sincer le-am impachetat si am uitat, o sa fie surprizzzzaaaaa. Papappapappapa. Ne vedem saptamana viitoare, am fugiiiiiiiiiiiiiiiit!

IMG_8222