Alex e singura mamica de parc cu care m-am imprietenit. Bine, datorita ei mai cunosc inca 2 mamici dragute, vecine, dar ea e truly the only one. Pentru cei care citesc blogul mai recent, va reamintesc ca urasc sa fac conversatie la locul de joaca. De fapt, in general, sunt o creatura destul de putin sociabila.

Cand avea Sara 3 luni, eram in parculetul de langa bloc. Sara dormea, in carut, eu citeam o carte. Poate asta a fost cheia succesului, ca m-a luat prin surprindere. Cand am ridicat privirea, spre mine venea o mamica tanara si delicata, cu un bebe in maruspi si cu un zambet gigantic de chinez tras in poza. Well, mi-a scapat. Am zambit back,  involuntar. And I was doomed. A venit la mine, am intrat in vorba, si well, ne-am sort of  imprietenit. Am constatat (cu surprindere eu) ca avem uneori ac. idei legate de crescutul copiilor, ca ne mai si contrazicem pe undeva dar nu lesina niciuna. Fetita Alexandrei, Rebe, e cu 6 zile mai mare ca Sara si e prima ei prietena, primul copilas pe care Sara il recunostea si se bucura ca il vede :). Ei bine, asa cum va spuneam, ieri le-am pacalit sa ne vedem in parc si sa facem poooooooooozeeeeeeeeee. Si am facut o tona. Si nu m-am abtinut sa pun aici o tona. Si pe FB am pus si mai multe. Sunt hopeless.