Timing

Standard

Cand ne apucam de plod? Cand e timpul potrivit? Cand esti tanara, sa fii cea mai frumoasa mamica la sedintele cu parintii? Dupa ce ti-ai asigurat cariera, sa stii ca ai cu ce-l hrani daca maine descoperi ca sotul e un bou?

Eu am stiut dintotdeauna ca vreau un copil. De exemplu, n-am stiut si nu m-am visat niciodata mireasa, dar mama da, stiam ca o sa fiu. As vrea sa spun ca e cumva inscris in codul genetic al fiecarei femei dar nu, nope, stiu cateva persoane care n-ar trebui sa fie niciodata mame.

Well anyways, am hotarat ca vrem un copil si cu asta basta.
Eram sigura sigura sigura ca o vreau pe Sara. 🙂

Si cu toate astea…

M-am gandit si razgandit in lunile dinainte de 300 de ori, ma gandeam daca nu e prea devreme, ma gandeam ce o sa fac eu cu ea, nu neaparat daca va fi greu si ca viata mea n-o sa mai fie la fel, nu ma gandeam la astea (desi ar fi trebuit! :D), ci mai mult nu stiu cum sa zic, daca e momentul pentru asta in viata mea, daca e decizia corecta acum :).

Nu stiu exact care e motivatia oamenilor de a face copii, daca e sa fiu extrem de sincera presupun ca are legatura cu dorinta asta de a fi nemuritori, cumva, nu ca sa ai cine sa-ti aduca un pahar de apa la batranete (asa e vorba aia? :D) ci mai degraba vreai sa stii ca o particica din tine traieste.

Daca eu de acum 3 ani m-as intreba pe eu de azi daca sa iau decizia asta as zice ca da :), dar daca o intreba pe eu mama de Sara de o luna, i-as fi tinut acelasi discurs pe care i l-am tinut unei prietene care se gandea serios sa faca un plod in anul 1 de facultate: n-o sa mai ai viata, gandeste-te ca n-o sa mai poti merge in cluburi, in oras, la shopping, in vacante, voi n-o sa mai fiti niciodata doar voi doi, chiar vrei asa ceva? 😀

De fapt nu e chiar atat de rau 😀 sau cel putin dupa prima luna mai e e asa de rau si in plus daca iti pastrezi, spre deosebire de mine, ceva farama de luciditate, si mai ai si noroc de un plod care nu urla 24/7 …well. Nu  prea va incurajez, nu? :))

Ma, adica ce vroiam sa spun e ca oricum o sa te aia pe tine de frica cu 1000 de intrebari si emotii pana nasti, apoi va fi prea tarziu sa te mai intrebi ceva :)), dar daca deep down inside stii ca nu vrei sa faci un bebe, atunci nu-l face, insa daca stii ca da, atunci JUMP! Cred ca asta e valabil si pentru tati, nu? 🙂

La voi cum a fost? Ati stiut din scoala generala ca vreti sa fiti mamica la 2/3jde ani? O emotie, o atentie, o maslina?

Anunțuri

18 răspunsuri »

  1. La mine a fost simplu, intre 20 si 33 de ani nu m-am gandit nici o secunda sa fac copil ! Am avut cu totul si cu totul alte preocupari. Bine, nici nu sunt genul care se entuziasmeaza cand vede un bebelush, exceptie fac doar cei ai prietenelor mele foarte bune, care imi sunt dragi, dar au avut decenta sa apara in ultimii 3-4 ani in vietile noastre.
    Am stiut mereu ca am sa fac un copil dar la fel de bine mi-am dat seama ca daca nu ai rabdare si nu il doresti cu adevarat tinde sa devina o povara. Cred ca, intr-un final, a contat foarte mult si ca am gasit omul potrivit cu care sa fac copilul. Nu sunt de acord nici cu femeile care fac copii ca sa intre in randul lumii (sa bifeze si asta pe lista) si apoi ii arunca la bunici sa ii creasca pt ca ele au ceva mult mai important de facut in viata !
    Stiu ca sunt si o gramada de femei curajoase care se apuca si fac copii si ii cresc singure. NOT ME !!! Eu nu as putea si nici nu mi-a trecut vreodata prin cap sa fac asa ceva (cu atat mai mult ca vad acum ca e greu si ma felicit in fiecare zi ca am langa mine un om care ma iubeste si ma ajuta enorm).
    Deci in concluzie timing is everything 🙂 mai ales cand vorbim despre ceva atat de serios cum sunt copiii !

    Apreciază

  2. daca acum 8 ani ma intrebai cand o sa fac un bebe sau cand ma marit iti ziceam ca la 30de ani si porma bebe … acuma nu imi vine sa cred ca am 24 de ani si copil de 1an si 5 luni ! in gandirea mea de acuma puteam sa fac un bebe si mai devreme :)! oh well asta e ! niciodata nu e cum iti planuiesti :)! de mireasa m-am visat mireasa si cu o nunta ca in povesti si cu o rochie de printesa(ceea ce nu mi-i s-a potrivit niciodata :)) ) si un print pe cal alb ca sot numai ca printul meu nu a venit pe cal alb ci intr-un bolid portocaliu :))))))))))))!

    Apreciază

  3. Eu stiam ca vreau sa fiu o mama tanara. Ca imi doresc sa am puterea si energia sa ne prostim impreuna, sa ii ofer cat de mult pot din tineretea mea. Ca vreau sa nu am 70 de ani cand copilul meu va avea 20. Mai mult, vroiam sa isi cunoasca bunicii si sa petreaca cat mai mult timp cu ei (cat timp si ei mai au energia si puterea necesara). Cand eram adolescenta imi doream primul copil pe la 23 de ani. Insa la 23 de abia eram de 2 ani intr-o relatie noua si frumoasa si nu ma simteam pregatita sa schimb ceva. Ne-am trait relatia 6 ani exact cum am vrut (cu weekenduri lenese, maratoane de filme, calatorii samd). Si apoi am stat de vorba, am facut un bilant al vietii noastre (bilant pe bune, cu situatie materiala, casa, parinti, noi doi samd) si am hotarat ca e timpul. Asa ca gandacul a aparut la 27 de ani si suntem toti trei cat se poate de fericiti. Am descoperit ca e foarte amuzant in trei, suntem parinti tineri, bunicii sunt cat se poate de activi si de fericiti. So, all good there. 🙂

    Apreciază

  4. De cand ma stiu mi-am dorit copii. Am crescut inconjurata de copii (surori si veri), am avut grija de cei mai mici, ba chiar si de ai vecinilor. Eram fascinata de bebelusi, cand matusa mea a avut tripleti aproape m-am mutat la ea in primele luni, desi eram abia in clasa a 8 a. Am vazut indeaproape cat de greu e (reiau ideea de TRIPLETI) dar treaba asta cu copiii e parte din mine. Nu mi-o explic, o simt si atat. Mai zic odata ca daca mi-as permite as deveni educatoare.

    Recunosc insa ca sunt si o persoana practica. Adica nu m-am grabit sa fac un copil pana nu am fost sigura de urmatoarele: un barbat care sa-i vrea si sa-i doreasca la fel ca mine, un camin (adica o casa a noastra) in care sa-i crestem si un job (nu am o cariera, nu cred ca imi doresc) stabil, care sa imi permita sa ma descurc onorabil. Si toate astea s-au aliniat la 26 de ani. Sunt extrem de multumita si recunoscatoare pentru cum s-au aranjat lucrurile.
    Ne tot gandim la urmatorul (cred ca stim amandoi ca va exista un „urmatorul”) insa nu avem curaj sa luam taurul de coarne. Acum ca o am pe Sima, ma incearca tot felul de sentimente: de vinovatie, ca n-am sa-i mai acord ei toata atentia, de neputinta – daca pe bebe 2 nu am sa-l mai iubesc la fel, teama din punct de vedere financiar, ca nah, avem si noi limite.
    Nu stiu cum ramane treaba asta inca, dar timp avem destul. Acum ma bucur de ceea ce avem si repet, sunt extrem de recunoscatoare.

    P.S. Planul nostru initial era sa avem 2 copii ai nostri, iar pe bebe 3 sa il adoptam cand ai nostri vor fi mari. Mi-ar placea sa il realizam, dar cine stie incotro ne poarta viata.

    P.S.2. Aseara am comandat un album printat cu fotografiile noastre de la nunta si botez. Si l-am numit „Carceii”. Suna fain cand suntem mai multi. :))

    Apreciază

    • Eu cred ca toate avem gandurile astea cu bebedoi, mie mi-ar placea sa-mi raspunda sincer o mamica de doi, daca are preferinte, daca are momente cand i-ar crapa capul unuia dintre ei samd. Adica fara vreajeli de-alea ca ti se dubleaza dragostea si bla bla, care normal sa sunt adevarate, dar trebuie sa existe si o parte naspa, eu pe aia vreau sa o aflu. Ai preferinte au ba? Macar putin, acolo? 😀

      Apreciază

  5. O mamica a 2 fetite mi-a zis la un moment dat ca cea mare ramane „febletea” ei. Nu s-a jenat sa recunoasca ca o prefera celei mici. De atunci mi s-a adanci teama asta. Nu mai zic de copilaria mea cu 2 surori „in competitie”. Mi-ar placea sa mai aud pareri si povesti, dar banuiesc ca e subiect mai mult decat delicat.

    Apreciază

  6. Eu stiu doua cazuri: doua familii, doi copii fiecare, primele au fost fetite si apoi au urmat baieteii. In ambele familii baietii au fost mai rasfatati si mai mult iubiti clar, pe fata uneori 😦 Ideea e ca pe ambele fete diferentele de afectiune le-au marcat iremediabil si au adunat ceva frustrari si ura in ele. Copiii simt diferentele de afectiune chiar daca noi avem impresia ca nu isi dau seama. Eu abia fac un copil acum nu stiu daca o sa mai am energia si dorinta sa mai fac inca unul dar m-as concentra f tare sa nu procedez in asa fel incat sa imi fac copilul (copiii) sa sufere.

    Apreciază

    • Eu cred ca doar cei care n-au niciun copil cred ca nu fac simt/stiu chestiile astea, restul poate uita, sau nu vor sa vada. Eu inca imi amintesc motto-ul copilariei mele, pe care nu l-am spus niciodata, dar l-am gandit non-stop: „Sunt mica, nu proasta :)”

      Apreciază

  7. Cand eram adolescenta, imi imaginam ca voi fi mamica de tanara, nici nu concepeam sa fac copii asa tarziu ca mama (27 ani 🙂 ). Numai ca, desi eram intr-o relatie, nu am avut cu cine :)). Apoi a aparut actualul sot in peisaj, ne-am mutat impreuna, ne-am logoit, ne-am casatorit. Imediat dupa nunta si sotul si eu am zis „gata, hai, ce mai asteptam?”. Nu a fost sa fie vreun an si ceva, pana s-a hotarat Andrei sa apara. Asa ca am devenit mamica la 29 de ani si 9 luni (sac, sac, nu aveam inca 30).
    In ceea ce priveste ce zice Oana, eu zic ca tocmai pentru faptul ca isi pune intrebarile alea nu o sa aibe acele probleme, sunt convinsa ca il va iubi pe bebe 2 la fel de mult ca pe Sima. Si eu m-am intrebat si mereu raspunsul e ca nu vad cum as putea sa-l/o iubesc mai mult sau mai putin decat pe Andrei. „Spaima” mea e sa nu cumva sa fac comparatii, dar folosind aceeasi logica, din moment ce imi pun problema asta, probabil ca voi fi atenta sa nu fac aceasta greseala.

    Apreciază

  8. Ca si tine, mie nu mi plac f tare copii mici si in afara de finutii botezati de mine inainte de a avea gemenii, nu pot spune ca am simtit ceva anume cand ii vedeam prin parc.Stiam asa in mare, ca as vrea un copil pana in 30 de ani, asta mai mult pt ca si sotul meu isi dorea cu ardoare 1.
    M-am hotarat sa am bb pe 29 de ani si cateva luni, pentru ca in sfarsit am fost sincera cu mine si am recunoscut ca nu o sa ma simt niciodata 100% pregatita pt asta, nu voi avea niciodata 100% din ce imi doresc inainte de a veni copilul si nu voi cunoaste niciodata 100% din responsabilitatile care dercurg din meseria de parinte asa cum mi as fi dorit.
    Situatia fericita a facut ca in loc de 1 sa avem 2. Intorcandu-ma in timp, as face probabil acelasi lucru si la aceeasi varsta.Nu cred ca suntem pregatiti pentru ce schimbari aduce un copil niciodata, dar exista o varsta potrivita pentru fiecare, care ne ajuta sa facem fata responsabilitatilor unui bb.Nu cred ca in anul 1 de facultate as fi facut fata situatiei asa cum am facut o acum la 30.
    Nu mi am dorit copilul cu ardoare, dar ii iubesc enorm acum ca exista, imi umplu viata cu veselia si gingasia lor si ma indragostesc de ei zilnic.
    Nu cred ca toate suntem facute sa avem copii si sincer cred ca simtul maternal se si dezvolta pe masura ce incepi sa ti cunosti copilul si sa l recunosti ca parte din viata ta.Sunt femei care se nasc pentru a fi mame de meserie, din pacate pentru mine nu ma consider a fi una dintre ele.Nu mi am petrecut copilaria visand la a fi mama, nici macar adolescenta.Pur si simplu copii au capatat un nou loc in viata mea, un spatiu de care nici nu stiam ca-l am si mi au dat curajul sa mi asum lucrurile altfel decat o faceam inainte sa i cunosc.Copii ne dau curaj, ne provoaca sa fim mereu alerti si sa gasim merue rezolvari situatiilor care poate, inainte de ai avea ca motivatie, ne ar fi impiedicat sa reusim.
    Nu cred ca a avea copii e o obligatie, dar odata ce-i avem ne imbogatesc personalitatea si existenta.Sunt doar un bonus de care ne bucuram in mod optional si care vine la pachet cu statutul femeie:)
    Numai bine si mult succes!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s