No comment

Standard

Guest post, I cannot comment:

„Azi puiutul meu implineste 1 an.
Povestea noastra a inceput intr-o zi de miercuri. Erau 2 liniute pe testul de sarcina. Eram tineri, sanatosi, iar eu as zice ca m-am nascut sa fiu gravida, mi-a placut foarte tare perioada aceea. A fost si o sarcina usoara, fara probleme. De aceea probabil am ales sa nu mergem la foarte multe ecografii, sa lasam totul sa decurga natural. Pana la urma si cei dinaintea noastra daduseara nastere unor prunci fara atatea interventii medicale. Consideram ca sarcina e ceva normal si nu trebuie sa o tratam ca pe o boala.
Cred ca de Pasti am inceput sa fiu cu adevarat preocupata de felul in care voi naste. Si am inceput sa caut, sa citesc, sa studiez tot ce mi-a picat in mana, mai ales pe internet pentru ca era mai multa informatie si mai recenta. Am citit cat rau ii face copilului interventia medicilor in timpul travaliului, perfuziile cu oxitocina si calciu care grabesc nasterea doar ca sa scape medicii mai devreme si sa plece acasa, cum se face epiziotomia si daca e nevoie si daca nu si altele. Am ajuns sa consider nasterea prin cezariana un fel de crima. Singura solutie pentru mine era nasterea naturala. Fiind intr-un orasel mic am fost nevoita sa merg la 80 de km departare pentru a face cursuri prenatale, dar am facut-o cu placere pentru ca stiam ca o fac pentru puiul meu. Acolo am fost incurajate sa nastem cum simtim, sa avem totul sub control in timpul travaliului si al expulziei. Atunci mi-a incoltit in minte ideea ca as putea sa nasc acasa, mai ales in urma povestilor prietenelor mele care au nascut, povesti in care erau urcate pe masa de nastere, obligate sa stea cu orele in pozitia aia chinuitoare, apoi medicii sau asistentele se urcau pe ele si impingeau copilul afara.Imi era frica, nasterea asta nu are nimic de-a face cu o nastere asa cum citisem eu pe internet ca poate fi, nu vedeam nimic natural in nasterea in spitale. Am inceput sa descopar pe interent cazurile mamelor care nascusera acasa. Totul era atat de natural, se intampla in confortul propriei case, cu sotul alaturi, calm, linistit, fara alte ganduri. Nu era usor, erau travalii grele, dar totul se suporta mai bine in doi. Asa ca brusc, mi-a fost clar ca asta urma sa facem. Parca m-am linistit dintr-o data. Inca aveam emotii, dar stiam ca asta e lucrul potrivit, stiam ca o sa pot face fata, ca va fi greu, dar si frumos. Am incercat sa ajungem la o doula, dar oraselul nostru e mic, nu era niciuna. In alt oras mare n-am mai ajuns pana la nastere si asa a fost sa fie. Eram siguri ca ne descurcam, cum au facut-o si altii inaintea noastra.
Am fost la ultima ecografie la inceputul lunii septembrie, Smaranda mea era perfecta, isi stalcise nasul de burtica mea. Avea atunci 2500 g si era in pozitie potrivita pentru nastere, cu caputul in jos. Doctorul ma astepta sa nasc, nu-i spusesem despre optiunea noastra. Nici parintii nostri nu stiau. Lor nu le-am spus ca sa nu incerce sa ne convinga sa renuntam la idee. Florin, sotul meu drag, era singurul care ma intelegea si avea incredere ca totul va fi bine.
Calvarul a inceput intr-o noapte de luni spre marti. La ora 3 m-au trezit din somn niste dureri de burta. Nu le-am simtit ca si contractii si initial nu le-am dat importanta, am crezut ca am mancat ceva ce mi-a dat crampe. Ulterior, cand am vazut ca sunt regulate am stiut ca Smaranda se pregateste sa iasa. Am stat asa, cu contractii la 10, apoi la 5 minute, iar pana dimineata la 11 eram dilatata de 2 cm. Invatasem sa verific dilatatia si ma ajuta si Florin. De fapt el a fost sprijinul meu de la inceput pana la sfarsit. Atunci am hotarat sa fac o baie calda si o clisma ca sa se intensifice contractiile pentru ca desi erau la 5 minute, erau foarte scurte. Durau maxim 20 de secunde. Smaranda se misca tare in burtica, dar mi se parea normal, astepta sa iasa. La 2 dupa-amiaza am mai facut un dus si atunci mi s-au rupt si membranele. M-am bucurat crezand ca nu mai este mult. Durerile erau deja foarte mari si contrctiile veneau din 2 in 2 minute. Ascultam periodic cu stetoscopul fetal pe care ni l-am cumparat special pentru asta bataile inimioarei. Erau puternice, totul parea perfect. La 8 seara aveam dilatatie de 7 si simteam puiutul cum incepe sa cobore. Atunci sotul a mai ascultat inca o data cu stetoscopul si ceva nu i s-a parut in ordine. Frecventa scazuse de la 160 de batai pe minut la 60. Am asteptat sa treaca contractia pentru ca citisem ca pe contractie e posibil sa scada frecventa si a ascultat din nou. De data asta bataile erau si mai slabe. Florin a hotarat in momentul acela, nici nu mi retin daca mi-a spus si mie sau nu, sa cheme salvarea. Era atat de disperat si striga la telefon sa-i trimita mai repede ca moare copilul. Atat imi amintesc, pe sotul meu strigand ca moare copilul.
Mi s-a parut o vesnicie pana cand au ajuns. Nici nu mai reuseam sa ma concentrez pe contractii, nici sa simt daca trebuie sa imping sau nu. Plangeam amandoi jos pe podea si urlam “Ce am facut?!!”. De fapt nici nu stiu daca chiar urlam cu voce tare sau era doar in capul meu, stiu ca eram amandoi foarte speriati. Nu reuseam sa ne adunam nicicum. Cand a ajuns salvarea m-a ascultat si medicul cu stetoscopul. Era stresat si incruntat, nici nu se uita la mine, s-au grabit cat au putut de tare sa ajunga cu mine la spital. Aici, dupa ce au vazut ce se intampla imi spuneau incontinuu sa nu imping. M-au bagat in sala de operatie. Dupa ce au scos-o din burtica mi-am tinut respiratia sa o aud plangand. N-am auzit nici un planset. Au dus-o in incaperea alaturata. Am aflat dupa ca au resuscitat-o aproape o ora. Din pacate fara nadejde. Anestezistul care statea la capul meu era singurul care ma incuraja ca totul va fi bine. Probabil ca sa nu intru in soc sau ceva. Apoi mi-a dat o injectie cu ceva substanta care m-a adormit.
Cand m-am trezit, imi era greata, capul mea durea, si Florin era langa mine, plangea. Imi tot spunea cat e de frumoasa Smaranda si eu il tot intrebam daca e bine.
Nu era bine. Smaranda se intorsese in zielele dintre ecografie si nastere si isi avea dubla circulara de cordon. In timpul travaliului meu lung, ingerasul meu iubit intrase in suferinta fetala si interventia medicilor fusese tardiva. Daca as fi mers la spital si nu as fi crezut ca pot naste acasa, ca asa e natural, ca bunicile noastre, poate ca iubirea mea ar fi trait azi. As fi nascut prin cezariana si ea ar fi fost bine.
Nu am avut curajul sa le spun medicilor din maternitate ca am vrut sa nasc acasa. Mi-a fost frica si i-am lasat sa creada ca lucrurile s-au precipitat in mod natural si nu am mai ajuns la spital la timp. Nu am curajul inca nici acum sa spun asta cuiva in fata. E secretul meu si al lui Florin. Dar nici macar intre noi doi lucrurile nu mai sunt la fel. De atunci nu mai am curajul nici macar sa ma uit in ochii lui fara sa plang. Am avut o fetita perfecta si acum nu mai e. Nu exista zi, ora, secunda din viata mea in care nu ma gandesc la ea. Azi ar fi avut un an.
Nu stiu daca vom mai face copii vreodata, nu stiu daca eu si Florin vom mai fi doi vreodata, nu stiu daca eu voi mai fi eu vreodata. Nu stiu.”

Reclame

102 răspunsuri »

  1. ok, o sa fiu eu aia insensibila !
    o sa fiu eu aia care nu intelege … aia rea si bitchy !
    da, este o poveste trista
    da, sunt sigura ca simti ca a murit o parte din tine…sunt sigura ca poate te acuzi sau ca desi nu o spune si el se gandeste „dar daca…”
    si cu toate astea, bottom line este ca prostia costa !
    motivul pentru care ne-am dat jos din cocotier a fost sa inventam mediciana!
    motivul pentru care bunicile noastre faceau cate 10 copii iar noi acum avem doar 4 unchi/matusi este ca nasteau acasa !
    ok, nasterea naturala (discutabil, subiectiv, dar ok) …dar nastere naturala acasa???? fara asistenta medicala? cum? cum poti sa te gandesti ca este cel mai bun lucru pentru copilul tau? sa-l privezi de asistenta medicala? pe bune…te duci la dentist??

    Apreciază

  2. Durerea voastra implineste un an…si probabil e cumplita. Insa dupa ce doliul va fi facut, va veti putea ridica si merge cu privirea indreptata spre inainte. Cred ca vinovatiile sunt mari, insa ce nu trebuie sa uitati este ca, alegerea facuta era (in sufeletele voastre) in beneficiul copilei. Nasterea spitalizata a aparut tocmai pentrua preveni asemenea drame, insa a degenerat in practici inumane si triste pe care voi ati dorit sa nu le experimentati. E de dorit sa existe insa mereu o persoana cu experienta langa femeia care naste, o moasa, o doula, chiar daca nasterea se intampla acasa…Dar acum… nu mai conteaza asta. Acum lasati-va ingerasul sa se duca linistit printre alti ingeri….si nu va mai biciuiti cu intrebari despre cum ar fi fost. A FOST ASA! acum aveti de continuat viata, de mers mai departe, cu tot ce a adus trist si greu, experienta asta peste voi….

    Apreciază

    • Eu sunt de acord cu comentariul cu prostia de mai sus. Daca era o moasa, doula (care nu are pregatire medicala!!!) acolo credeti ca se ajungea la spital in timp sa fie salvat? Stiu cazuri care au nascut in spital si pana au ajuns din sala de travaliu pana in sala de operatie a murit copilul, in 5 minute sau cat a durat transferul, nu o jumatate de ora cel putin pana suna la salvare, vine salvarea, pana o consulta medicii… Trist ca inca se gandeste asa in secolul XXI

      Apreciază

      • zoozie, diferenta e ca in spital exista sansa extrem de mare sa se poata preveni tragedia prin interventia la timp pe cand acasa de cele mai multe ori e prea tarziu. Ma indoiesc ca o doula sau o moasa se apuca sa faca cezariana de urgenta pe masa din sufragerie.

        Apreciază

      • Eu nu doresc sa fac niciun comentariu la adresa mamei, suferinta ei este enorma si cred ca e bine ca a avut curajul sa recunoasca. Lucrurile se aseaza in timp … pacat, totusi!
        In zilele noastre sunt foarte multe promovari media pentru astfel de „interventii” naturale, ori acasa sau mai stiu eu pe unde, alaturi de moase, doule samd,, alte persoane, dar nu dr. adevarati.
        Acum vreun an ascultam in reluare emisiuni la itzi-bitzi, in care veneau tot felul de doamne care promovau astfel de practici.. le prezentau atat de bine, incat am stat atunci si m-am gandit ca poate naturalul e natural, nu gandeam in termeni statististici.
        Totusi daca stai sa cantaresti situatia riscurile la care te supui alegand astfel de metode, sunt imense.
        Fata care a trait povestea de mai sus, a plecat urechea la astfel de practici si a avut parte de mult nenoroc…..
        Eu sunt pro act-medical supravegheat, iar daca stai sa mai adaugi si durerile care vin la pachet contributia medicilor si a medicamentelor este binevenita…

        Apreciază

      • Claudia Pojan, Raisa nu este.
        Dar nu asta era ideea. Ma refeream la alegeri. Ma intreb doar ce inseamna alegere. Daca mama Raisei alegea altceva, poate era altfel. Daca mama de mai sus alegea altceva, poate era altfel. POATE.

        Apreciază

  3. Imi pare rau. Parerea mea este sa nu continui sa iti traiesti viata tarandu-te printre reprosuri si amintiri ci sa o traiesti. Sa te ierti pe tine insati, sa cauti o relatie personala cu Dumnezeu si sa mai faceti un copil.
    Au mai fost femei care au nascut acasa si a fost totul in regula. Nu puteai sti ca la voi nu va fi. Si ati luat 2 decizia asta, asa ca, discutati si regasiti-va. De multe ori lasam regretele sa ne domine in loc sa le dominam noi.
    Parerea mea.

    Apreciază

      • Draga mea Claudia, daca si tu admiti ca se intampla si in spitale, atunci de ce reprosezi cele de mai sus? Te contrazici singura acum, am impresia. Intelege ca aceasta mama a facut tot ce a crezut ea ca va fi mai bine pt a-si naste in siguranta puiul.
        Intamplator, si eu mi-am nascut acasa, singura, al doilea copil. M-am informat inainte si „mi-am facut temele” mai bine decat pentru orice alt examen din viata mea, insa decizia nu am putut-o lua cu adevarat decat cand am putut sa admit ca orice as fi facut exista o sansa ca totul sa mearga rau, indiferent ca o faceam acasa sau altundeva. A fost o nastere rapida (cateva zeci de minute – nu vreau sa intru in detalii, daca le doriti le aflati pe pagina Mamepentrumame, la „nasterea acasa ia amploare..”), m-a luat chiar prin surprindere, desi imi placea sa cred ca oricum eram decisa sa o fac asa. Insa nu ar fi avut oricum timp salvarea sa ajunga acasa, chiar si anuntata.
        Citind acum aceasta istorisire trista, nu pot decat sa ma rog ca Bunul Dumnezeu sa aline acum suferinta acestor parinti amarati, poate trimitandu-le alt puiut, cu care totul sa mearga bine.
        Nici nu-mi pot imagina prin ce ati trecut si treceti. Dar va rog, nu va mai invinuiti pentru aceasta pierdere, ganditi-va ca efectiv se putea intampla oriunde si in orice conditii. Poate suna cinic, desi nu doresc asta, dar statisticile privitoare la astfel de pierderi sunt chiar mai rele pt spitale, insa cand se intampla acasa toti sar in sus cu invinuirile.

        Apreciază

  4. Trist, foarte trist!
    Eu fac parte din categoria cealalta, pentru mine acele 9 luni , de fapt 40 de saptamani si 3 zile, au fost cea mai minunata perioada(nu ca acum n-ar fi), din primul moment si pana la ultimul. In principiu nu ma speria nasterea, chiar daca auzeam tot felul de relatari in legatura cu marele moment, era ceva ce eu nu stiam, chiar spuneam ca nu poate sa-mi fie frica, ca trebuie sa fie ceva natural.
    In familia mea toate femeile au nascut greu, dar greu de tot, asa ca nu ma asteptam ca eu sa fiu exceptia.In saptamana 34 , cu o burta de ziceai ca nasc, m-am hotarat sa plec in Spania, acolo traisem ultimii 10 ani, pentru mine sistemul medical romanesc era o necunoscuta , la vizitele facute la doctor toata lumea soptea cat sa dea la doctor, la moasa,etc, eu ma ingrozeam….daca nu erau multumiti…in fine, am comunicat doctorului ce aveam de gand sa fac,bineinteles drumul era cu masina,pe avion nu ma lasau, si sa „mint” ca am mai putin,imi era imposibil.
    Asa ca hotararea era luata,plecam, doctorul mi-a spus ca nu e nicio problema, bebelina era bine, eu la fel si mai erau 4 saptamani pana la nastere,asa ca pot pleca linistita.

    Zis si facut, am plecat, drumul a fost super scurt, in comparatie cu alte dati, poate si din cauza ca in adancul sufletului meu, imi doream ca fetita noastra sa se nasca acolo unde ne-am cunoscut, unde ne-am indragostit si unde am petrecut cei mai frumosi ani din viata!
    Am ajuns la destinatie cu 34 de saptamani si 3 zile, m-au puricat aia din cap pana in picioare,nu au tinut cont de analizele duse de mine, erau facut recent, dar m-au pus sa repet absolut tot.Asa mi-au detectat diabet gestational si faptul ca aveam 19 kg castigate, pentru ei a fost un semnal de alarma, iar eu mancam foarte putin.Dupa ce m-au pus la regim,mancam mai mult ca inainte.
    Mergeam zilnic la Centrul de Sanatate, sa ma vada moasa si sa ma monitorizeze.Pe 4 august implineam 40 de saptamani, dar Yrene nici gand sa iasa,nu am avut nicio contractie, nimic.Doar ca pe zi ce trecea eu eram mai mareeee si simteam ca explodez!
    In dimineata de 4 m-au internat de urgenta….au inceput cu monitorizare, apoi ceva tehnici noi de stimulare ca sa-mi provoace nasterea, au fost cele mai grele zile din viata mea, cu examen la fiecare ora, dureri de ma urcam pe pereti, insa bebe nu voia sa iasa, de fapt ei spuneau ca nu era pozitionata corect, asa ca nu puteam face altceva decat sa asteptam.
    Dupa 2 zile au decis sa-mi rupa apa, iar dupa vreo 16 ore de travaliu nu mai ramanea decat cezariana.

    Dupa 3 zile de stimulari, hormoni, oxitocina, eu nu ma dilatasem deloc, dupa ce au scos-o pe Yrene, am auzit-o pe doctorita:Nu ar fi putut sa nasca normal!
    Pentru mine a fost o usurare enorma momentul cand au scos-o si mai ales momentul cand am auzit-o.Era 23:03 momentul in care fetita noastra draga a venit pe lume!
    Nu o sa stiu niciodata ce s-ar fi intamplat daca ramaneam sa nasc in tara, dar eu cred ca asa a trebuit sa fie si nu am regretat nicio clipa, cu toate ca nu mi-a fost deloc usor, dar totul e bine cand se termina cu bine!

    Apreciază

  5. Eu prefer sa nu comentez ca as fi rea. Dar subscriu la ce au scris Seminte si Piti. Mamele si bunicile noastre treceau prin asta pentru ca nu aveau acces la asistenta medicala, nu cred ca ar fi ezitat o clipa daca ar fi avut de ales. Bunicle mele, cel putin, sigur ar fi mers la spital.

    Apreciază

      • Ok nu faci morala, judeci. Daca ea in momentul ala asa a simtit ca trebuie sa faca, si daca sarcina decurgea normal, si cum acum avem atatea exemple despre nasteri acasa, fete care posteaza pe blogurile lor etc, si avand in vedere si sistemul de sanatate romanesc, care are un fel de a aborda toata nasterea ff agresiv. Logic ca te pune pe ganduri, si iti zici si tu ca poate nu e nevoie de toate procedurile care se aplica in spital, si sincera sa fiu si mie multe mi se par inutile, nu ca as fi capabila sa nasc acasa, pt nu m-as simti in siguranta acasa, dar as vrea ca o gravida in spital sa aiba mai multa libertate, sa poata sa se aseze cum vrea ea, sa poata sa se bage in cada dc simte ca o va ajuta treaba asta si alte chestii de genul. Si cred ca ei s-au informat ff bine asupra nasterii, doar ca ceva a mers gresit, neasteptat, ca din cate am citit toata sarcina a fost super sanatoasa, si totul era ok, pana la momentul fatidic cand i-a incetinit ritmul batailor.
        Deci eu cred ca se pedespseste destul singura, ca sa mai venim si noi sa ii spunem nu stiu ce rautati.

        Apreciază

  6. Imi pare rau pentru durerea voastra si sper ca in viitor totul va fi bine. Nu scriu ca sa te judec, nici sa te incurajez, doar sa-ti trimit un gand bun, sa-ti spun sa-ti plangi puiutul si sa incercati sa o luati de la capat. Poate ar fi fost potrivit sa inchizi comentariile la acest articol, nimeni din lumea asta nu are nici un drept sa te judece

    Apreciază

    • in cazul in care nu vrei pareri, nu soliciti postarea. punct.
      stii cum e ? din moment ce publici ceva, iti asumi nu numai povestea in sine ci si reactiile. altfel, e pe sistemul copilului care arunca o piatra in geamul vecinilor si pe urma fuge.

      Apreciază

  7. Eu zic asa: asa a fost sa fie. Viata asa este: si cu bune, si cu rele. Insa este facuta sa o traim, sa speram la mai bine si sa nu ne pierdem speranta. Daca eu as fi trecut prin asa ceva, cred ca as fi incercat sa raman insarcinata imediat ce as fi putut (fizic, dar si psihic vorbind), si sa-i dau sansa sufletelului Smarandei sa se nasca in alta „casuta”.
    Mama a Smarandei, sufletelul ei este viu (ca nu moare niciodata) si….poate asteapta sa-i oferi alta „casuta”. Te imbratisez cu drag, chiar daca nu te cunosc. 😉

    Apreciază

  8. Buna, numele meu este Loredana si vreau cat de cat sa te incurajez un pic desi stiu ca nu ajuta cu nimic.Stiu prin ce treci ca si eu am trecut prin asa ceva.Intr-adevar eu nu din cauza ca am vrut sa nasc acasa ci dintr-o eroare medicala dar asta e s-a intamplat, mi-a murit si mie fetita in burtica la 39 de saptamani, la o zi dupa toate ecografele si controalele si monitorizarile din spital. Insa eu iti dau un sfat, daca nu incerci sa mai faci un copil inebunesti. Ti-o spun din experienta mea care acuma sunt mamica unui baietel de 3 anisori si a unei fetite de 6 luni. Capul sus, viata merge inainte dar singura ta consolare va fi sa ai din nou un copilas. Iti doresc multa sanatate si forta sa mergi mai departe.

    Apreciază

  9. Nici nu stiu ce sa spun…decat ca am trait aceeasi drama…povestile noastre sunt asemanatoare…doar ca eu am fost non-stop spitalizata,am fost chiar sub nasul medicilor si tot s-a intamplat tragedia.Ce pot sa iti spun e ca nici acum nu am trecut in totalitate peste aceasta tragedie si nu cred ca voi trece vreodata.Am un alt copilas dar niciodata nu il va inlocui pe cel pierdut…pe care eu l-am pierdut din vina lor..ca eram acolo sub supravegherea lor…Nu stiu ce sa iti spun,multa putere si Dumnezeu sa vegheze asupra sufletelului vostru pierdut,al ingerasului vostru…Imi pare nespus de rau:((

    Apreciază

  10. Eu vad o mama care a incercat sa faca ce a crezut mai bine pentru copilul ei si nu a reusit, in cel mai tragic mod cu putinta. Si ce sens ar avea toate astea daca nu am invata ceva din ele. Acum, cu lectia tragic invatata, e momentul sa va plangeti plansul pana la capat, sa va cereti iertare unul de la altul si amandoi de copilul acesta, sa va stergeti lacrimile si sa va dati o noua sansa. Va imbratisez cu dragoste si multa putere.

    Apreciază

  11. Eu nu pot judeca,e mult prea dureros ce s-a intamplat. Rana din sufletul parintilor e mare si nu se va vindeca decat cu nasterea unui copil, sau mai multor copii. Si cu multa iubire intre ei, unul pentru altul, cu rabdare si credinta in Dumnezeu.
    Marcela a scris foarte bine.

    Apreciază

  12. E trist,e dureros , e naucitor si pentru cineva care doar citeste fara sa fi trait asa ceva,asa ca nu pot sa nu ma intreb cat de greu trebuie sa fei sufletul parintilor Smarandei :(. Eu una nu ii pot acuza de nimic. La fel de rau puteau merge lucrurile si in spital fiind . Si eu inclin sa cred ca nu circulara de cordon a fost problema . Nu disec problema , nu am cunostinde medicale, dar,din ce mi s-a explicat de catre mai multi oameni, circulara de cordon nu e chiar asa bau-bau , reprezinta un pericol imediat dupa nastere cand copilul inspira aer. Dar poate gresesc. Oricum, ma rog pentru voi, parintii Smarandei,sa va gasiti iertarea in fata lui Dumnezeu si sa aveti puterea,cum spunea cineva mai sus,sa va cereti iertare unul altuia si impreuna Smarandei , si sa aduceti pe lume un fratior sau o surioara Smarandei nu ca sa o inlocuiasca,caci nu vor reusi nici 10 copii asta,ci ca sa vi se umple casa de sunet si miros de copil , sa nu treceti degeaba prin viata.

    Apreciază

      • Stiu, tocmai de aia zic ca daca nu ar fi prins cumva intre osul bazinului si capul copilului nu ar trebui sa fie problema cu circulatia sangelui prin cordon,iar asta nu prea are treaba cu circulara.

        Apreciază

  13. Am pierdut si eu o sarcina, la varsta mica, dar durerea a fost ff mare, pt ca nu stiam daca voi putea face copii. in plus, odata cu vestea ca sarcina este iremediabil pierduta, mi-a mai dat si o veste cum ca as avea si alta complicatie, care nu-mi permitea sa mai am copii si as fi avut si alte probleme de sanatate!i-am cerut doctorului sa ma adoarma in timpul chiuretajului, nu as fi putut suporta si imi aduc aminte ca la terminare, l-am intrebat, cand pot ramane iar gravida. am ramas la 2 luni si nu a fost usor, mai ales cand am ajuns la data probabila a nasterii sarcinii pierdute. ma bucuram cat puteam de bebele din burtica si ma rugam sa fie sanatoasa!si oricat de optimista incercam sa fiu, pana nu mi-am tinut copila in brate, nu am crezut ca va fi bine, mai ales ca am si nascut la 42 saptamani!am o fetita care ne umple casa si inimile de muuulta iubire, care ne-a legat si mai mult pe mine si pe sotul meu (nu ca ar fi fost nevoie!); insa in anumite momente, inca imi aduc aminte de prima sarcina pierduta!asa ca imi inchipui cat de mare este durerea in cazul vostru!totusi, eu sfatuiesc pe toata lumea, dupa o astfel de experienta, sa mai incerce sa faca un bebe!nu va lua locul celui pierdut, dar va alina muuuult din durere!sper sa gasesti o cale prin care sa redeveniti 2, ca apoi sa puteti sa ajungeti la 3 si de ce nu la mai multi!clar nu mai sunteti cei ce ati fost, dar sper ca experienta asta si durerea fiecaruia dintre voi, sa va ajute sa va regasiti unul pe altul. stiu din pacate mai multe cazuri, care nu au stiut sa managerieze o astfel de situatie si s-a ajuns la ruptura ireversibila. sa dea D-zeu sa nu fie la fel si in cazul vostru!macar de dragul sufletelului pierdut!cred ca la acest moment, in relatia voastra este f importanta comunicarea, discutia pe tema asta; voi de fapt traiti fiecare durerea cum puteti, dar cred ca daca o sa o traiti in 2, va fi mai usoar de suportat!
    In rest…asa cum zicea si o mamica mai sus, probleme pot sa apara si in spital, sub ochii medicilor si poate nici atunci nu se mai poate face nimic. cine a avut ceva de invatat din asta, a facut-o!ca sa va puteti continua viata, trebuie sa priviti inainte, oricat de greu ar fi!

    Apreciază

  14. seminte, nu cred ca-si asuma si rautatea celor din jurul ei
    deja are de dus durerea pe care o incearca

    sleepy, te rog, sterge mesajele prin care se loveste in tine si le uita
    nu le meriti
    tine-ti aproape doar persoanele capabile sa te sustina, sa va ajute sa va ridicati ca sa reconstruiti o viata
    te imbratisez tare
    nu te cunosc, dar plang cu tine fata draga

    Apreciază

  15. Imi pare tare rau ca exista oameni care ajung sa treaca prin astfel de experiente. E trist si dureros, iar urmele lasate de un asemenea eveniment nefericit nu se pot sterge niciodata. Odata consumat faptul, nu merita cautati vinovatii. Ca a fost poate naivitate, ignoranta, optimism nejustificat din partea viitorilor parinti, conteaza prea putin acum. Le doresc celor doi putere sa mearga inainte. Ajutorul unui psiholog ar fi mai mult decat util in astfel de conditii.

    Si nimeni nu poate spune ca planificand o nastere la spital lucrurile ar fi decurs altfel. Am prieteni care au trecut printr-o experienta similara intr-o maternitate privata din Romania, una dintre cele mai scumpe. Acei oameni nu au gresit cu nimic, facand apel la tot ce inseamna medicina moderna, iar finalul a fost acelasi, la fel de dureros.

    Sa nu uitam bombardamentul de informatii privind nasterea naturala. Mai nou e „trendy” sa faci totul ca pe vremea strabunicii… Eu una astept un copil si daca il voi putea duce la termen voi fi obligata sa fac cezariana din motive pur medicale (legate de ortopedie). Dar in fiecare zi cineva ma face sa ma simt vinovata pentru aceasta „solutie barbara, nenaturala” reprezentata de operatia cezariana. Desi este impusa de circumstante. Adevarul e ca nasterea in conditii cat mai naturale a redevenit un curent. Unele persoane sunt din pacate mai influentabile si datorita acestei propagande ajung sa faca alegeri nefericite, cum s-a intamplat aici. Insa nu sunt doar ele singurii vinovati…

    O felicit pe mamica pentru curajul de a vorbi despre experienta ei. Va putea fi utila pentru altii, pentru a nu cadea in aceeasi capcana, de a ocoli mediul ceva mai sigur oferit de institutia unei maternitati.

    Apreciază

      • Desigur Andreina ca asta voi face. Eu nu am fost niciodata o persoana influentabila. Dar asta nu inseamna ca nu se intampla, ca nu ma deranjeaza. Si nu suntem toti la fel. Altii sunt mult mai predispusi la adoptarea „efectului de turma”. Si cred ca asta s-a intamplat si in cazul de mai sus.

        Apreciază

  16. Mi s-a facut pielea de gaina citind povestea asta. M-am intristat enorm si m-am infuriat nespus cu gandul la fetita care nu a apucat sa traiasca din cauza unei mame IRESPONSABILE care a ales sa isi satisfaca propriile mofturi si sa se supuna unor idei total tampite decat sa se gandeasca la binele celui mic.
    Draga „mama” fara minte si fara suflet sper ca povestea ta sa fie invatatura de minte si altora carora ar putea sa le treaca prin minte sa faca o asemenea prostie.
    Nu pot sa te compatimesc….pot doar sa plang si sa ma rog pentru sufletelul pe care l-ai condamnat. Am si eu doi copii, nascuti natural..si cu gandul la binele lor am indurat si dureri si epiziotomie pe viu si ruptura si toate mofturile doctorilor si am facut tot ce mi-a stat in putere pentru binele lor. Nu m-am gandit o secunda la comfortul meu. Aveam lucruri mai importante de facut! Aveam de adus pe lume o viata!
    Sincer…nu stiu cum poti trai cu vina!

    Apreciază

    • Cred, totusi, ca esti mult prea dura in afirmatii. La fel, cred ca nu este durere mai mare pentru o mama decat pierderea unui copilas, iar acest sentiment, asociat cu vina pe care probabil o va resimti tot restul vietii ei…. cred ca acest „cocktail” de sentimente te poate duce in pragul nebuniei… nu inteleg de ce o condamnati atat de dur, de vehement…cand se apropie momentul nasterii, fiecare decide cum este mai bine sa procedeze pentru copilul ei; unele decizii se dovedesc a fi bune, altele mai putin bune…iar altele de-a dreptul tragice. Dar odata alegerea facuta, presupun ca ti-o asumi in totalitate…eu am ales sa nasc prin cezariana, efectuata la cerere, nu am avut nici un motiv medical. Stiu ca multi o considera un act barbar, invaziv…citesc toate aceste pareri, le respect chiar, dar, la finalul zilei, sunt doar eu cu mine si cu un copilas sanatos in brate pe care l-am adus pe lume, cum am considerat eu de cuviinta….
      Mamicii ii doresc putere multa sa treaca peste aceasta drama si sa isi refaca viata…

      Apreciază

    • Sincer? Voi astia de aruncati atat cu pietre cum puteti trai cu vina ca aruncati cu vorbe taioase intr-un om? Fara suflet? O doamne,dar tu,tu ai suflet cand o faci sa sufere si mai mult decat a suferit si sufera deja? Oare nu spre binele copilei voia sa nasca acasa ? Oare nu voia sa evite injectarea in corpul micutei a unor substante care sa ii grabeasca nasterea ? Da,e vinovata pentr ca nu s-a informat mai mult,dar nu poate fi numtia fara suflet, pentru ca din suflet a vrt sa faca doar bine , si a gresit. Isi ispaseste pedeapsa zilnic,stati voi linistiti, nu-i nevoie sa o acuzati voi si mai mult!

      Apreciază

      • Cum adica nu s-a informat mai mult? In legatura cu ce trebuia sa se informeze mai mult ca aparent treburile mergeau normal pana in momentul cand a inceput sa scada frecventa cardiaca? Sau numai eu am impresia asta?
        Chestiile astea se intampla oricat de informat ai fi. Ideea e sa actionezi cat mai repede pentru ca fiecare minut in plus conteaza. Si nu e tot una sa fi pe acelasi coridor cu sala de operatii vs sa fi acasa, la 1 km de spital.

        Apreciază

      • gresala ei/lor e asta „….Atunci mi-a incoltit in minte ideea ca as putea sa nasc acasa,……. Am incercat sa ajungem la o doula, dar oraselul nostru e mic, nu era niciuna. …….Eram siguri ca ne descurcam, cum au facut-o si altii inaintea noastra……… Doctorul ma astepta sa nasc, nu-i spusesem despre optiunea noastra. Nici parintii nostri nu stiau. Lor nu le-am spus ca sa nu incerce sa ne convinga sa renuntam la idee. Florin, sotul meu drag, era singurul care ma intelegea si avea incredere ca totul va fi bine.”
        „Nu am avut curajul sa le spun medicilor din maternitate ca am vrut sa nasc acasa. Mi-a fost frica si i-am lasat sa creada ca lucrurile s-au precipitat in mod natural si nu am mai ajuns la spital la timp. Nu am curajul inca nici acum sa spun asta cuiva in fata. E secretul meu si al lui Florin.”

        Cu (sau fara) pregatire, deliberat au hotarat sa faca asta…

        Cred ca e bine ca ea a facut public pentru ca:
        – ea afla ce gandeste lumea;
        – s-a descarcat. Isi simte vinovatia, si o va simti mereu!
        – si chiardaca nu spune, poate ca vrea ca alte fete care au ganduri de nascut acasa, nesupravegheate sa afle povestea lor.

        Si sotul are vina lui in povestea asta…50%

        Apreciază

      • „Spre binele copilei”??!?!! Cred ca glumesti!!!! Si nu e vinovata ca nu s-a informat mai mult….e vinovata pentru ca informata fiind…eu cred ca stia f bine care sunt riscurile….a mers inainte cu planul ei. O astfel de situatie ar fi fost de compatimit pe vremea bunicii, dar in ziua de azi cand ai toate mijloacele de informare la indemana, cand avem medici specialisti, spitale, dotari performante, cand avem oameni competenti care salveaza zi de zi bebelusi de pe urma unor nasteri complicate (chiar daca sarcina a fost fara probleme)…putem compatimi o mama care a ales sa nasca ca in pestera…si de ce? ca sa se simta comfortabil, sa fie cu sotul alaturi….prostii. Cat de naiva poti sa fii incat sa crezi ca daca ai avut o sarcina fara probleme, nasterea va fi la fel?
        Citez de mai sus…doamnelor „am coborat din cocotier”! Nu mai trebuie sa ne spovedim inainte de nastere ca in evul mediu….nu mai mor 8 din 10 femei la nastere, nu mai mor copii…de ce? pentru ca avem ceea ce se cheama MEDIC. Daca ai refuzat ajutorul lui…nu iti plange de mila si nu astepta nici mila altora.
        Ma scuzati, dar asta simt asta spun.
        Pentru mine nu au existat prea multe ecografii sau prea multe vizite la doctor. Nu am vrut decat sa stiu in permanenta ca bebe e bine si ca nu fac nimic care sa ii dauneze. Eu am ales sa nasc natural pentru ca medicul meu a considerat ca e posibil…nu pentru ca am tinut eu mortis…daca era cazul sa fac cezariana o faceam fara sa ma gandesc…atat timp cat era spre binele copilului.
        Cat despre oxitocina….oare ce e mai rau…sa ai un travaliu lung si obositor pentru bebe care eventual mai sta si blocat si sufera de hipoxie? sau o perfuzie care sa te ajute sa nasti mai repede si fara ca cel mic sa aiba de suferit?

        Apreciază

    • Eu cred ca scopul postarii este sa previna lumea ca nu toate nasterile acasa decurg zen si ff calm cum am vazut pe tot felul de bloguri. Si mi se pare ca devine o moda care e un pic periculoasa la un moment dat.

      Apreciază

      • Si eu cred ca femeia a vazut ca ia amploare fenomenul acesta cu nasterile acasa si s-a gandit sa isi spuna povestea pentru a nu mai aparea drame din acestea . Sunt absolut sigura ca mai sunt si alte cazuri de genul care s-au luat dupa fericitele bloggerite care au nascut acasa si nu le-a iesit numai ca nu au iesit inca la lumina.

        Apreciază

  17. Ba există o mare posibilitate ca o doula să îşi dea seama la timp când ceva nu merge bine. O naştere acasă asistată e o naştere îndelung planificată.

    Nu ştiu, mi se pare straniu timingul articolului, exact când Michel Odent ridică în slăvi naşterea naturală în România.

    Să vă mai spun că există naşteri cu triplă circulară de cordon în prezenţa unei moaşe (fără medic deci) care decurg normal? E un fapt atestat de oameni care lucrează în spital.

    Nu în ultimul rând, articolul ăsta e atât de detaşat, parcă a fost scris la cerere doar de dragul de a fi anti. Prin comparaţie citiţi vă rog povestea pierderii altei mame.

    http://totuldespremame.ro/tu-mama/viata-ta/scrisoare-pentru-bibi

    Apreciază

    • Pentru ca mi se pare ca deveniti cam inversunate, as vrea doar sa mentionez ca habar n-am cine-i nenea ala Michael si ce vrea el de la noi :D. Cred ca multa lume stie povestea lui Bibi, again, e ceva ce eu nu pot sa comentez, nu mi se pare ca exista cuvinte. Din pacate, sunt multe povesti triste ale mamelor care si-au pierdut copiii. Audienta avem avem, multumim de intrebare, ne mai citeste si pe noi cate cineva. Dana, ti-am editat comentariile pentru injurii. La urmatoarea ai ban pe IP. Puteti comenta ce vreti pe blogul meu, dar fara insulte.

      Apreciază

      • Pai e grav daca nu stii cine e Michel :). Aum redevenind serioasa, e un obsterician care militeaza pentru nasterea naturla care tocmai a tinut un curs de doula in Bucuresti si o conferinta lunea trecuta. Una din cele mai cunoscute carti ale sale se numeste cezariana. Din motive care nu tin de mine eu am ratat ocazia de a-l vedea dar mi-a mai povestit cate o prietena ce a spus. Ca acasa m-as fi simtit in sala aia.

        Audienta peresupun ca ai dar nici tu nici eu nu ne comparam cu marile situri – intelegi tu.

        Apreciază

  18. M-am ingrozit de ce am citit aici, clar sunt niste parinti iresponsabili care nu s-au gandit deloc la copilul pe care urmau sa-l aduca pe lume. Trist rau de tot, am ramas fara cuvinte, dar in acelasi timp m-as bucura ca aceasta poveste sa fie mult mediatizata, ca prea au fost numai roz povestile cu nasteri acasa de pana acum.

    Apreciază

  19. Lasand la o parte judecatile de valoare, acesta relatare putea fi scrisa mai bine de atat.
    Ar fi avut un sens.

    Oricum, de dragul comentariilor (daca tot am facut trafic acestui blog), toti cititorii am fi bucurosi ca acest text sa fie fictiune si viata unui copil sa nu se fi pierdut cu adevarat de la o dubla circulara de cordon, care nu mai e de multa vreme un “bau-bau” atat de mare in cercurile medicale.

    p.s. Ca si un exercitiu de empatie si autenticitate recomand si eu, dupa ce tocmai am citit-o pornind de aici, “Scrisoarea pentru Bibi”, care nu e deloc despre Bibi, dar care ar fi facut la fel de bine subiectul unui guest-post pe orice blog.

    Apreciază

    • Carla, nu ne nastem toti cu talent literar si nu avem toti aceeasi capacitate de a exprima durerea in metafore. Daca tot a protestat toata lumea la comentariile negative, oare nu e la fel de nedrept sa va luati de talentul literar al femeii? Ca doar nu suntem la concursul „Tinere Condeie”. Am pierdut trei sarcini, sunt convinsa ca am suferit deep inside ca orice alta femeie care a piedut sarcini dar nu am putut scie/povesti niciodata despre asta astfel incat sa-si smulga interlocutorul parul din cap si sa se tavaleasca pe jos de durere. E al dracu de nedrept sa apreciezi suferinta dupa modul de exprimare si sa ii spui femeii „nu, io nu te cred ca suferi, uite aici cum se sufera!” Adica prefer sa-i zic ca-i tuta si a facut o prostie decat ca nuuu, nuuuu asa se povesteste, frate, ia de aici suferinta autentica si plangi pana poimaine. 😐

      Apreciază

      • Maria, ma refeream la continut, nu la talentul literar. Mie personal nu-mi suna deloc autentic acest continut.

        Apreciază

      • Am acelasi sentiment ca nu este o istorie autentica, iar asta poate doar sa ma bucure. Altfel imi tot rasuna in minte termenul de prunc-ucidere. Simplu.

        Apreciază

      • Ce tot o dai aici cu prunc-uciderea, Miruna? Dar avortul ce mai e? In caz ca nu stiai, e acceptat pana in luna a9a, in tarile ceva mai dezvoltate decat a noastra. Dar in ipocrizia voastra va place sa-l numiti „am facut alegerea corecta pt copilul meu acum, decat sa se chinuie toata viata cu un sindrom…” Majoritatea suntem niste ipocriti avizi sa-i judecam pe altii…

        Apreciază

      • Andreea E tocmai ce ai pus cateva comentarii in care judeci, critici si jignesti. Care este rostul lor? Cat despre mine, nu ma cunosti pentru a sti ce cred eu ca este avortul (ai fi putut sa intuiesti din ce am scris), daca am facut asa ceva, daca am copii si daca acei copii au avut indicatie de avort de la 5 medici si daca eu, in ciuda acelor recomandari, am tinut sarcina si am adus pe lume copilul. Nu stii nici daca sistemul medical din Romania mi-a omorat un copil, cum nu stii nici despre aceasta mama nimic.

        Te felicit pentru alegerile tale, ma bucur de faptul ca lucrurile au mers bine, dar nu pune egal intre ceea ce ai facut tu si poate ca a facut si o alta persoana. Putina detasare nu cred ca ti-ar strica.

        Apreciază

      • Da, Miruna, asa e, putina detasare nu strica nimanui, insa nu poti spune ca judec, critic sau jignesc, din moment ce am spus ca noi toti suntem niste ipocriti dornici sa jignim, era o generalizare.
        Insa chiar nu inteleg de ce ai considerat ca e prunc-ucidere faptul de a-si naste o mama altundeva copilul decat la spital. Nenorociri se pot intampla oriunde, insa – asa cum spunea si altcineva altundeva – daca se intampla la spital face parte din „rata mortalitatii infantile naturale”, ti se va spune ca „au facut tot ce au putut” sau poate vor tranti acelasi pretext cu fatalitatea dubla circulara de cordon. Daca nenorocirea se petrece acasa…sa-i fereasca Dumnezeu pe parinti, circulara nu are voie sa fie o fatalitate decat la spital.
        Imi pare rau ca ai la activ atatea experiente negative cu doctorii si spitalele, exact acest tip de intamplari m-a determinat si pe mine sa-mi iau viata in propriile maini sau mai bine zis sa-mi protejez copilul…

        Apreciază

  20. trebuie sa invatati sa va iertati ….chiar cu ajutor daca nu puteti altfel….e momentul sa nu va mai judecati – a fost un accident, nu a iesit asa cum va doreati, dar nu ati facut-0 cu intentie – deci iertati-va voi pe voi si intre voi

    Apreciază

  21. oky …. ma cacaci de ieri sa scriu un comentariu …
    singurul lucru pe care il am de zis e ca : din toata povestea asta trebuie sa reiasa, ca, nasterea acasa nu este chiar asa de roz precum pare ,si ca alte viitoare mamici sa se gandeasca de 2 ori inainte de a face acest pas …
    nasterea acasa implica riscuri mult mai mari decat riscul pe care il ai la spital .

    Apreciază

  22. E mult mai simplu sa stai in fata ecranului calculatorului si sa iti scrii cuvintele, sa iti propaghezi propriile frici si conceptii asupra realitatii unor alte persoane. Fiecare dintre noi credem ca daca facem lucru X impreuna cu lucrul Y avem ca rezultat Z. Atunci cand e vorba de nasterea unui bebe, Z = bebe sanatos si poate chiar o nastere de vis. X si Y sunt alegeri personale pe care fiecare dintre noi le facem. Si vrem sa credem ca totul va fi 100% sigur. Dar nasterea poate fi la fel de sigura ca viata insasi. E ca si cum ai spune ca e 100% sigur sa treci strada fara sa fii calcat de o masina. Putem crea momentul, putem atrage o anumita situatie, dar nu avem cum sa controlam totul. E vorba de alegerile noastre, a fiecaruia dintre noi in parte – inclusiv a bebelusului care se (va) naste. Daca lucrurile ies cum au fost visate = noroc, pregatire buna, responsabilitate, etc. Daca lucrurile nu ies asa cum am visat = dam vina pe altcineva. Cand esti singur acasa nu prea ai pe cine sa dai vina, poate doar pe Dumnezeu si pe „inconstienta” mamei
    Povestea aceasta se poate intampla indiferent unde are loc nasterea si cat de mult esti sau nu pregatita, responsabila, constienta, etc. Aceasta este divinitatea acestui proces.
    Poate putem sa luam in considerare faptul ca in spatele acestei povesti exista ceva mai mult? Un scop pe care mintea noastra umana moderna nu poate sa il perceapa, sa il inteleaga?
    Sunt ferm convinsa ca NIMIC nu este intamplator, nu exista accidente.
    Sufletul meu plange pentru durerea acelor parinti – ce este in sufletul lor doar Dumnezeu stie ….

    Apreciază

      • Daca alegerile NOASTRE ne afecteaza doar pe NOI, atunci nu am ce comenta, s-a facut o greseala si asta e, NOI ne-o asumam. Dar cand de alegerile NOASTRE depinde viata altcuiva, a unui copil care nu se poate apara, atunci nu mai este o greseala, un accident. Cum ar fi sa incepem acuma sa ne tratam copiii acasa de boli grave, sa incepem sa-i operam pe masa din bucatarie, ca ne-am informat pe internet si stim cum sa o facem si ne e frica de medicii care ar baga in ei anestezii si medicamente inutile … E o exagerare, recunosc, dar vorbim aici de viata unui copil care nu a putut sa aleaga…

        Apreciază

  23. Habar n-am cine-i Michel Odent, nu stiam nici de scrisoarea pentru Bibi (am citit azi), dar din punctul meu de vedere intre cele 2 posturi nu exista termen de comparatie, desi, din pacate, rezultatul final e acelasi. Conteaza, insa, enorm, si CUM se ajunge la rezultatul asta trist. Sunt de acord 200% cu seminte.
    Si recunosc, nu prea inteleg ce cauta guest post-ul asta pe blogul tau, Sleepy, si as fi curioasa sa aflu si opinia ta – ceea ce presupun ca nu se va intampla 😀

    Apreciază

  24. A fost un accident stupid , n-are de a face cu locul unde a nascut…In momentele alea putea foarte bine sa fi ramas singura pe masa de nasteri si tot se intampla . Nimic nu e intamplator . Nu e vina nimanui . Cum spunea cineva , mai sus , exista posibilitatea , dar cel/cea care spunea lua in calcul doar ca exista posibilitatea ca bebeul sa fie salvat. Eu iau in calcul si posibilitatea cealalta . Uitati-va prin spitale . Vi se par asa de incredere ? Cineva spunea ca inainte nu aveau acces la asistenta medicala…Vi se pare ca azi aveti asistenta medicala daca nu ai 50-60 de milioane de lei cand te internezi ?Lasati-o mai moale cu asistenta medicala a celor care iti dau aspirine la cancer sau te trimit acasa ca esti un pic racit si mori de peritonita…
    Un stupid si nedorit accident .

    Apreciază

  25. Nimeni nu are nimic impotriva nasterii acasa atata timp cat tu:
    – DA, ti-ai facut controale, ecografii in fiecare luna
    – DA, ai stabilit cu medicul ca te va asista acasa si ca la poarta e o salvare pregatita pt orice neprevazut
    – DA, stii ca nu ai niciun fel de problema de sanatate si esti capabila sa aduci pe lume un copil natural
    Altfel, clar nu te poti juca cu viata… bunicile noatre nasteau acasa si cei mai multi din copii le mureau ori la nastere, ori mai tarziu, ori mureau ele ( strabunica mea a murit cand a nascut-o pe bunica mea ) Si sa mai luam in calcul ca pe atunci nu se stia de atatea boli cate sunt acum, de la chimicalele din alimente, poluare, etc etc… oricum, eu nu o judec deloc pe mamica asta, atat ca imi pare nespus de rau ca a trebuit sa treaca prin asa ceva ca sa inteleaga ca oricat de mic, un ajutor din partea medicului e mult mai bun decat orice articol de pe internet. 😦

    Apreciază

  26. uneori chiar si intr-un spital se pot intampla accidente. eu am fost la un pas. Aparatele care monitorizau bataile inimii copilului și intensitatea contracțiilor au fost defecte amandouă. Întâmplare? coincidență? eu nu cred asta.

    Apreciază

  27. Oare cate mame avorteaza si nimeni nu mai tipa ca si-au omorat copilul? Dar daca l/ai nascut, atunci e crima (stiu ca divaghez de la subiect, dar mi se pare important firul acesta de gand).
    Responsabilitatile parintilor sunt nelimitate din momentul nasterii copilului lor, si implicit apar, clipa de clipa decizii de luat in numele lor. Cine stabileste daca am facut alegerea corecta pentru ei, copii nostri ? Cred ca numai Dumnezeu. Fiecare parinte face ce crede de cuviinta pentru binele copilului lor, din iubire. Iubire, atata timp cat nu se confunda cu egoism sau mandrie. Asta a facut si mamica noastra, o alegere nefericita pentru ea caci remuscarea o va urmari toata viata. E cineva care imi garanteaza 100% ca ar fi fost super la spital? Nu cred. Si nu vom sti niciodata. Tainele nu le putem cunoaste noi, nu stiu de ce s/a intamplat asa, Dumnezeu stie. Nimic nu se intampla fara un motiv. Dar oamenii cauta raspunsuri logice pentru mintea lor , tip 2+2=4. Nimic nu este garantat in viata asta.
    Copilul acesta a fost iubit, a fost dorit, atata cat a trait. Dar oare cate mame nu isi maltrateaza/neglijeaza copii dintr/un egoism sau din mandrie? Sau din prostie? Traume care nu se vad, dar care dor.
    Ecografie in fiecare luna? Controale la timp? Sa fie asta reteta pentru un bebe sanatos? In numai 5 min, in link/urile de mai sus, am citit 2 povesti despre niste copii care care se prevesteau perfect sanatosi, si pentru care nici ecografiile si nici toate eforturile mamelor nu au fost de ajuns (despre eco am citit ca ar dauna bebelului, dar au ajuns o rutina deja).
    E greu de judecat . E bine si sa te informezi ce optiuni ai, sa iei o decizie si sa ti/o asumi, ca pana la urma tu ca mama suferi cel mai mult (cred k si asta e scopul articolului ). Poti doar sa speri ca o sa fie bine.
    Eu nu pot decat sa ii multumesc lui Dumnezeu zi de zi pentru darul pe care ni l/a facut si sa ma rog sa mi/l lase cat mai mult sa ne bucuram de el, pentru ca maine nu stiu ce va urma.
    Draga mamica, fruntea sus! Ai un copil in cer, incearca sa iti refaci viata. Cu sotul tau.

    Apreciază

  28. Eu am patit in spital, sub supraveghere, ceea ce tu ai patit acasa. Cu octori si moase langa mine, cu aparat de monitorizare fetala pe burta. Le spuneam ca scad bataile la 40 si ei imi spuneau ca stau eu intr-o pozitie proasta. asa ca… No comment!
    Eu va doresc putere sa treceti mai departe, sa va regasiti si sa aveti un copilasi al vostru. Daca te incalzste cu ceva, eu, la fix un an dupa tragedie am nascut un baietel perfect sanatos si acum sunt din nou insarcinata. Exista viata dupa doliu, crede-ma. Si crede-ma ca nu iti vei uita niciodata primul copilasi si nu vei conteni sa-l iubesti asa cum ii vei iubi si pe cei de langa tine. Te imbratisez.

    Apreciază

  29. Tragic si e de plans.Nu cred ca experienta a fost dezvaluita ca sa le aruncam cu rosii si oua in cap.Oare nu au destule pe cap? Cine nu a trecut prin asa ceva nu are de unde sa stie in ce stil au suferit. Eu am fost internata cu 3 zile in spital inainte sa nasc.12 ore de travaliu infernale,sub supravegherea medicilor si asistentilor si moaselor….ce credeti???suferinta matrno-fetala,pneumonie congenitala,reanimare 15 minute(in fata mea),antibiotic 2 saptamani.Am avut noroc.Am nascut normal.

    A 2 a sarcina-travaliu 12 ore acasa(un travaliu abia simtit) si 4 ore la spital(contractii dureroase dar spre norocul meu foarte foarte rare),nastere foarte usoara spre deosebire de prima…un dr mult mai bun si minunatele homeopate care mi-au inmuiat ft tare colul si mi-au usurat travaliul si apoi recuperarea.Copil perfect sanatos.

    Daca as fi avut prima nastere fara complicatii,fara epiziotomia aia uriasa cu siguranta as fi nascut acasa,dar cu o moasa. Acum as fi scapat de epizio dar copilul a iesit cu manuta pe langa capusor si m-ar fi rupt.

    Cu siguranta au invatat din experienta asta…multe mame au nascut acasa si fara moasa si totul a fost in regula.Cazurile sunt particulare.

    Am plans cand am citit,Dumnezeu sa va dea tarie.Nu lasati aceasta experienta sa va priveze de dragostea pentru un alt copil si deasemenea de dragostea lui pentru voi si de bucuria de a fi parinti. Inainte cu o luna de a 2 a sarcina am pierdut una ,lucru care m-a motivat sa imi doresc ft mult bebe 2.Nu am avut experienta tragica prcum a voastra…m-am bucurat de sarcina doar 3 zile dar am avut timp sa imi fac planuri de viitor cu bebe 2 in ele.

    Sunt alaturi de voi!

    Apreciază

  30. este atat de dureros ce s-a intamplat, incat nici un comentariu nu (mai) are valoare. singurul lucru pe care il pot face este sa plang si sa iau aminte. ceea ce va recomand si voua: sa luati aminte

    Apreciază

  31. Sleepy, pot sa intreb de ce esti atat de retinuta in comentarii? Au observat ca fetele te-au mai intrebat diverse chestiuni si ai refuzat sa raspunzi (una dintre fete chiar anticipa lipsa ta de reactie…si de pare ca a avut dreptate)…..
    What’s going on?

    Apreciază

      • Ok, e dreptul tau sa te abtii de la comentarii, dar raspunsul la intrebarea adresta de Lilu Tesa as vrea sa-l aflu si eu, la fel cum asteptam si raspunsul la comment-ul postat de Sinziana…..

        Apreciază

      • Pai Lilutesei deja i-au raspuns alte fete, iar sa-i raspund Sanzianei ar insemna fix sa comentez. Hai s-o lasam asa 🙂

        Apreciază

  32. Trist 😦 imi pare foarte rau pentru ce vi s-a intamplat. E bine intr-un fel ca ai scris povestea voastra ca sa citeasca si alte mamici. Si eu sunt pro nastere naturala (asa l-am nascut pe Luca al meu) insa e bine sa fie si un cadru medical aproape.

    Apreciază

  33. Pingback: Despre riscurile ascunse ale modelor trecătoare | In joaca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s