Arhive zilnice: 13 septembrie 2012

Lauza sau Bortoasa?

Standard

Ab initio, ca sa zic asa, mentionez ca fac parte (again) din categoria enervanta care a avut o sarcina extrem de usoara. Nici n-am tratat-o ca pe o boala, am facut 5 eco toata sarcina, dintre care prima a fost de confirmare, 3 morfologii si inca una pentru dublu test. Nu mi-a fost (foarte) rau, iar cu doar cateva zile inainte sa nasc faceam smotru in apartament.

Singurul inconvenient mi s-a parut burta aia mare ca ma impedica sa ma incalt. Asa am dobandit un nou respect pentru barbatii grasuti. Au o viata grea. In schimb, pe mine, cand am fost insarcinata, toata lumea ma trata de parca eram Regina Angliei. Mai vreau sa mananc? Sa ma intind? Sa imi ridic picioarele? Stau comod? Sunt obosita? Sa nu ma enervez! Dar ei? Barbatii cu burta? Abia daca scapa de injuraturi in autobuz ca ocupa mult loc si impung cu buricul cocoana din fata, ce sa mai vorbesc  de scaun tras sa se incalte?

Revenind, eram o persoana perfect capabila, doar cu un pepene atasat in fata. In rest, functionam la capacitate maxima.

In schimb, dupa nastere, m-am simtit (asa cum v-am mai spus) cea mai proasta si handicapata din toata viata mea. In primul rand ca de la rahatul ala de baby blues plangeam ca o tuta din orice, Sara era micul monstru care schimbase orice era familiar si bine in viata mea si imi venea sa o arunc pe geam, sotzoo era vesnic pe picior gresit si, desigur, inamicul public numarul unu, alaturi de mama si orice alta persoana se mai afla in zona la momentul respectiv. Sa nu mai vorbesc de lipsa acuta de somn, as fi platit mii de euro pentru o noapte intreaga de somn, fara sa clipesc. Citeam povestile altor mame, cu copii de peste un an, care spuneau ca inca nu dorm, si imi spuneam rugaciunile in fiecare seara ca eu sa nu patesc asa ceva. Evident, Sara are aproape 2 ani si inca are nopti in care se mai trezeste :).

Dupa nastere, fata de tratamentul princiar de care beneficiasem pana cu cateva zile in urma, eram tratata doar ca o sursa de hrana si alinare, orice atribut de fiinta umana fiind-mi negat cu vehementa.  Ce masaj? Ce fructe aduse la pat? Ce fuga la 12 noaptea dupa prajiturica de la cofetaria din colt? Aiurea! Eram mobiliati 24/7 pentru  cascada urlatoare si nu mai aveam timp de altceva, nici sa vorbim unul cu altul in afara de ragete disperate (de ce plange? Schimb-o tu! Adu-mi-o sa o alaptez! FA-I CEVA SA TACA!). Desigur, exista mamici si copii care nu au trecut prin experienta asta, care atunci cand si-au vazut plodul au trait un moment extatic si plutesc ever since. In primul rand,  cred ca 80% dintre cele care spun asa mint de ingheata apele, din conformism, iar restul de 20% sunt niste creaturi absolut enervante pe care le urasc.

Asadar, va rog, va rog, nu mai tratati muierile gravide de parca ar fi Maica Precista, nu sunt bolnave, nu sunt pe moarte, le creste un extraterestu in burta si atat. Sunt 100% apte:  merg la buro, rezolva ecuatii de gradul 2 fara sa clipeasca, fac vanzatoarea de la supermarket sa planga in mai putin de 60 de secunde daca le calca pe coada, prezideaza consilii de administratie, fac turul lumii etc. In schimb, imediat dupa nastere, creatura aia neajutorata, incapabila sa gandeasca si sa actioneze, debusolata, picata din cer, are nevoie de tot sprijinul, calmul, de toata afectiunea si rabdarea voastra. Vorbesc, desigur, de mama, nu de copil, el stie care e treaba si ce trebuie sa faca. 😀

PS. Iaca si un interviu cu Speranta Farca care explica de ce ma simteam eu proasta si handicapata si de ce sunt sanse mari sa va simtiti/sa va fi simtit si voi la fel :).