Arhive zilnice: 3 septembrie 2012

What to expect

Standard

Ce faaaaaaaaaaaaaceeeeeeeeetiiiiiiiii?

Incep prin a-mi cere scuze ca am raspuns cu intarziere comentariilor voastre, dar am dezertat toata luna august la tara, unde n-am nici semnal, inutil sa mai vorbim de net (articolele le-am scris inainte sa plec si le-am programat sa apara :D. Da, sper sa ramana pe veci o zona fara semnal  ca a fost tare bine. Nu, nu mi-a cazut parul, n-am albit, nu am intrebat-o zilnic pe Sara daca she likes my pictures (chiar am facut poze frumoase, you will see) ca sa compensez lipsa FB. Dar da, cand ieseam la semnal intram automat si pe net. 😀 Ieseam rar. Nimeni nu-i perfect, clar?

Satul unde am stat e unul mic, gen 20 de case, deci nu va imaginati cine stie ce semi-oras cu Lidl si bar. Nu e nici macar drum pana acolo, n-avem magazin si urmatorul sat e la zeci de km.

Recunosc ca plecasem cu o imagine romantata despre viata comunitatii unui sat, mai ales in ceea ce priveste copiii. Maria e de vina, ca ea ne-a mai povestit despre asta. Evident, la noi a fost pe dos.

Oamenii de aici sunt exact ca cei din Bucuresti  in ceea ce priveste asteptarile si interactionarea cu un copil. Nicio diferenta. N-am dat peste nicio intelepciune providentiala (sau provinciala), nu am gasit copii jucandu-se singuri pe ulita (da, sunt si aici copii, erau chiar 2 de varsta Sarei) si razand fericiti. Ma rog, era a noastra care e extaziata acolo, chitaia fericita, saruta pamantul, a avut si un boom de dezvoltare, turuie non-stop de cand am ajuns acolo, formeaza propozitii, Einstein o fac, o sa va povestesc ce pui de taran am crescut noi, promit. Sunt, ca de obicei, tare mandra de ea.

Asadar, ce ar trebui sa faca un copil de un an jumate (1,8 spre acuratete istorica), in opinia  localnicilor (si nu numai):

-Sa rada cand vede cate o baba pe ulita;

-Sa ii raspunda cum o cheama, cati ani are si unde merge (eventual in 2 limbi straine, dintre care una greaca veche);

-Sa nu se duca la apa sa arunce pietre ca se murdareste (da, se poate sa auziti asta si la tara);

-Cum apare cineva la noi in curte, copilul sa se imprieteneasca instant cu el/ea, sa prefere sa stea cu persoana respectiva decat cu parintii sai (este absolut inacceptabil ca un copil sa refuze compania unor adulti care se scalambaie si isi pitigaie vocea, vorbind stalcit; cine n-ar vrea sa stea cu ei? :D). Este de asemenea socant daca Sara nu vrea sa mearga cu persoana X sa faca Y, in ciuda faptului ca au aterizat acum o ora si practic nu ii prea cunoaste. Mamaia mea inca e nemultumita ca Sara  rade in hohote doar cand se joaca cu ea, si altfel sta serioasa cand o pune sa ii numere pana la 10. Serios ca e in fisa postului unui copil de aproape 2 ani sa rada non-stop (be reminded ca am un copil care oricum se hilizeste mult, seamana cu ma-sa la faza asta, ma intreb daca aduceam un copilas pe care il stiu eu si pe care nu l-am vazut zambind aproape niciodata cum ar fi reactionat).

-Sa execute comenzi, ca la circ. Sa spuna cuvinte (mai ales cand apare o persoana noua trebuie sa turuie tot repertoriul, ca respective/ul sa se convinga ce copil inteligent e- da, asta e scopul meu in viata, m-ati prins), sa ude flori, sa se joace cu catelul la comanda, sa, sa, sa.  Nu, eu o incurajez sa faca doar ce vrea ea, spre dezamagirea (si dezaprobarea, tacita au ba) audientei.

-Sa nu mearga ever ever ever in brate la ma-sa sau la ta-su, nu conteaza circumstantele. E fetita mare si e, desigur, rusine.

-Sa nu faca niciodata crize de afect, si daca le face, sa iei masuri drastice si prompte, ca altfel o sa ti se urce in cap.

-Daca cumva face ceva din cele de mai sus sa dea rapid explicatii si sa-si ceara scuze.

Va relatez o conversatie de pe ulita, de care am ramas marcata si pe care probabil o sa o visez multe nopti, ca pe un cosmar, desigur (o tanti pe o vedeam prima oara):

-Unde te duci?

Sara (in pozitia ghiocel):…..

Eu:….

-Cum te cheama?

Sara:….

Eu: O cheama Sara.

Tara?

Eu: Nu, Sara, cu S.

Da de ce esti asa suparata?

Eu (replica standard, intrebarea asta e déjà atat de banala): Nu e suparata, nu va cunoaste.

Ei, cum nu ma cunosti, sunt Tata Floarea (nu-mi amintesc cum a zis ca o cheama). De ce esti rea?

Eu (usor iritata): Nu e rea, e un copil foarte cuminte.

Ei, atunci de ce faci prostii?

:0 (déjà exasperata).

Am infascat copilul, am salutat politicos si am plecat. Da, stiu, doamna dorea sa fie amabila si eu sunt o ciudatenie a naturii ca nu inteleg mentalitatea prietenoasa a consatenilor.

In concluzie, m-as muta acolo maine, se pare ca pot trai linistita asa, si eu, dar mai ales Sara. Cel putin pentru o perioada. Dar zau, n-as sti sa ma descurc cu vecinii.

La voi la tara cum e? Toata lapte si miere? 🙂