Tata a venit pe lume intr-o pereche de gemeni. Fratele lui a murit la nastere, iar bunica l-a dus la o tiganca, care l-a alaptat, i-a pus cercel in ureche si tata a trait :). Inca de la nastere tata a fost un luptator. Si cam brunetel 😀
E argint viu, nu sta locului o secunda, venea 400km la Cluj sa ma vada cam de 2 ori pe luna (in facultate) si n-avea rabdare sa povestim mai mult de juma de ora. Hai o ora daca ma ducea sa imi faca si niste cumparaturi. Si eu sunt asa, chiar acasa cu Sara, trebuie sa citesc in timp ce ea se joaca, sa ma gandesc la altceva, sa planific, sa analizez, mintea mea trebuie sa crantane ceva. Mostenirea, ce sa-i faci?
Cand eram bebelus, tata era responsabil cu baia, si cu aliniatul sprancenelor, sa le am frumoase. Le am. 😀
Tot pe el mi-l amintesc leganandu-ma noaptea cand nu puteam sa adorm. Si atunci si acum, ma miram cata rabdare poate avea.
Pe la 3/4 ani, tata mi-a adus cadou cea mai frumoasa rochita a mea. Albastra, cu floricele albe si 2 bretelute pe fiecare umar, una cadea asa, smechereste. Ma imbraca bunica (ei m-au crescut pana la 6 ani) cu ea in zilele de sarbatoare, adica in w/e, cand veneau ai mei.
Si tata ma ducea in parc, alergam dupa fluturi, hraneam cu sticksuri animalele la gradina zoologica si ma plimba cu barca pe lac. In rochita mea albastra.
A incercat sa ma invete sah. Lui ii plac foarte mult, si sahul, si fotbalul, si scoala (eu n-am avut 10 pe linie nici in 1-4, el a avut si in facultate :D). Nu s-a lipit nimic de mine, stiu regulile si atat, dar el a incercat.
Tot el m-a invatat ca e foarte important sa inveti. Chiar daca ai 7 ani sau 30, nu esti niciodata prea destept sa citesti. Si in continuare imi spune cand nu-i ok ce fac, ca am vorbit cu nu stiu ce ton cu vecina aia de la etajul 4, ca sunt acida, ca oooof. Cred ca el e singurul care are curajul asta :D. Si intre noi fie vorba, incerc sa-l ascult, doar ca lui nu-i spun asta, evident. 😀
Cu tata m-am catarat pe o gramada de munti, am vazut vipere cu corn, testoase si soparle in salbaticie. Si vara trecuta m-a luat pe sus si m-a carat pe munti, in pauzele dintre 2 ture de alaptat ale Sarei. Atat a insistat, ca deloc nu vroiam si Doamne, ce bine a fost, ce mi-am mai spalat creierii (plus ca am facut poze misto).
Cand mi-am luat carnetul, m-a invatat sa conduc (well, again, a incercat, am invatat mult mai traziu), dar nu mi-a luat masina (vroiam un Oltcit :D). In schimb, imi dadea masina lui, o Skoda. Eram asa impresionata ca avea atata incredere in mine, ca o conduceam foarte prudent. Of course, cand chiar mi-au luat masina, am trecut cu ea pe rosu si a intrat un nene in mine cu 100 plus de m-a facut zob.
Tata a fost la ceremonia mea de absolvire a facultatii. Ar fi vrut sa-i fac cu mana de pe scena, dar mie imi era tare rusine sa defilez pe acolo, asa ca am fugit cat de repede am putut.
M-am certat cu tata de 2 ori in toata viata mea, ambele dati din cauza mea si a hormonilor. In primul trimestru de sarcina, inainte de nunta, si imediat dupa nastere, cand era atat de fericit ca taiase un porc intreg pentru Sara, pe care mi-l adusese la usa apartamentului meu cu frigider minuscul din Bucuresti.
Tata are intotdeauna incredere in mine si intotdeauna, dar intotdeauna ma pune pe mine pe primul loc. Si imi respecta deciziile, si pe mine, inca de cand eram un tanc. Si i s-au umezit ochii cand i-am spus ca Sara e pe drum (el a fost prima persoana care a aflat dupa sotzoo, mama nu-si auzea telefonul :)).
Citeam pe o porcarie de-aia de citat de pe FB ca felul in care vorbesc parintii cu plozii cand sunt mici va ajunge sa fie vocea lor interioara peste ani. Poate de asta am eu incredere in mine, pentru ca ma vad prin ochii lui. E de departe cea mai puternica, darnica, zapacita, blanda si calma persoana pe care o cunosc, si tot el m-a invatat ca in orice relatie trebuie intai sa dai daca te astepti sa primesti.
Sunt extrem, dar extrem de mandra de tata, cu fiecare zi ce trece de 10 ori mai mandra. Sper ca si el sa fie macar pe jumatate la fel de mandru de mine. Si mai sper ca, daca sunt cuminte, voi reusi sa o cresc si eu pe Sara asa si ea va simti la fel pentru mine cand va creste mare.
So, yeah, my dad is my hero. Si sper ca toate fetitele din lumea asta (chiar daca ele sunt mamici acum) sa aiba parte de un tata ca al meu.
Foarte frumos ai scris.
Cred ca e important ca parintii sa le fie modele copiilor, dar, din pacate, nu reuseste chiar la toata lumea.
ApreciazăApreciază
Multumesc Alina, cred ca e cel mai sincer articol pe care l-am scris :). Da, din pacate nu reuseste tuturor, dar e important sa incercam macar noi.
ApreciazăApreciază
Hai ca m-am emotionat atat de tare, am tras si o portie zdrava de plans. Si eu sunt o fetita extrem de mandra de tatal ei ! Si rezonez atat de tare cu ce ai scris, n-ai idee… !!!
ApreciazăApreciază
Ba da Maggie, la tine chiar am :).
ApreciazăApreciază
sper ca ii dai si lui sa citeasca! sau sa ii trimiti o scrisoare, m-ai emotionat!
ApreciazăApreciază
O sa ii dau candva si lui sa citeasca, da, imi e greu sa ii spun toate lucrurile astea live, dar el oricum sunt sigura ca le stie, cu tata m-am inteles dintotdeauna din priviri 🙂
ApreciazăApreciază
m-ai facut sa plang de ziua mea! reao!!! din pacate nu pot spune acelasi lucru despre tata, el mereu a fost rece cu pruncii, in schimb e cald cu nepotii. mama ar merita un articol de genul si ma apuca groaza uneori cand ma gandesc ca e muritoare
ApreciazăApreciază
🙂 Da, e si cosmarul meu si cred ca al tuturor copiiilor care isi iubesc parintii. Of, ca uitasem, La multi ani!
ApreciazăApreciază
Ai scris tare frumos si emotionant. Mai ales pentru mine, ma bucur de un tata asemantor, care continua sa-mi fie sprijin si acum.
De el imi amintesc la fel, din copilarie: se juca mereu cu noi, ne adormea si ne linistea cand visam urat. El ne-a invatat chiar si sa facem pipi la olita pe fiecare dintre noi (suntem 3 surori). Pe el il asteptam nerabdatoare sa vina de la serviciu si sa iesim la joaca. El ne scotea in parcuri, la cofetarii si chiar si pe stadionul Rapidului. E mare microbist si acum, ne-a invatat si pe noi sa intelegem fotbalul de pe la 3-4 ani :). Imi amintesc cand tragea la 2 sanii deodata, ca sa nu faca diferente intre surori; cand facea provizii de ciocolata pe balcon si ne dadea mereu cate putin, fara sa stie mama.
La fel ca si tatalui tau, i-au dat lacrimile cand a aflat de Sima. Acum e tovarasul ei de joaca numarul 1, sunt geloasa uneori cand vad ce bine se inteleg. Si ii sunt cu atat mai recunoscatoare.
Pe tata l-am simtit mereu mandru de mine, pentru el simteam nevoia sa fiu prima din clasa, din liceu, etc. Se mandrea cu reusitele mele si se straduia mereu sa ma ajute cum poate. Este persoana cea mai importanta pentru mine, dupa fiica si sotul meu. Este un om fara de care nu imi imaginez viata.
Ma opresc aici, ma apuca plansul…
ApreciazăApreciază
🙂 Na, nu stiu ce sa zic…
ApreciazăApreciază
Bun, m-ai facut sa plang si eu nu-s asa impresionabila, la chestiile alea de pe FB nu dau niciodata like & share, ba chiar cautam butonul de dezactivare, sunt un om rau cu suflet negru si zbarcit si tot am plans. Dar nu asta e important. Now I’m really worried… 😦
ApreciazăApreciază
Si eu tot om rau cu suflet negru si zbarcit 🙂
ApreciazăApreciază
Jos palaria 🙂 M-ai pus in patratica mea, fiindca in ultimii ani am avut asa o perioada mai naspa cu tata si poate nu am fost cea mai draguta cu el (desi cred ca uneori a meritat sa ii dau peste degete:) ).
Cred ca tocmai sunt la un important milestone din relatia noastra, din cauza a ce ai scris tu aici.
Pupam
ApreciazăApreciază
Anca, ma bucur :). Oricum l-am scris pentru mine si ma bucur ca l-am scris, dar e tare dragut daca ajuta si pe altcineva :).
ApreciazăApreciază
Da, ajuta, chiar mult 🙂 well done!
ApreciazăApreciază
Tata a murit in 2002. N-a apucat sa ma vada mireasa, si nu si-a vzut nepotica (am avut un moment cand m-a izbit ce bien seamana cu el). Cred ca inca sunt suparata pe el c-a plecat asa repede, nu cred c-am reusit sa accept c-a mkurit. Si da, plang, eram fetita tatii…
ApreciazăApreciază
Cristina, imi pare rau :(. Stiu sigur insa ca si tu ar trebui sa te bucuri ca esti in categoria norocoaselor care au trait asa ceva.
ApreciazăApreciază
Poate, cand o sa reusesc sa-mi deblochez amintirile 😀
ApreciazăApreciază
Ce frumos l-ai descris pe tatal tau!
Si eu am plans, chiar daca eu nu mi-l mai amintesc pe tata foarte bine (a murit cand eram mica), dar m-am imaginat asa cum as fi putut fi si eu cu tatal meu…
Sa-i dai postarea asta drept scrisoare, e frumos sa citeasca ce simti pt el (probabil ca deja stie asta).
ApreciazăApreciază
Nu l-am descris chiar perfect, tot imi aduc aminte altele 🙂 pupici
ApreciazăApreciază
Este cel mai emotionat articol pe care l-am putut citii in ultimele luni :)! Si eu sunt mandra de tatal meu si vice-versa :)! Cand eram mica , toata lumea ma lua la intrebari ce e tata ce e mama ? Odata plictisita de intrebarea asta dobitoceasca am dat un raspuns pe care ai mei nu or sa-l uite cat or traii: „tata e superman si mama e wonder woman ! ” si asa si este 🙂 !
Eu cu tata , am avut si avem in continuare o relatie speciala 🙂 , ne intelegem din priviri si mama e un pic geloasa (impropoiu spus) ca eu intodeauna am facut ce a zis tata si tata a facut ce am zis eu :)) vorba maicamii „auzi , dupa 43 de ani de casnicie , eu nu am reusit sa-l conving pe taicatu , sa faca vreodata ceva ce nu-i facea placere .la tine nu stiu domnne cum ai reusit ” iar raspunul a fost pe masura ” simplu sunt fata lu’Tata ! ”
Iar acuma in calitate de bunic este super 🙂 cand o vede pe Dara este innebunit ! O iubeste enorm de mult si ii face toate poftele (evident ca o sa o rasfete maxim mai incolo , bine si acuma e rasfatata dar cred ca pe masura ce va creste Dara o va rasfata si mult !
Tin minte perfect ca a fost tati plecat la rusi odata ,intr-o delegatie si avenit cu trenu de acolo (nici pomeneala sa mearga cu avionul , ca biletele erau prea scumpe si pt statul Roman )si tin minte ca avenit cu o masina verde , o lada sau ce Dumnezeului era aia , decapotabila 2locuri scaunele erau imbracate in piele gri , vopseaua era matalizata , cu volan si pedale ,servo:))) , plus de asta stiu sigur ca rotiile din fata erau exact ca cele de la masina se invarteau odata cu volanul , cauciucuri carora le faceai presiunea , era din tabla a naibii si grea :)), s-a carat cu ea pe tren pe autobuz numai sa-mi aduca mie cea mai frumoasa jucarie , pentru vremea aia era o raritate , am fost cea mai fericita ! (din pacate invidia „preieteniilor” mei a facut ca masinuta sa se strice inainte de a apuca sa o folosesc intens 😦 )
ApreciazăApreciază
Stiam ca eu am fost emotionata cand l-am scris, dar si el, articolul, sa fie? 😀
ApreciazăApreciază
Sunt alaturi de tine.
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciază
Superb text! L-as citi iar si iar si iar…:)
ApreciazăApreciază
🙂 Ma bucur
ApreciazăApreciază
Fata….felicitari…..Sper sa iti gasesti inspiratia si din evenimente fericite din viata ta……ca imi place cum scrii. Cred ca voi ….din familia asta….v-ati nascut talentati!:) Te-am pupat! Keep walking:)
ApreciazăApreciază
Incer, incerc, parca am de ales. 🙂
ApreciazăApreciază