Arhive zilnice: 9 iulie 2012

First bite

Standard

O data cu vara, s-au inmultit si ocaziile cu care Sara trebuie sa pape in deplasare.

Ceea ce e o aventura pentru noi, pentru ca domnisoara refuza din principiu sa manance oricunde altundeva decat in scaunul ei de masa, cu bavetica ei, tacamurile ei aso. Sunt ferm convinsa (desi in adancul sufletului mai am o speranta) ca in concediu nu va vrea sa manance deloc altundeva decat in scaunul ei de masa, ceea ce inseamna ca fie vom cara unul pe plaja (ceea ce ma cam indoiesc), fie ca eu voi zbura cu ea in camera sa manance (ceea ce e horor, pentru ca si asa stam putin la plaja si mesele sunt fix in intervalele alea), fie ca pur si simplu va face greva foamei :D. Da, e fixista, si stiu ca multi copii sunt asa, dar la a mea se adauga si genele de la ma-sa, deci e dezastru.

Anyway, invariabil, dar invariabil, cand incerc sa ii dau prima lingurita fie (in ordinea optimismului):

a) se stramba

b) intoarce capul

c) urla

In deplasare nu mananca ever, dar ever, macarurile care nu ii plac foarte mult (gen iaurt). Mai bine o tai cu o drujba. In schimb, daca reusesc sa ii dau pe la botic cu o lingurita din magalvaisul ce ii place (spanac, orez cu lapte, chestii  de-astea), incepe sa basculeze si termina tot castronul in 3 minute.

Intrebarea e, credeti ca ajung la prima lingurita?

La fiecare din punctele a), b) sau c), se gaseste cate cineva din gasca (cu sau fara polzi, nu are relevanta), sau chiar un trecator inocent, sa imi spuna: Nu-i e foame, nu vrea sa manance!

Sa mori tu! Crezi tu ca stii mai bine decat mine cand ii e foame au ba? Ii e foame, crede-ma, ca n-a mancat de 5 ore si e mataita rau de mai are putin si imi mananca urechile, daca eu incerc sa ii dau sa pape, atunci ii e foame! N-am niciun interes sa ma distrez suplimentar cu o masa in plus. Evident, dupa ce linge castronul (de preferat fara urlete prealabile, dar evident, nu sunt intotdeauna atat de norocopasa), imi spun: „Mama, dar ce foame ii era!”, uitand ca in urma cu cateva minute ma acuzau ca vreau sa terorizez plodul.

La fel se intampla si cu somnul.  Asta insa cand era mai mica, acum doarme acasa. Cand era mai mica, eu cam stiam (ca toate mamicile) cand ii era somn, si incercam sa o culc, facand 8-uri cu caruciorul, sau dandu-i scaunul pe spate. Evident ca gandacul, in functie de gradul de oboseala, fie facea abdomene sa se ridice in fund, fie protesta cu chitaituri. Invariabil, se gasea cate cineva sa imi spuna: „Nu vezi ca nu-i e somn?”. Evident ca Sara, dupa o perioada de timp, adormea. Daca nu incercam sa  o culc, devenea supraobosita si urla, si urlaaaaaa, si urlaaaaaaaa, pana adormea de epuizare.

Asadar, hai sa facem un targ, cu all you people out there: la copilul meu, ma pricep eu. EU stiu cand ii e foame/somn/cand o dor dintii si ce am de facut. Tu fie te preocupi de al tau, daca n-ai e ok, intra pe Facebook sau joaca Angy Birds, noi ne descurcam singure, thank you very much!

Si inca una fara legatura, dar daca tot m-am pornit…Fie-mea nu e suparata! Cati plozi stiti voi sa se ranjeasca fasolea de complezenta cand intalnesc un adult? Eu nu stiu niciunul si oricum fie-mea clar nu face parte din natia asta. Asta nu inseamna ca e suparata (dovada tonele de poze in care se hahaie), si daca nu gasesti altceva mai bun de intrebat decat asta (n.r. De ce esti supaaaaaraaaaaaaaaataaaaaaaaaaaaa?, spus pe un ton miorlait), incep sa imi pun intrebari serioase legate de IQ-ul tau. Let me help you. Cand intalnesti un plod, poti sa il saluti la fel ca pe orice alta persoana: „Buna, Sara, ce faci?”. Dupa care, facandu-ti datoria, te poti reintoarce la conversatia cu cei de varsta ta, si ea va fi, cu siguranta, mai incantata sa se joace cu un copil decat sa povesteasca cu tine.

Mai frate, voi patiti de-astea, sau am eu lipici?