Copiii plang

Standard

I know, truism. Dar sincer, voi ati vazut ce fete fac ceilalti oameni din parc cand plange un copil? Cand plange Sara, in secunda 0,001 TOATE capetele (de adulti) din parc se intorc pe noi. TOATE!

Unii se uita cu mila, altii cu repros. Dar e un spectacol de neratat. Savureaza fiecare secunda de urlet si fiecare chin de-al meu sa o calmez si sa o linstesc. Unii mai vin si ma intreaba: „Dar de ce e suparata?”. Cele mai oribile raspunsuri ce presupun trecutul strazii si alte chestii absolut sinistre imi trec prin cap. De obicei le raspund ca nu e suparata. Altii ii spun: „Vaaaaaaaaaaaaaai, ce rusine, asa fetita mare sa planga!”. In puii mei de muiere indobitocita, e o varsta limita pentru plans? Dar pentru prostie nu-i?

Cand Sara plange in parc, eu devin un arc intins la maxim. Nu exista niciun moment mai stresant, nici la job, ever, nu eram asa stresata. Imi vine sa turbez ca plange si nu stiu/nu pot sa o linistesc, asa ca ultimul lucru de care am nevoie e sa se uite la noi 239 de oameni prezenti in parc.

Da, poate sa planga din orice motiv, ca o dor dintii, ca e obosita si vrea sa faca nani, ca ii e foame, ca s-a suit o furnica pe piciorul ei drept, ca o raza de soare i-a intrat in ochi, ca are 1 an jumate si viata e grea, faptul ca voi va dati cu presupusul ce ar putea avea nu face decat sa imi ingreuneze mie munca.

N-aveti treaba? N-ati mai vazut copil plangand? Uite, asa arata, saturati-va cu imaginea aici si nu va mai uitati la noi in parc:

Reclame

15 răspunsuri »

  1. Aren’t you tring too hard, totusi? Ma refer la faza cu linsititul si arcul. Copiii plang, cum zici si tu, din n-spe mii de motive, majoritatea fleacuri. Daca nu e intr-un pericol iminent, pe care sa-l poti indeparta, nu stiu daca e ideal sa sari si sa te simta „ca arcul” de cate ori scartie. Zic si eu…
    E o diferenta intre plansul unui copil de o luna si a unuia care a crescut deja… In locul tau m-as stresa mai putin.
    In rest, da, probabil ca oamenii incearca sa ajute, habar nu am. Ieri a inceput sa urle fiu-miu ca nu l-am lasat sa intre intr-un palet de tigla al primariei, l-a frustrat major povestea asta. Toti copiii din zona s-au adunat in jurul lui, sa vada ce a patit. Mi s-a parut sweet, sincer, ca erau atat de ingrijorati pentru el. 🙂

    Apreciază

    • Aaaaaaaaaaaaaa, sa ma gandesc o secunda. Nope. nu. :)) Eu oricum n-am suportat veci sa planga. Ea nu e un copil care „scaratie”, nu plange des, plange rar, si atunci chiar e necajita. De exemplu acum ma refeream la o faza de cam acum o luna, de atunci nu s-a mai intamplat sa fie atat de necajita, dar atunci cred ca am injurat juma de mamicile binevoitoare din parc (da, cred ca m-au si auzit). Nu inteleg ce e asa spectacol si ce savureaza atat, jur, au o placere sadica in priviri ca Gigel al lor e cuminte si nu face asa.

      Apreciază

  2. Dar sa vezi cum e cand copilul plange si in loc de niste straini care se holbeaza la tine si la copil, sunt cei din familie…chiar aseara a fost o scena de genul, David tot plangea ca era obosit, dar ii era si foame, ba sete, si voia sa manance dar nu mai avea rabdare si putere, si a tot tinut-o intr-o miorlaiala, dar pe mine nu m-a afectat, stiam exact de ce plange, ma straduiam sa-l hranesc un pic cat mai repede si sa pot sa-l duc la nani, cand se trezeste socrul meu tipand ca pana la 1 an jumate nu am ajuns sa-mi cunosc copilul, de ce plange de atata timp? ca-l chinui, ca toata ziua buna ziua el plange, ce-i fac? Stii ca nu m-am putut abtine si a iesit scandal, nu? i-am zis ca stiu de ce plange, si ca oricum nu-i inteleg atitudinea, mai ales ca vorba aia a crescut si el 2 copii si sunt convinsa ca si ei plangeau la varsta asta, si ca daca tot il intereseaza de ce plange si vrea sa ajute, putea sa vina sa zica frumos, sa intrebe daca ma poate ajuta poate, nu sa tipe si sa ma scoata vinovata ca imi chinui copilul.Bineinteles ca s-a enervat ca am gura mare, si ca in loc sa ma cert cu el mai bine incerc sa aflu ce are copilul :O
    In parc eu chiar nu ma stresez ca se uita lumea daca urla David, ca nu-i cunosc si nu ma cunosc deci nu-mi pasa si din fericire el in parc nu prea tipa, acolo e mai mult happy, supararile lui apar in general acasa 🙂

    Apreciază

    • Of Georgi, horror, nici nu stiu ce sa iti zic, in situatia asta chiar n-am fost pusa, ca noi suntem singuri. Cand mergem acasa ai mei stiu sa fuga daca plange Sara, s-au invatat din vizitele anterioare :D. I guess Maria are dreptate si s-ar putea sa exagerez un pic. Doar un pic :D.

      Apreciază

  3. Aaaaaa, sa va spun patanie de saptaman trecuta, cand m-a pus cineva sa o iau pe pitica cu mine sa cumparam ceva pe jos, fara carut, de obicei nu fac asa ceva, dar acum nush ce m-a mancat… La dus a fost ok, dar la intors vroia in brate. O mai luam, dar mai mult de 5 pasi nu puteam sa merg cu ea cu burta din dotare, are totusi 13 kg +. Si o trageam dupa mine, i-am dat suzeta, hai dupa catel, cu shoshele, cu momele, mergeam si ea bazaia, dar totusi inaintam… La fiecare 2 pasi auzeam: vaaaai, dar de ce plangi papusico, cine te-a suparat? (de parca eu aveam timp sa ma opresc sa-i povestesc ei de ce), vaaaai, asa mare si plangi, ce rusine! vaaaaai, ce urata esti cand plangi! da, da-mi mie suzeta, ca esti mare si nu-ti mai trebuie! offff, ce mai plangi, vino la tanti sa te ia in brate! Si… cireasa de pe tort, o mamaie s-a pus exact in fata noastra si i-a zis fiica-mi: Nu mai plange ca te impusc acuma!!!!!

    Apreciază

  4. Ok, nu te supara, dar eu tin cu ursul…..aproximativ. Si eu intorc capul cand plange un copil in parc, sa ma asigur ca are un adult in preajma, ca nu e o situatie serioasa… Evident ca in majoritatea cazurilor copilul plange pentru te miri ce, dar o evaluare fugitiva recunosc ca fac. 😦 Nu intervin , evident, mi se pare si stupid , si un pic nesimtit gestul, dar n-as putea sa stau cu spatele la un copil care plange . O evaluare rapida dintr-o privire si imi vad de treaba 🙂
    Cumva pe aceeasi idee ,mi s-a intamplat sa-mi pierd cunostinta in casa. Am avut norocul sa nu fi plecat sotul la serviciu, dar multe saptamani dupa aceea am avut cosmaruri cu fi-mea ramasa nesupravegheata pentru o perioada lunga de timp, singura in casa…..Vreau sa cred ca am macar un vecin care ar interveni daca ar auzi-o pe fi-mea plangand pentru o perioada mai lunga de timp 😦

    Apreciază

    • Eh, daca nu dureza mai mult de 1 secunda, te iertam :D. Uite tocmai azi imi povestea o wannabe bona cum lasa ea copiii ei de 3 si 5 ani singuri acasa cat era ea la munca (as in 8 ore), cu usa inchisa cu cheia. Pana s-a lovit unul la gat si de atunci i-a lasat cu usa deschisa :D.

      Apreciază

      • Wow…..si copiii aia ce mancau? Sau isi incalzeau singuri mancarea? Nici nu ma gandesc la alte aspecte…..brrrrr, ce oameni tzaca!

        Apreciază

  5. Eu recunosc ca incerc sa ma disciplinez. Ma uit va vad de ce plange copilul (ca nu a ramas agatat cine stie pe unde si ca e cineva sa il ajute). Dar mi s-a intamplat, spre rusinea mea sa imi treaca ganduri d-alea de baba nebuna prin cap, gen „ia uite ca il lasa sa planga”, „ia uite ca asa”, „ia uite ca pe dincolo”. Mai am de lucru la mentalitate.
    In alta ordine de idei, sunt singura care de cand a nascut e mult mai usor impresionabila la plansul unui copil? Parca inainte nu mi se stragea stomacul cand plangea vreun plod……

    Apreciază

  6. Imi dau acum seama ca grasana mea nu e genul plangacios sau urlacios. Inca. Adica ea nu a plans niciodata mai mult de cateva secunde sau minute in cel mai rau caz (de colici). Nu se invineteste, nu ramane fara aer, nu vomita de la plans, etc. Nu urla pana raguseste, nu tipa sa o auda vecinii, etc. Cel mai frecvent, o apuca plansul de suparare (ca plecam din parc, ca nu o las sa faca diverse chestii periculoase, etc.) Dar daca ii distrag atentia nu trec mai mult de 60 de secunde si se linisteste instant. Daca are vreo durere (de dinti de exemplu) nu plange, dar e maraita si nemultumita. Are o stare de nervozitate si se mai trezeste plangand din somn. Dar se linisteste daca e cineva langa ea.

    Sa nu intelegi ca ma laud sau ca o ridic in salvi pe Sima. E pur si simplu o constatare. Nu am sa spun nici ca e cuminte, nu are treaba cu plansul. In spirit de gluma, as putea considera ca nu plange de teama sa nu dea jos vreun gram 😀 Tine mult la silueta de grasana.
    Si daca ma gandesc mai bine, poate ca asa e firea ei, sau poate are legatura cu faptul ca a fost mereu-mereu cocolosita, alintata, leganata, etc. De multe persoane, nu doar de parinti.

    P.S. Si eu ma sensibilizez toata cand aud vreun planset de copil. Si sar in sus la fiecare scancet al copilei mele, indiferent ca e de nervi, suparare, etc.

    Apreciază

    • E super bine ca nu e plangacioasa. Nici mie nu mi se pare a mea, dar ea plange totusi uneori, cand se loveste, sau in parc mai plangea cand i se furau jucarii, acum a depasit momentul. Si ea se linisteste destul de repede. Insa cand ma uit la alti copii, a mea mi se pare chiar plangacioasa. O sa mergem la mare cu 3 copii de acc. varsta si sunt in stare sa bag mana-n foc ca ea va fi cea mai „dificila” dintre toti, desi eu zic ca e cuminte :)). Va spun dupa.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s