Arhive zilnice: 25 iunie 2012

Zen sushi

Standard

Voi cum stati cu verii? Eu am vreo 2 de care stiu. Mai sunt si unii mai indepartati care ma haituiesc pe FB, dar refuz sa ii recunosc. Cu var’miu Andrei am copilarit, multe din amintirile mele se leaga de tampeniile facute impreuna. Si tot printre primele mele amintiri ever se numara plimbarea unui plod cu ochii cat cepele, imbracat in alb, intr-un carucior cu landou 🙂 (sunt 3 ani diferenta intre noi).

Var’miu a fost funny de cand il stiu. Pe alocuri nesimtit(or), dar still funny. Inca e asa. Si destept, am zis? Sau era suficient ca e var’miu sa va dati seama :-P. Well, si destept. Cand a terminat liceul oscila sa dea la Filosofie sau la Jurnalism. Eu una am militat pentru Jurnalism, ca scria deja la ziarul liceului si era cel mai haios ziar pe care il citisem ever. Cert e ca a dat la Jurnalism si inca ma mustra constiinta ca si eu l-am incurajat sa dea acolo, avand in vedere ca presa scrisa in Romania si peste tot in lume moare, si surprinzator, nu, nu se poate manca cu Like-uri pe Facebook.

Well, anyway, sa ai un var misto e cum imi imaginez eu ca e sa ai un frate fara chinul de a-ti lua castane in cap cand esti mica. Asa ca var’miu ma scoate la cate un film, la o atentie, o maslina.

Sambata seara m-a scos in lume, la lansarea restaurantului Zen sushi (Gheorghe Alexandrescu, 56). God, nu pot sa va explic ce sentiment de normalitate te paleste in moalele capului cand esti printre oameni care nu stiu ca ai un plod de 1 an jumate acasa, asa ca discutiile nu se invart doar in jurul acestui subiect.

Asadar, daca tot am fost, am zis sa va zic si voua de el, poate aveti chef sa evadati intr-o zi si sa mergeti in 2 la restaurant. Nu stiu cum stati voi cu mancarurile, dar eu daca n-am mai mancat before si nu seamana cu mancarea romaneasca, nu servesc. In luna de miere, in Asia, am facut foamea 2 saptamani, am trait cu pepene rosu. Din punctul meu de vedere, chestiile alea nu erau comestibile. La chinezesc mananc de vreo 5 ani acelasi fel de mancare de fiecare data. Pui dulce-acrisor, evident. Am incercat si altele, dar chiar nu-mi plac. Ei, aici am incercat ca nu aveam de ales, adica de aia mersesem, nu? In afara de caracatita care jur ca era aproape vie si a ajuns impachetata in servetel in poseta mea plic fancy trendy, restul era absolut comestibil, chiar bun. Si am baut si sake, moaaaaaaaaaa, ce curioasa eram, sake de orez si inca unul care nu stiu ce mai avea in el. Ceva gen bere meets tuica, uzo, bauturi de gen. A, sandramaua e micuta, e intr-o casa, si sa zic ca nu e mai mare decat apartamentul nostru. Neanea Padron e si bucatarul, asa ca mancarea e garantat buna (sa nu mai zic ca e al doilea restaurant, primul fiind in zona Tineretului si foarte apreciat de japonezii bucuresteni).

Voi cum stati cu mancatul? Mancati orice sau numai ce-a gatit mama acasa? Japonez, chinezesc, thai, indian? 😀