La job

Standard

Recunosc ca nu ma omor dupa jobul meu actual. Adica e un job platit ok, lucrez cu niste oameni misto, adica chiar misto, dar ma enerveaza rau la el ca e un fel de lupta constanta cu morile de vant. Orice lucru ai vrea sa il faci, se trezesc 100 de oameni sa iti puna piedica in loc sa te ajute, parca e un concurs. Daca as fi curajoasa, cum e sotzoo, probabil ca mi-as da demisia si as cauta altceva, dar nu sunt. Sunt cam chicken si in plus n-am avut niciodata noroc la interviuri, jobul actual a fost cu concurs.

Cand am terminat facultatatea m-am apucat sa aplic online, pe Bestobs parca, la diverse joburi. La multe joburi. 3 m-au chemat la interviu.

Primii au fost Rompetrol. Era un job bun, si Rompetrol era o chestie de care auzisem, deci mi se parea ceva super tare sa lucrez la ei. Si lor le-a placut de mine, cel putin la inceput. M-au chemat la 3 ture de interviuri (nu stateam in Bucuresti si pentru fiecare calatoaream 400 km dus, 400 intors). Am ajuns pana in „finala” cu o alta tipa si atunci am avut interviul cu viitorul sef (pana atunci avusesem cu fetele de la HR). Astuia nu i-a placut de mine. Mi-a zis ca el cauta pe cineva „soarece de bibilioteca” si ca I don’t fit the profile. Gresea, sunt a geek in disguise, intotdeauna mi-a placut sa sap dupa informatii. Nici nu stiam daca e de bine sau de rau ca nu ma ajuta fata sa par tocilara, dar intotdeauna m-am intrebat cum arata cealalta, cumva imi imaginam fuste lungi si ochelari cu lentila groasa.

Al doilea a fost la o companie undeva prin zona 1 mai. Erau 2 neni care puneau niste intrebari stupide si ma enervau, asa ca atunci cand m-au intrebat care e fost cea mai mare greseala pe care am facut-o pana acum le-am zis ca a fost sa vin la interviul lor. Ce intrebare e asta? Ce relevanta are pentru ce fel de om sunt eu, cat de mult muncesc, cat ma duce capul, care e cea mai mare greseala ever? Aveam 22 de ani, nici nu ma gandisem la greseli. Recunosc ca nu inteleg de fel logica interviurilor si nici n-am stiut veci cum trebuie sa raspunzi la ele. Mi-as fi dorit sa ma invete cineva asta la facultate, in loc de unele materii care nu m-au ajutat cu nimic :).

Ultimul a fost la Ernst&Young. Moaaa, astia erau chiar smecheri. Mi-a placut interviul, mi-au placut ei. M-au respins, of course :D. Au zis ca nu am cohonesul necesar pentru jobul ala, nu credeau ca as face fata sa discut cu anumit profil de clienti. Culmea e ca jobul meu actual e fix la acel profil de clienti si inainte sa plec de la buro am avut un contract fix cu Ernst&Young.

Voi cum v-ati angajat? Ati luat un inerviu din asta? Si ce puii mei raspundeti la intrebarile lor? Unde te vezi peste 5 ani? Care e cel mai mare defect? Care e cea mai mare calitate? Care e cea mai mare greseala pe care ai facut-o pana acum?

Eu as intreba asa:

A) Ba, tu ai chef sa muncesti sau sa freci menta?

B) Ba, te duce capul sau esti prostanac ?

Si atat.

Reclame

29 de răspunsuri »

  1. Urasc interviurile clasice, mai ales pe cele cu teste de inteligenta si psihologice; m-am lovit si de intrebarile astea, dar am fost isteata sa-i refuz din capu’ locului pe cei care le puneau. Pentru jobul actual am dat interviu intr-o cafenea, unde nici macar nu mi-am platit consumatia :))

    Apreciază

  2. Eu m-am angajat prima data la finalul clasei a 10a :)) Faceam promotii in magazine, la terase, in cluburi, etc. Dupa anul 2 de facultate am zis sa ma angajez serios. Am fost la cateva interviuri cu intrbari din-astea de 2 lei, dar cred ca nu m-am potrivit profilului, nici eu nu stiu sa raspund la falsitati d-astea. Am fost chiar si la un casino :))) Am reusit pana la inceputul anului scolar sa ma angajez la Connex, am fost la un test, un interviu cu o firma de recrutare si un interviu cu cei de la Cnx. Ghici cu cine?:)) Cu un manager si cu Sergiu. Initial am crezut ca Sergiu e secretara managerului, ca el a venit sa ma ia de la intrare. Mai tin minte si acum unele intrebari:
    – cum m-as apuca sa invat daca as afla ca peste 3 zile am un examen de care nu stiam pana acum?
    – sa imi aleg un produs si sa incerc sa i-l vand, ce argumente as aduce
    – ce mi-a placut/nu mi-a placut la promotiile alea ce le faceam
    – ce as fi facut daca eu eram proprietarul unei companii si as fi aflat ca unele produse deja vandute erau defecte (era intr-un context cu promotiile mele)
    – cum imi dau seama ca ceea ce fac la servici e bine sau nu?
    In rest nu mai stiu, dar nu mi-au pus cele 2 Mari Intrebari: unde ma vad peste 100 de ani si care cred ca sunt cele mai impirtante 3 calitati sau defecte ale mele.
    In final Sergiu nu era secretara, urma sa fie superiorul meu direct:))) Deci o vreme a trebuit sa nu-l sufar, ca asa trebuie, sa nu-ti suferi prea mult seful.

    Apoi am mai avut cateva interviuri, nu multe. 2 cu succes tot la Vdf, 1 insucces la Vdf. 1 insucces la Alpha Bank (nici nu am vrut sa ma duc, si desi le-am zis de la inceput sa nu ma cheme pentru job de front office exact pentru asta m-au chemat). Asa ca nu avea cum altfel sa fie decat insucces, nu mi-a placut de ei deloc, am discutat ca sa avem ce sa discutam. Apoi m-au chemat actualii angajatori fara sa fi aplicat, si a fost cu succes, desi nu eram sigura daca vreau sau nu. In final m-am ales cu un salariu mult mai bun, dar cu o experienta mult mai proasta. Asta e, pentru urmatoarele interviuri am sa ma concentrez mai bine sa fie si ei la interviu, nu numai eu. Adica sa pun si eu mai multe intrebari, sa nu ma mai trezesc in fata faptului implinit ca nu imi place ce fac.

    Apreciază

    • 🙂 Ce dragut! Si noi tot la job ne-am cunoscut, desi suntem din acc, oras. Ne-am cunoscut aici in Bucuresti. Dar nu mai lucram impreuna nici noi. 😀

      Apreciază

  3. 1. Femeia nu mai accepta sa locuiasca in copac. Si plange. Barbatul descopera pestera.

    2. In pestera e frig. Femeia plange. Barbatul descopera focul.

    3. Copii tipa de foame. Femeia plange. Barbatul descopera toporul, arcul si bata si pleaca la
    vanatoare.

    4. De la atata carne, Copilul se imbolnaveste de scorbut si beri-beri. Femeia plange. Barbatul
    descopera agricultura.

    5. Deoarece mamutul se lasa cu greu ucis, Barbatul lipseste prea mult de acasa. Femeia plange. Barbatul incepe sa creasca animale domestice: vaca, oaie, porc, gaina, etc.

    6. Femeia s-a saturat de friptura facuta la tepusa cu garnitura de boabe verzi fierte mancata de pe o frunza. Si plange. Barbatul descopera olaritul.

    7. In pestera e curent si umezeala si din cauza asta copii racesc, fac pneumonie si mor. Femeia plange. Barbatul construieste mai intai un bordei apoi o casa din lemn si piatra.

    8. A venit iarna si e frig. Femeia plange. Barbatul descopera ca pielea si blana animalelor moarte se poate prelucra si confectioneaza haine.

    9. Hainele din piele precum si alea din blana put. Femeia plange. Barbatul descopera pe rand hainele din lana (care sunt aspre si zgarie – Femeia plange), hainele din in (care tot aspre sunt – Femeia suspina) si intr-un final hainele de matase (care par a fi multumitoare Femeia zambeste). Mai tarziu, Barbatul rezolva si problema mirosurilor emanate de pieile si blanurile mentionate mai sus.

    10. Diverse treburi lipsite de importanta cum ar fi protectia turmelor de animale si starpirea
    potentialilor pradatori tin Barbatul departe de casa. Femeia plange. Barbatul domesticeste cainele si pisica.

    11. Femeia observa ca seamana prea mult cu semenele ei. Si incepe sa planga. Barbatul inventeaza fardurile si bijuteriile.

    12. Femeia se plictiseste de atata stat in casa si vrea sa-si largeasca orizontul. Normal. Incepe sa planga. Barbatul inventeaza roata, domesticeste calul si descopera barca pentru ca femeia e fragila si oboseste repede. In plus de asta nimeni n-ar vrea sa o auda iar plangand… peste ani…

    13. Femeia simte nevoia de a „evada” din cotidian. Nu are timp, bani sau dispozitia pentru excursii in strainatate, cu prietenele s-ar plictisi, la TV nu e nimic de vazut, afara e vreme urata. Capac peste toate, ca de obicei, Barbatul nu e acasa si oricum nici el n-ar intelege mare lucru. Femeia ar avea asa, un fel de chef de a scrie ceva care sa-i aduca complimentele unor necunoscuti si sa fie o chestie care sa pastreze anonimatul si absolut totul trebuie sa fie sub control si Pentru a nu stiu cata oara in istorie, Femeia incepe sa planga. Barbatul inventeaza blog-ul.

    Morala: Cand femeile plang, umanitatea evolueaza.

    Alta morala: Fara femei am fi trait si acum in copac.

    Apreciază

    • Cand un barbat se declara pregatit sa preia prepararea gratarului, se declanseaza urmatoarele evenimente:

      1) femeia cumpara mancarea
      2) femeia face salata, pregateste legumele si desertul
      3) femeia pregateste carnea pentru gratar, o asaza pe o tava, impreuna cu toate celelalte ustensile necesare si o duce afara, unde barbatul sta deja asezat cu o bere in mana in fata gratarului.

      Si aici vine punctul cel mai important al intregii desfasurari:

      4) BARBATUL ASAZA CARNEA PE GRATAR!

      5) apoi mai multe activitati de rutina, femeia aduce farfuriile si tacamurile afara
      6) femeia informeaza barbatul ca mai e putin si carnea se arde
      7) el ii multumeste pentru aceasta informatie importanta si mai comanda totodata inca o bere la ea, in timp ce el se ocupa de situatia de urgenta

      Si apoi inca un punct foarte important!

      BARBATUL IA CARNEA DE PE GRATAR SI O DA FEMEII!

      9) apoi urmeaza din nou rutina. Femeia aranjeaza farfuriile, salata,painea, tacamurile, servetelele si sosurile si aduce totul afara pe masa.
      10) Dupa masa femeia elibereaza masa, o curata, spala vasele

      Si din nou, foarte important!!!

      11) TOTI IL LAUDA PE BARBAT PENTRU CALITATILE LUI IN ARTA GATITULUI SI II MULTUMESC PENTRU

      MANCAREA SUPER BUNA!

      12) Barbatul o intreaba pe femeie cum i-a placut faptul ca nu a fost nevoita sa gateasca si cand observa ca ea e cam botoasa, ajunge la concluzia, ca pe femei nu le poti multumi oricum niciodata.

      Apreciază

  4. Si hai, ca sa nu zici ca-s rea, o sa-ti spun de ce nu primesti intrebarile pe care ti le doresti tu. Tu ce-ai raspunde la ele? Pe bune? „Nu, nene, sunt mai tampitica, asa, si caut un birou la fereastra, sa nu vada nimeni cand joc solitaire?”
    Cu cat intrebarea e mai directa si mai pe intelesul candidatului, cu atat raspunsul primit e mai irelevant. Pentru ca e la mintea cocosului, nici macar nu-ti trebuie multa minte ca sa dai raspunsul „corect” la ea.
    In general, recruiterii se cam impart in doua. Unii pun intrebarille „standard”, alea 10. Sunt cei care au facut un master de HR si sunt foarte tineri, nu au experienta practica. Atunci au nevoie de o grila, la naiba, ca sa trieze oamenii. Ca e bine sau e rau, nu pot eu sa spun (intrucat sunt din categoria Be), aia care a ajuns in recrutare dupa ce a adunat oarece experienta clinica)
    A doua categorie e cea a recruiterlor care au un volum de experienta mare si nu au musai diploma pe care scrie HR. Sunt absolventi de socio-umane cu diverse tipuri de experienta inainte, cu sau fara legatura cu HR-ul. Majoritatea ajung sa faca si masterul, dar pentru palmares si patalama. Ei sunt cei care iti pun intrebarile alea care tie ti se par tampite. Pe ei ii ajuta sa iti faca un profil cat mai exact, fara consum de timp de genul celui descris de Oana (teste, chetsionare kilometrice) si sa-l compare cu profilul celui pe care il cauta. In general intrebarile pornesc de la profilul strict al postului pentru care recruteaza, nu-s universal valabile.
    A treia categorie e cea a geniilor HR. Eu am cunoscut unul singur.

    Acum, faptul ca pici sau iei un interviu nu inseamna ca esti prost Nici ca ala care iti ia interviul e prost ca nu stie sa te aprecieze. Un recruiter cand cauta un angajat nu stie ca trebuie sa caute cel mai bun contabil, de exemplu. Atunci ar fi simplu, faci medie intre nota de la licenta si aia a anilor de facultate si-l iei pe cel din varf. DAR asta nu garanteaza nici ca e omul care iti trebuie tie, nici ca va face performanta pe post. El stie ca ii trebuie un contabil care sa lucreze cu Vasile si cu Daniela, care sunt ciufuti in apropierea bilanturilor, care i se subordoneaza nef*tutei de Florentina care nu suporta fetele dragute si care va fi pus deseori in situatia de a i se cere sa dea „ieri” raportul X. Omul asta trebuie sa fie intr-un anume fel. Un anumit nivel de toleranta, un anumit nivel de autonomie vs submisivitate etc. Pentru ca jobul recruiterului nu se incheie cand i-a adus Florentinei omu’ si i l-a bagat pe usa. Activitatea se evalueaza lui dupa performantele celor selectati de el. Daca omul isi ia campii dupa 15 zile, e o problema majora. Putea fi licentiat la Harvard, nu era potrivit.

    Alt aspect e cel al sefului direct. Acolo e chestie de chemistry Nici macar nu e nevoie sa se justifice, nu te place si punct. O tipa care mi-e tare draga si pentru care am recrutat, al un moment dat, mirosea candidatii. Daca nu-i palcea mirosul, adio. Pentru ca pe ea o durea capul la anumite mirosuri si trebuia sa imparta biroul cu viitorul subordonat. Stiu ca o sa ti se para aiurea, dar gandeste-te cum e sa imparti 6 mp cu o sefa care iti uraste mirosul pielii. Te va uri pe tine in cel mai scurt timp si o sa ai o cariera scurta si plina de frustrari acolo. Seful direct e cel care trebuie sa lucreze cu tine. E dreptul lui sa fie subiectiv. Suntem oameni.

    Eu am avut candidati care mi-au placut la nebunie, erau o incantare interviurile cu ei, dar i-am respins din primul „tur”. Pentru ca nu erau „de acolo”.

    Apreciază

    • Nu stiu bre sa-mi spuna mie ca n-am cohones e ca si cum ti-as spune tie ca nu explici suficient. Poate n-o fi fost motivul adevarat, e o politica din asta sa bagi motive din top cand respingi candidatii? :)) Auzi, si ce fac geniile HR, ca sunt curioasa :D. Adica numai sa uita la tine si stiu daca esti omul potrivit la locul potrivit? Si chiar, vroiam sa te mai intreb ceva, cum se impaca HR-ul cu pilele? Tot timpul X e copilul/nepotul/ginerele/cumnatul lui Y si trebuie sa intre. Ei mai trec pe la HR?

      Apreciază

      • Pai nu stiu ce fel de cojones iti trebuiau. Poate nu se refereau la ceea ce ai tu, poate iti trebuia alt gen.
        Nu, in mod normal nu trebuie sa bagi motive, chestia asta e ne-profi. Raspunzi ceva de genul „va multumim… dar trebuie sa va informam ca pentru postul X a fost selectat un alt candidat… va cerem permisiunea sa va pastram aplicatia pentru viitoarele oportunitati in compania noastra”… Nu e etic sa critici un candidat.
        Aia care se uita la tine si cred ca pot spune totul despre tine sunt cretinii HR 😀 Nu, geniile au chestia asta in sange si au un IQ foarte ridicat. Tipul de care iti spun e nascut pentru asta. Si sclipitor. Dar sunt foarte rari.

        Pilele… acum, sunt doua chestii diferite. Una sunt pilele. O sa-ti spun asa: mai ales intr-o tara ca Ro, interesele companiei pot cere, la un moment dat, sa fie angajata o anumita persoana. Nevasta primarului, de exemplu. Sau a deputatului X de la comisia Y. O angajezi. Fara interviu. Asta e viata. Daca ma intrebi de ce, o sa te trimit acasa sa mai cresti 😀

        A doua categorie e cea a recomandarilor. Lumea o numeste tot „pile”, dar e gresit. Recomandarile sunt un mare avantaj pentru angajator. Inseamna ca o persoana in care ai incredere il cunoaste suficient de bine incat sa garanteze pentru el. Ori, intre doi candidati egali, unul cu recomandare si unul necunoscut, angajatorul va prefera intotdeauna recomandarea. De ce? Pentru ca interviul ala tot 30 de minute dureaza. Hai, o ora. Nu se compara cu situatia in care cineva a lucrat cu omul ala doi ani si l-a vazut reactionand in anumite situatii…

        Apreciază

      • Revenind la cojones si la intrebarea aia cu greselile, printre altele, tocmai asta masoara. Stiu ca erau doua interviuri diferite, dar am facut eu legatura mai tarziu. Raspunsul la intrebarea aia spune multe despre felul cum iti asumi responsabilitatea, despre nivelul tau de maturitate, despre ce faci in situatii de criza etc.

        Am avut o candidata care parea „perfecta”. Chiar foarte perfecta. Suspecta. Am intrebat-o care a fost cel mai mare esec al ei in cariera si s-a uitat in ochii mei si mi-a zis „Eu nu am esecuri”. Nu, zau? Pana la 35 de ani, niciunul? Si mi-a spus senina ca nu, ea nu a gresit niciodata. Am insistat, tipa era jurist, nu a pierdut niciun dosar? Ba da, dar nu a fost vina ei ci a colegilor de la tehnic sau a directorului, oricum, nu a ei. Fail!

        Apreciază

      • Nu te intreb la pile de ce le angajezi, doar eram curioasa daca mai trec prin procedura HR :)). Foarte interesant, really 🙂

        Apreciază

      • Nu, pilele adevarate nu, decat, eventual, daca nu stie exact ce post vrea si vrei sa estimezi unde ar face „minimum damage” :))

        Apreciază

  5. Bine dar oare la intrebarea : unde te vezi peste 5 ani, ce sa spunem? care ar fi raspunsul corect fara sa aberam…
    Daca spunem ca cea mai mare realizare de pana acum e copilul/familia? se pune de bine, sau raspunsurile trebuiesc legate de sfera activitatilor in care candidam…
    Eu una cand eram mai tanara, tot asa am dat cateva interviuri la care am ramas oarecum cu intrebari de genul: oare ce nu am raspuns bine? sau care o fi fost raspunsul care il asteptau de la mine? :)))
    Sleepy, nu prea am ce spune decat ca iti impartasesc intrebarile, comentarile si nedumeririle…

    Apreciază

    • Mai, depinde in primul rand care e jobul pe care il vizezi. Ceea ce pentru unele e un deavantaj, pentru altele e un avantaj. Daca e un post care presupune overtime, deplasari prelungite, un nivel ridicat de stres, o persoana care declara ca realizarea nr 1 e copilul ei nu e potrivita. Atunci cand e nevoie de o persoana stabila, motivata sa isi pastreze jobul etc, povestea cu copilul poate deveni un punct in plus.

      Acum, ce voiam sa spun. Nu priviti interviul ca pe un punct terminus. El e un inceput. Ideea nu e sa-i bati pe aia la interviu ca sa le arati ca esti mai tare, sa zic asa. Daca te duci la un interviu la care dai raspunsurile pe care le asteapta angajatorul (presupunand ca poti ghici asta, desi in general nu poti), ai toate sansele sa obtii un job care nu e pentru tine. Interviul nu e o competitie de dragul competitiei. Asa ca raspunsul corect este cel sincer. Nu e bullshit. Hai sa-ti dau un exemplu: eu am permis dar urasc sa conduc. Am fost la un interviu, mai demult, la care am fost intrebata „ai permis?” Da „si, conduci?” Daaa, zic eu, convinsa ca asta vor (si asta si voiau). Ok, obtin jobul. Cat am stat in acel post a trebuit sa trec saptamanal prin corvoada condusului. Nu numai sa merg eu, ca urasc atat de tare soferia ca as fi in stare sa platesc taxi din buzunar ca sa scap, ci si sa imi duc colegele in deplasari prin judet. Drumuri de 100-150 km, in fiecare saptamana. Mi-am blestemat inspiratia aia nenorocita de a mnti la interviu pana am plecat e la ei… 😦

      Un job la care nu treci de interviu e un job care nu-ti trebuie. Nu e pentru tine. Pentru ca, asa cum povesteam mai sus, angajatorii rareori cauta pe cel mai bun din domeniu (poate daca vor sa construiasca o racheta), sa te simti ambitionat sa arati tu ca esti cel mai bun. Ei il cauta pe cel mai potrivit pentru ei. Daca te refuza, e clar ca nu va potriviti…

      Apreciază

      • Maria, asa e, cum spui tu, intr-o lume in care jobul nu e necesar pentru supravieturie. Si eu mi-as permite sa fiu sincera si sa spun ca atunci cand ma gandesc la mine peste 5 ani in niciun caz nu ma gandesc la job, ma gandesc la mine, la sot, la copil, unde o sa merg in concediu, dar in vremurile astea cand mergi la un interviu pentru job ai nevoie de el ca de aer, ca nu-ti platesti rata la banca si ramai cu fundu-n strada, asa ca da, te intrebi ce ar vrea ei sa auda, si come on, toti cand mergem la un interviu raspundem si in functie de ce asteptari au ei de la noi, daca am raspunde numai sincer, sau ok, eu daca as raspunde sincer chiar nu m-ar angaja nimeni veci. Si asta nu schimba cu nimic faptul ca chiar sunt o persoana capabila si muncitoare :))

        Apreciază

  6. si eu prima data am muncit alaturi de sotul meu, pt soacra mea:)) cand am terminat liceul si m-am inscris la facultate, tata mi-a zis ca de acum sunt pe cont propriu, ca el imi ofera doar acoperis deasupra capului si mancare pe masa, dar atat, asa ca a trebuit sa muncesc.In luna mai incepusem sa ies cu sotul, si in iunie cand am aflat ca tre sa muncesc si am inceput sa caut de lucru, sotul a sarit in sus de bucurie si m-a rugat sa merg la ei la firma sa-i ajut, ca chiar cautau pe cineva.Prin anul 2 de facultate l-au apucat pe tata remuscarile ca m-a lasat asa si m-a angajat la una din firmele lui, unde am facut ff multi bani, probabil mi i-a dat ca sa recupereze si ce nu mi-a dat in primii 2 ani de facult si regreta:)Apoi cand am terminat facultatea i-am zis ca gata, vreau si eu un job serios, ceva pe propriile puteri, asa ca am fost la 1000 de interviuri, nimic nu-mi placea…dupa un timp cand am vazut ce porcarii gasesc incepusem sa regret ca dadusem cu piciorul la unele din ele, care acum pareau chiar ok.Am ajuns intr-un final la un interviu pt un post de ceva gen secretara(in anunt parea altceva, cand am ajuns acolo m-am lamurit si am vrut sa plec din nou), in cadrul unei reprezentante auto(Peugeot mai exact), unde m-a luat o tanti simpatica de la resurse umane la tot felul de intrebari, exact cum ziceai si tu, care este telul meu in viata?ce parere am despre omenire in general? aberatii, era clar ca dorea sa vada cum comunic, cum gandesc, iar la final mi-a zis stai putin si a iesit din camera.Cand a revenit mi-a zis ca ii place mult de mine, ca am potential si ca m-a propus pt un alt post, mai bun, si l-a sunat pe directorul de concesiune care ma roaga sa-l astept sa ma vada.Cand a venit am mers la el in birou, unde am fost luata din nou la tot felul de intrebari bizare, printre care cea care mi-a ramas in minte a fost care este diferenta dintre dar si talent?La sfarsit mi-a spus ca ma place mult, si ca vrea sa mai vin la un interviu, cu directorul de vanzari, ca doreste sa ma propuna pt un post de consiler in vanzari flote(pt cei ce nu cunosc termenul se refera la vanzarea de masini catre corporatii, in nr mare adica).Imi suna bine, asa ca am acceptat.Am venit si la cel de-al 3 lea interviu,unde iar am fost luata la intrebari care mai de care mai ciudata.la sfarsit mi-a spus ca ma asteapta luni la munca, sa merg la HR sa imi dea exact fisa postului si nu mai stiu ce.Mi-a placut mult de tot acolo, am avut un colectiv extraordinar, si sefii mei erau dementiali, ieseam cu totii in oras, ne distram frumos, eram uniti, munceam bine in echipa, pana cand a venit criza, si masinile nu prea se mai vindeau, asa ca unul cate unul a inceput sa plece, chiar si directorul de vanzari din pacate.In locul lui a venit un idiot, cu care ma certam la cutite zilnic, asa ca nu dupa mult timp mi-am dat demisia, banii nu ma mai multumeau, seful era execrabil.Am zis sa fac ceva pe cont propriu, si am deschis o pizzerie, dar la cateva luni dupa deschidere am aflat ca sunt insarcinata, asa ca incet incet am inceput sa merg acolo tot mai putin, si pt ca nu m-am mai dus usor usor am ajuns la faliment.Asta e, am pierdut bani, dar nu-mi pare rau, am castigat experienta de viata si am facut un baietel superb si sanatos.
    Partea proasta e ca in toamna va trebui sa o iau de la capat cu interviurile, cand David va merge la cresa si eu va trebui sa produc bani.Dar nu-i capat de tara, m-am descurcat eu cand aveam mai putina experienta, asa ca ma descurc eu cumva.:)

    Apreciază

  7. Draga mea ce pot sa spun eu e ca, din fericire, in breasla mea interviurile sunt altfel…adica mult mai tehnice. La noi e ori stii, ori nu stii. Din fericire nu am trecut prin aberatii de intrebari cu cea mai mare greseala etc etc – cred ca m-ar fi pufnit rasul :)). Cu HR-ul la actualul job (Big 4) am dat interviu dupa ce am dat cu „tehnicul” si a fost asa mai de complezenta.

    Eu insa trebuie sa recunosc ca pun si eu muuuulte intrebari la interviu. De exemplu: prin ce se diferentiaza compania respectiva de altele de profil, care e atmosfera de lucru, la ce ora se pleaca de la birou cand e o perioada mai aglomerata, care este politica de promovare, care e politica de crestere salariala, ce alte beneficii sunt in afara de salariu de astea…(asta imi aduc aminte ca am intrebat la ultimul interviu, acum 6 ani …God ce trece timpul!). Acum daca ma gandesc cred ca am fost cam tupeista dar cred ca e bine sa stabilesti cumva coordonatele de la inceput…sa stie ambele parti in ce se baga…si cred ca sa pui intrebari demonstreaza si ca esti interesat de job (bine nu eram nici chiar entry level – unde se discuta un pic diferit).

    Cand te intorci la birou? Eu reincep in august si sunt cam ingrijorata de Alex – o sa imi fie tare dor de el…

    Apreciază

    • Din august? Of 😦 In decembrie ar trebui, dar o sa imi mai iau ceva fara plata sa ma intorc in ianuarie. Iti spun sincer ca nu vreau sa ma gandesc la asta. 😦

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s