Viata dupa plod. Cu prietenii.

Standard

Recunosc ca am fost aeriana cu ce va urma dupa nastere. Am mai povestit ca am lecturat ce carti am primit si mi-au fost recomandate (eu recomand altele, musai sa scriu si despre asta :D) dar pur si simplu in capul meu nu se facea click intre ce scria ca o sa urmeze si ce chiar urma. Imi amintesc ca acele carti pe care le citeam (Capraru si Spock), povesteau ca trebuie sa lasi pe altii sa faca shoppingul, ca tu nu mai ai timp. Mi se parea oarecum iritanta chestia asta, mie imi place sa fac cumparaturi. De fapt, amandurora ne place :).

Ei, cand a venit Sara, am simtit sincer ca viata mea s-a dus la mama naiba. Ca nu mai exist si ca nu mai exista viata dupa plod. Mi se parea ca m-am ingropat si n-o sa mai vad vreodata lumina zilei. Intr-o secunda as fi schimbat ziua de atunci cu ziua de dinainte de a avea copil :). Totul e normal, desigur, traiasca baby blues-ul. Sincer nu imi plac mamicile care idealizeaza totul, care nu vorbesc despre clipele cand le e greu, care descriu totul ca pe o excursie in Caraibe. Sigur, viata noastra cu S. este cu siguranta o vacanta frumoasa si sunt nemaipoment de fericita (de fel as zice ca suntem :D), se vede citind blogul sper :), dar sunt si clipe grele. Pentru mine astea au fost cele 3 luni de inceput. Prima de departe cea mai rea. Totul dupa mi s-a parut a fi din ce in ce mai bine. Inca cred asta, desi sunt amenintata ca perioada asta cand S. invata sa mearga e una din cele mai grele. Nu e. Sigur, Sara trece prin schimbarile tipice ce insotesc acest gen de achizitie si nu toate sunt roz cu norisori pufosi, dar e ok, stim ca e normal, si radem si ne distram cum putem :).

Viata mea de mamica incepatoare a fost asa de grea la inceput, incat nu aveam nici cel mai mic chef din lume de socializat. De iesit in oras nici nu se punea problema. Nici nu prea vad cum as fi reusit, chiar daca as fi fost una din persoanele care poate alapta in public (go, girls!), masa dura o ora si pauza jumatate, deci mai mult as fi iesit sa alaptez pe afara decat sa ma plimb sau sa fac cumparaturi sau sa mananc la restaurant sau ce stiu eu ce sa fac :). Mai se incumetau prietenii sa vina pe la noi, si ma bucuram sa vad adulti care nu vorbeau de cate grame de kk am gasit in scutec de dimineata, dar eram obosita si nedormita si inca nesociabila.

Insa cele 3 luni au trecut si a venit si primavara. HA! Ne-am trezit la viata, am inceput sa misunam prin parc (ieseam in parc dintotdeauna, dar iarna stateam zgribulita pe o banca si citeam), prin mall-uri (pediatra si-a aratat coltii ca se plimba multi microbi pe acolo, dar nevoia de sanatate mintala- a mea anume, a castigat), pe la restaurante cu prietenii si prin vizite, si primind vizite :). Noi suntem singuri pe lume in Bucuresti, mai vine mama cand avem o paranghelie ceva de noapte unde nu putem lipsi si sta cu Sara, dar in rest…noi si atat. Inainte sa nasc imi doream o bona de pe la cateva luni ale Sarei, dar m-am surprins scotand coltii doar la ideea unei persoane straine cu noi in casa (v-am mai zis oara ca sunt o persoana dificila? :D)

Cam de atunci suntem normali (da, da, la mine a fost mai dificil, recunosc :D).

Asadar, va spuneam ca avem deja un an de cand ne-am revenit cu socializarea, vara e mai usor, ca sunt multe terase in aer liber si mai toata perioada cu temperaturi peste 20 de grade am iesit hai sa nu zic zilnic, dar de cateva ori pe saptamana. Si a fost ok, am fost la o tona de restaurante, intamplator sunt destule in zona unde locuim, si n-am avut probleme nicaieri, gandacul statea in carut, mai primea cate o jucarie, cand se plictisea mai venea la noi in brate, mai delicat a fost cand a apucat-o cantatul si tragea niste chiuituri de ne venea sa ne ascundem sub masa. Intotdeauna am fost tratati mai mult decat ok, nu stiu cat de des mi se intampla inainte sa ma intampine ospatarii cu zambetul pe buze si sa ne intrebe din 10 in 10 minute daca mai aveam nevoie de ceva. Da, viata e mai usoara cu plodul dupa tine.Si nu numai la restaurant, ci mai peste tot. Oamenii se ofera sa imi care carutul (ii refuz intotdeauna, ma descurc singura, mi-e rusine altfel), la coada intotdeauna e o persoana care vrea sa imi cedeze locul (dar din nou, refuz, daca am iesit din casa la cumparaturi inseamna ca am iesit intr-un moment cand Sara e ok si nu ii e nici foame, nici somn si nu e nici plictisita), in trafic de cand am ala cu Baby on Board nu ma mai claxoneaza nimeni (nici inainte nu ma claxonau cu a mea, dar a sotului are nr. de provincie si vesnic ne injura careva, indiferent cine conduce :D). Asadar, da, nu sunt de acord ca daca am plod trebuie sa fiu tratata mai cu mot decat altii (despre asta povesteam si in articolul Mariei, scris mult mai clar si mai frumos :D), dar nici mai prost (mi s-a intamplat si asa, desigur). Da, inca nu au scaune de masa in restaurante pentru copii cum gasesti pe afara, dar sunt atat de draguti cand vad un copil incat daca ar plange putin sunt convinsa ca ar da o fuga sa ciopleasca unul.

Viata sociala dupa plod a luat avant pe de o parte, pentru ca avem prieteni care vor sa o vada si pe ea (in general cei cu copii, sa se mai joace impreuna, dar nu numai). Iarna e mai greu un pic cu restaurantele, am iesit si iarna cu ea, dar pana ne imbracam/dezbracam/parcam pe zapada bla bla, preferam sa ne vizitam pe acasa, mai gatim noi, mai gatesc prietenii, papam impreuna, plodul se joaca si ne ignora.Ma vad si cu fetele, iesim rar, dar mai des decat before plod. Rar din cauza lor, pentru ca a armoniza programul a 4 gagici este misiune imposibila. Una are dentist, alta coafor, la alta vine soacra, seminte ne mai trage o teapa, bla bla. Te-ai astepta ca programul meu sa fie mai dificil, ca sunt cu plodul pe cap, dar nu, eu le-am zis ca pot oricand, la ele e mai complicat.  Inca ma mir ca am reusit sa mergem la film o data impreuna, in general nu prestam decat cafele. Na, ca mi-am adus aminte ca ultima oara mi-au promis ca ma scot la film, aloooooo (la film ma mai scoate var-miu, dar lor nu le spun, sa le mustre constiinta :D)

Pe scurt, de cand mi-am revenit eu cu boii acasa, viata noastra sociala cu plodul e la fel sau poate mai activa ca inainte.

Ce recunosc ca am pierdut si imi lipseste sunt vizitele hai-hui prin Europa, de fel suntem plimbareti si in fiecare an dadeam o fuga din asta. Am merge si acum cu Sara daca ea ar fi un copil ok cu schimbarile de mediu, dar nu par sa ii placa, asa ca mai asteptam putin, pana primavara viitoare. Atunci Sara va merge si la gradi si trag nadejde ca va fi ok. La mare si la bunici la tara am fost si anul trecut si mergem si anul asta.

Aud insa mamici care imi spun ca au pierdut legatura cu cei fara copii si ca prefera sau ca au descoperit compania celor cu copii (e adevarat ca am gasit datorita Sarei una bucata mamica Alex, mama de Rebe, care imi e tare draga si ne vizitam cat de des putem, dar in rest mamicile de parc ma lasa complet rece). Noi inca reusim sa ne mentinem prieteniile (suntem printre primii cu copii), respectand o regula esentiala : nu vorbim non-stop de plod (si alte cateva mai mici, ce tin de programul Sarei, in loc sa ne vedem ca pana acum de la 7 pm la x am ne vedem pe la 4/5 pm pana la 9 pm, cand e vremea de baie :D). De asta mi-am facut blog! Ok, il aveam dinainte, but you get the point. Aici scriu tot ce simt nevoia sa comunic legat de ea, sa ma laud, sa ma plang, sa intreb, sa imi spun opiniile. Imi amintesc cu teroare vremurile cand nu mamiceam si se mai intalneau alte 2 mamici care nu faceau decat sa vorbeasca despre ispravile plozilor (imi amintesc ca la un moment dat discutau despre culoarea no. 2 :D). Nimic, dar nimic pe lume nu mi s-ar fi parut mai  plictisitor si ingrozitor. Si de fizica de vorbeau si era ok, puteam sa spun si eu ca o urasc, dar de plozi ce as fi putut spune? Pana sa nasc, am tinut un singur borac in brate, si atunci obligata. Sigur, ma  mai scapa gura cu cate o chestie, mi-e imposibil sa nu o fac, dar in general cand ma vad cu fetele e atat de placut sa barfim restul lumii incat uit de orice altceva :). Si nu merg cu Sara cand ma intalnesc cu prietenele mele fara copii. Ea s-ar plictisi, eu as ameti osciland intre a o distra pe ea si a purta o conversatie vag inteligenta cu fetele, ele ar pleca cu parul pe bigudiuri si sigure ca nu vor face copii veci, si pentru ce? In timpul asta ea se distreaza cu sotzoo si e mult mai fericita.

Voua cum va e? Atarna copilul ca o piatra de moara? Va distrati impreuna, il lasati acasa, il luati cu voi, cum merge treaba? Exista viata dupa plod? 🙂

Anunțuri

31 de răspunsuri »

  1. Mai exista… sort of. Din doua motive: eu si plodul.
    Eu, pe de o parte, nu am fost niciodata culmea sociabilitatii, sufletul petrecerii si genul de om care merge saptamanal la cate un party. Ca nu eram eu asa. My idea of fun nu inseamna niciodata mai mult de 4 oameni adunati laolalta, ca asa-s eu. Nah, deci nu pot spune ca s-a schimbat mare lucru.
    Plodul, pe de alta parte, a fost exemplar de cuminte intre 1 si 2 ani (de ce-a fost in primul an nu-mi mai prea amintesc sau prefer sa n-o fac 😀 ) Mi-a permis sa fac cam ce aveam eu chef, cu el dupa mine. Nu orice, dar mare parte din ce faceam inainte. Dupa 2 ani si 2-3 luni, a inceput o perioada mai dificila. Pentru amandoi. El e negativist si isi testeaza limitele. Nu mai coopereaza ca in vremurile bune. Eu sunt obosita. Nu mai merg cu aceeasi usurinta cu el la cumparaturi sau in alte locuri. O fac, dar daca la 1 an jumate puteam bate impreuna un mall sa probez hainute cat am eu chef, acum merg, cumpar ce-mi trebuie si plec.
    Prietenii… intr-adevar, cei fara copii s-au retras. Ca a fost vina lor sau a noastra, nu stiu, ideea e ca s-a intamplat firesc si fara sa simtim. Vorbim rar, ne vedem si mai rar. Aveam cateva cupluri de prieteni cu copii cu care ne intalneam, in Bucuresti. Ideea de „cercul de mame” imi displace prin definitie. Nu inteleg cum se pot alatura o suma de persoane care nu au in comun altceva decat faptul ca s-au reprodus cam in acelasi timp. Am vazut destule astfel de cercuri, nu m-a tentat niciunul.
    Ceea ce se intampla acum, insa, e un pic diferit. In urma cu un an nu as fi inteles daca o mama mi-ar fi spus asta, dar dupa 2 ani ai lui Vladut am inceput sa simt nevoia de a-mi recastiga o bucata de viata numai pentru mine. Asta desi despartirea de el cand m-am intors la munca a fost crunta. Dar am avut norocul sa nu ma intorc intr-un grup de mame, colegele mele de birou erau toate „childless”, doua din trei nici nu luau in considerare ideea in mod realist inca, fiind foarte tinere, asa ca am redescoperit cu uimire ca mai exist si eu in absenta propriului copil, fara a ma defini prin el. Acum stau, temporar, din nou 24 h pe zi cu el, dar nu o mai simt ca pe o chestie fireasca si benefica. Am, cum spuneam, nevoie de o bucata de viata pentru mine ca femeie, ca om, ca adult, nu doar ca mama. Cred ca nebunia cu fotografiile din ultima vreme a aparut tocmai pentru ca era singurul lucru doar al meu pe care-l puteam obtine pe moment. Poate o fi o intamplare fericita si mi-oi descoperi un nou hobby, cine stie? In orice caz, sunt de parere ca simbioza absoluta mama-plod trebuie sa se rupa, la un moment dat. Daca acum 1-2 ani intelegeam ideea din spatele combinatiei „work-at-home-mom & homeschooled child” pentru ca o raportam la realitatea noastra de atunci, nu la un copil mare, acum mi se pare ceva sufocant si daunator pentru amandoi: mama isi pierde complet celelalte dimensiuni ale vietii, ramane exclusiv mama, iar copilul inceteaza sa mai creasca, ramane in veci la stadiul de toddler.
    Ce incercam eu sa zic cu romanul asta pe care l-am scris? Ca tabloul pe care-l prezinti tu, cu copil peste tot cu parintii etc, mi se pare un mod de viata functional pana la un punct (in timp). Dincolo de el, devine un surogat de viata.

    Apreciază

    • Noi ne-am pastrat viata sociala de dinainte, punand pe primul loc piticul si programul lui, evident…Iesim la restaurante cu loc amenajat pentru nefumatori, mergem in vizite, primim vizite, de la prieteni cu copii sau fara. Mai stau parintii mei ocazional seara cateva ore cu el, dar in general ne-am dorit sa fie cu noi peste tot. Prietenii fara copii ne-au acceptat foarte bine in continuare si toti ne solicita saptamanal, pentru ca li se face dor de monstrulet, evident, noi cred ca am putea ramane acasa. In vacante am mers deja de 4 ori, la mare, la schi, mereu cu el dupa noi, nu mi-ar placea altfel. Dar el a raspuns bine la plecari pe oriunde, altfel nu l-as fi tarat dupa mine doar de dragul plimbarii. Evident ca e mai solicitanta organizarea timpului, pregatitul mancarii mai ales in plin proces de diversificare, entertainment-ul pe masina sau in avion, dar cred ca am luat totul cum a venit, nu mi-am pus prea multe intrebari.
      Maria, cred ca majoritatea simtim nevoia unui time out, nu cred ca Sleepy se gandeste sa ramana agatata de S toata viata…va incepe gradinita, etc, lucrurile nu raman ca in primii 2 ani de viata, cand momentan avem privilegiul unei vacante prelungite de la job.

      Apreciază

      • Nici nu ma gandeam ca se va face housewife, nu stiu de ce da’ n-o vad… 😀 Voiam doar sa spun ca viata asta in „simbioza” e satisfacatoare pe deplin pana la un punct, care e in jur de 2 ani-2 ani jumate la majoritatea mamelor pe care le stiu eu, apoi incepe sa fie un pic prea mult, pe toate le-am vazut ca incep sa doreasca sa-si regaseasca o parte din existenta before child. 🙂

        Apreciază

    • Maria, dar eu cred ca e absolut normal tot ce simti tu acum si pe mine ma ajuta sa imi imaginez ca prin asta o sa trecem toate. Da, la momentul asta imi e extrem de bine si de usor sa fiu cu ea mai tot timpul, si de natural, si stiu ca o sa plang ca o tuta cand o sa mearga la gradi si eu la buro, dar la fel de bine stiu ca incet incet o sa ma adaptez la noua viata. Cand ma gandesc acum ca o sa stau cu ea doar 3 ore pe zi mi se pare o barbarie, nu inteleg de ce am mai facut-o daca doar atat o sa stau cu ea :)), dar stiu ca atunci vom gasi cumva o cale sa fie ok. Nu sunt de acord cu homeschoolingul, m-am fost niciodata, nu pentru mine, ci pentru ea, cred ca se pierd experiente prin homeschooling (cum mai fumezi in WC, cum mai chiulesti, cum te mai imbeti cu colegii de clasa, cum te mai fugareste profa de sport cu tacul prin bar etc etc). Nu i le-as rapi, cred eu acum, desi inca n-am ajuns cu cititul pe acolo, ca si de experientele astea e nevoie sa ne definim ca oameni. Dar again, n-am nimic nici impotriva celor care isi doresc homeschooling si inteleg si argumentele lor. Marturisesc ca mi-as dori sa auzim mai des despre aventura ta cu Vladut la 2 ani + dar cred ca asta ar fi acum, in conditiile in care esti 24/7, picatura care umple paharul. Asa ca mai asteptam 😛

      Apreciază

      • Da, ar fi too much si nah, nici nu prea am lucruri pozitive de spus. Imagineaza-ti ca imi ia o ora pe ceas sau mai bine sa-l imbrac, ca orice activitate zilnica incepe cu „nu”, ca isi testeaza limitele in tot si in toate si face diverse „dude”- sparge obiecte, distruge, varsa si asta cu zambetul pe buze etc. Ce pot sa spun? Iau fiecare zi pe rand si ma rog sa nu-mi cedeze nervii prematur. 😀

        Apreciază

      • Partea cu plansul am experimentat-o si eu, din plin, inainte de a ma intoarce la job. Imprejurarile au fost de asa natura incat a trebuit sa ma intorc mai repede de 2 ani. Dupa ce mi-am dat acordul de reintoarcere am simtit ca ceva se sfarseste, m-am simtit cea mai rea mama din lume, care isi lasa copilul singur, cu cine stie cine. Asta in conditiile in care si noi, pana la momentul respectiv, am fost nedespartite.
        Apoi, in timp, odata cu intoarcerea la serviciu, mi-am dat seama ca nu e „ala” chiar atat de negru, totusi. Ca gazei ii e bine si fara mine (desi o perioada buna a fost suparata, nu-mi spunea „pa” la plecare, se intorcea cu spatele cand voiam sa o pup…….crunt de dureros), ca nu mai e atat de dependenta de mine, iar eu am simtit ca aveam nevoie sa fac si altceva.
        Nu spun ca toate sunt roz, dar incercam sa ne adaptam situatiei, desi sunt si momente in
        care imi doresc sa fi ramas cu ea acasa.

        Apreciază

      • Da, cred ca tie ti-a fost si mai greu daca te-ai intors mai devreme, nu ai cum sa nu te gandesti cum ar fi fost daca ramaneai cu ea 🙂

        Apreciază

  2. Da exista!
    Confirm ce ai spus sleepy cu prima luna a gandacului, pentru mine a fost extrem de greu, deoarece am fost singura, asa a fost situatia, dar recunosc chiar daca as fi fost acasa, tot as fi preferat sa fim numai noi, dar acum cand au trecut aproape 8 luni de cand suntem 3, pot sa spun ca m-am descurcat foarte bine, si uite ca nu ne nastem invatate, dar am invatat pe parcurs ce ne place si ce
    nu.
    Cu viata soaciala noi nu am suferit deloc, am luat-o pe micuta peste tot , de sarbatori am fost plecati, micuta a fost incantata, din cele 16 ore de masina, 10 le-a dormit, iar cand am ajuns la destinatie a fost in culmea fericirii.

    Iar cu prietenii aici, sincer nu avem prea multi, iar cei ce-i avem sunt ocupati, din punctul meu de vedere, prea ocupati, ne vedem foarte rar, ne-am invatat asa!
    Noi abia asteptam sa vina vara, sa ne luam zborul, iar dupa vara , mai vedem noi ce mai facem.

    Apreciază

  3. Cum sa nu existe? Ba chiar avem o existenta mai frumoasa si mai implinita. E adevarat ca primele 2 luni au fost mai grele si nu prea aveam energie sa mai si socializam. In cercul nostru de prieteni (destul de mare, acum trimit invitatii pentru peterecerea de 1 an si constat ca vor fi cam 35 de invitati)s-au nascut cam 4 bebelusi in acelasi an. Nu a fost ceva planuit (nici nu avea cum), dar ne-a ajutat sa ne intelegem si sa ne ajutam reciproc. Nu i-am uitat nici pe prietenii fara copii -care s-au mobilizat si ei anul asta 🙂 – si am pastrat legatura cu toti care ne sunt dragi. In vizite pe timpul iernii, in oras, la locuri de joaca, parcuri, etc.
    Sima e un copil ok, suporta bine deplasarile (de Revelion am carat-o dupa noi in 2 locatii), doarme si mananca peste tot.
    Si noi mai iesim separat, ca simtim nevoia; stam cu copila pe rand sau apelam la bunici.

    Un singur regret am: m-am indepartat, usor-usor, de un grup de prietene foarte dragi. Am simtit ca nu mai sunt multe pe care sa le avem in comun, dupa ce eu am devenit mama (iar ele inca nu au in plan respectiva experienta). Dar inca stiu ca ma pot baza pe ele pentru orice. Am avut noroc ca le-am cunoscut si imi vor fi dragi mereu…:)

    Apreciază

    • Oana, dar acum cred ca e momentul sa le cauti din nou nu? Daca am fost intai femei, apoi mame, acum e timpul sa devenim 2 in 1 :)). Moa, asta e din ala de pus citat pe FB :)))))))

      Apreciază

      • M-am gandit si la asta, dar cred ca exista o mica bariera intre noi acum. E greu de explicat, eu sunt genul care nu am putut vreodata sa stau la o tigare, doar pt avea companie, din moment ce nu fumez. Nu ar trebui sa fac astfel de clasificari sau generalizari, dar vin ca o a doua natura. Sa nu crezi ca daca acum sunt mama, evit prietenele care nu au copii.
        Pur si simplu, in grupul respectiv ma simt oarecum marginalizata…atat. Si nu e vina nimanui, doar asa simt acum. Adica, imi place compania lor, le apreciez pe fiecare in parte; dar cand ne strangem toate, flecarim ca de obicei si eu ma trezesc gandindu-ma ca avem discutii superficiale si as prefera alte subiecte de conversatie. Orizontul meu de acum nu cuprinde doar copilu, dar cam 70% din viata mea de zi cu zi, tot la copil se rezuma. Si as vrea sa pot vorbi cu ele si despre asta, fara ca ele sa se simta stinghere.
        Poate ne intalnim cumva la mijloc vreodata…

        Apreciază

      • Da, nu cred ca trebuie sa faci tu sacrificii daca nu iti e ok, in niciun caz :). Am inteles acum ce ai vrut sa zici.

        Apreciază

  4. Si am uitat sa zic de intoarcerea la job. Acum reusesc sa am un sentiment bun in legatura cu asta. Nu sunt genul mama de cariera. Am nevoie sa realizez cate ceva si pe plan profesional, chiar daca inca ii mai simt lipsa copilului. Sunt multumita insa de decizia luata (de a ma intoarce dupa 1 an); daca as fi stat 2 ani, cred ca ma astepta o depresie uriasa…

    Apreciază

  5. Pfoaaa… nu credeam vreodata ca viata mea sociala se va imbunatati dupa plod.. la mine problema a fost asa: eu sunt foarte tanara fac 21 de ani in iulie. ( na ca am spus-o.. :)))) ) si imediat ce am terminat cu bacul, am renuntat la anticonceptionale pentru ca imi doream la nebunie un copil al meu, pe care sa-l iubesc, de care sa fiu lipita toata viata si sa am ceva al meu propriu, ceva ce vine din mine ( chiar habar n-am sa explic, dar prinzi tu ideea ). sunt cu sotul meu de 6 ani, asa ca nu consider ca m-am grabit sau ca am gresit.. oricum urma sa ramanem impreuna cu sau fara bebe. si dupa 4 luni de incercari am ramas insarcinata… yeeeey.. am ramas in orasul meu, sunt la facultate la Pedagogia invatamantului primar si prescolar an 2 ( ma duc mai rar la cursuri, dar merg.. ) problema la mine e ca toate prietenele si vecinele mele de varsta apropiata au plecat in Timisoara la facultati si eu am ramas singura cuc.. :)) dar asta nu inseamna ca nu ma indes in niste tenesi cu o geanta pe umar si pleeec de nebuna si colind orasul cu fimea in carut si ma mai bag in seama cu mamicile de parc care nu sunt defel de acord cu mine cum imi cresc copilul. :)) dar nevoia mea disperata de socializare le da pace si continui discutia schimband subiectul cu unul despre vreme, despre emisiuni de la tv, moda.. cumparaturi.. etc. inainte de fetita, nu concepeam mersul la vreo cafenea sau terasa singura ( doar in cireada frate mergeam.. ziceai ca eram din vestul salbatic. :)) ) ehh, acum imi iau rebus si stau la terasa sau la cofetarie ( nu se fumeaza ) pe o cafea lunga si o apa plata vreo 2 ore asa… si mucifer doarme linistita. mai ies si cu sotu in oras cand iese de la munci, dar el ma deranjeaza.. nu stiu de ce. obisnuita sa merg doar eu fetita, aplic legile mele proprii si ma deranjeaza cand vine el si imi impune legile lui.. :))) sa nu mai spun ca ne certam care sa impinga carutul. 🙂 dar sa stii ca ies mai mult in oras acum decat o faceam inainte ( asta insemnand ca 8 ore le petreceam la liceu si dupa scoala aveam pofta doar sa dorm si sa stau pe net.. nicidecum sa mai ies pe afara.. :)) te pup si abia astept sa mai scrii!

    Apreciază

  6. Da, exista! Eu am fost ferm convinsa ca trebuie sa fie de dinainte… Bine eu sunt un caz extrem cu intorsul la munca dupa 4 luni dar si alea 4 luni cat am stat acasa nu e ca si cand nu faceam chestii pt birou. Bine Emma a si fost extrem de cuminte la inceput. Intre timp i-a mai trecut. Anyway, am socializat zi si noapte inainte de Emma ca chiar simteam nevoia de o pauza :))) bottom line: si 7 daca as mai face, as face la fel…. Dupa 4 luni la munca cu conditia sa gasesc loc la roxybaby pt toti cu de bone m-am saturat desi nu am avut niciuna 🙂 a, si cu alea 3 ore petrecute de ziceai… conteaza extrem de mult calitatea lui si disponibilitatea parintilor.

    Apreciază

    • Papeles, tu esti un caz extrem din toate punctele de vedere. Stii si parerea mea cu intorsul la 4 luni, iar tu cu socializatul sa nu comentezi, ca Emma dormea toata noaptea si la 1 saptamana si la 3 luni, so zipp it! 😀

      Apreciază

  7. la noi a fost mai simplu cand Maria era mica, cum s-a marit si a devenit umblatoare a inceput calvarul. Restaurantele ne plac dar sunt un chin atunci cand ea rezista in scaun maxim 10 min, dupa care se plimba pe la toate mesele… era mult mai bine cand statea in carut. Prefer locurile care au amenajat un loc de joaca. Asa suntem cu totii fericiti. Acum, cu 2 e mai greu. Inca nu ne-am incumetat sa mergem cu amandoi la un restaurant, desi ea are 2 ani iar el 9 luni…
    Daca vrem sa iesim, preferam sa ii lasam in grija bunicilor.

    Apreciază

    • Bine ca aveti bunici, chit ca mai fac ei nazdravanii cu scaunele de masina :D. Poate o sa fie mai usor acum, la 2 ani si la 9 luni. Si ce restaurante cu locuri de joaca? Stiu o cafenea unde se mananca sandwich-uri…., dar cam atat :). Si asa zici, acum ca incepe sa mearga va fi mai greu, huh? (emoticon ce isi roade unghiile)

      Apreciază

      • ajunsesem sa mancam cu randul! Unul statea cu Maria, care vroia sa mearga printre mese, dar nu era suficient de stapana pe picioarele ei cat sa nu cada la fiece 5-10 pasi, iar celalalt manca. .. Dupa trei astfel de iesiri, am renuntat. Pana pe la 1 an si doua luni totul era de vis… apoi a venit calvarul 😉
        Nu loc de joaca in toata puterea cuvantului ci un colt amenajat cat de cat pentru copii. Sunt si prin centrul vechi, mai e si Fabrica…. am mai auzit de unul prin Tineretului (parca) dar noi nu ajunem pe acolo… Oricum, acum imi fac curaj ca vara e mai simplu! Poate se redeschide Uranusul. 😀

        Apreciază

  8. Hmmm… ce norocoasă sînt că n-am avut dilemele astea niciodată:)) Adică eu nu am fost sociabilă niciodată, şi am doar una bucată prietenă căreia îi face plăcere să vină pe la mine, ba chiar suferă cînd nu ne putem vedea, deoarece şi-ar fi dorit tare mult copii şi n-are, aşa că-şi suplineşte setea de maternitate petrecînd timp cu ai mei… Are şi de unde alege, după preferinţe, că eu am patru:) Revenind la ideea iniţială: viaţa mea în clipa de faţă înseamnă doar copii,şi tot aşa e de 12 ani încoace… Nu regret că acum nu am timp să mai fiu şi altceva decît mămică, pentru că am realizat că aceste momente magice alături de copii trec incredibil de repede, şi vreau să profit la maxim de ele.
    Mi se întîmplă destul de rar să regret că nu există viaţă după copii (pe moment…), de obicei atunci cînd am de învăţat şi nu pot:)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s