Arhivele lunare: octombrie 2011

A zecea luna cu bebe

Standard

Zece a fost intotdeauna un numar bun. Nu pentru ca era nota maxima la scoala, si pentru ca e numarul blocului unde am copilarit si unde am facut o gramada de dracovenii.

Mi-a placut si luna asta, si am inceput sa ma mai relaxez cu teama ca lucruruile se vor inrautati si voi ajunge si eu stresata si sa ma plang des ce grea e viata cu un borac. Poate ca la noi asa e sa fie, draguta, sau poate sunt eu mai relaxata, da, poate am un copil cuminte (si perfect, desigur, ca doar e a mea).

Bun, n-am mai avut mari aventuri luna asta, dar avem mai multe poze, se pune?

Nu, tot nu mergem, nu inteleg de ce ma intreaba (inca) toata lumea chestia asta, parca stau cu ceasul  la mana si verifica. Suntem perfect relaxate in fund, pe o plapuma in mijlocul casei, alaturi de o tona de jucarii (da, inca ii plac, nu se satura de ele, e extrem de fericita sa le studieze, analizeze si sa imi povesteasca ce face acolo). Le folosim prin rotatie, jumate locuiesc in dulap. Si am inceput sa zambesc trist gravidutei de anul trecut care isi imagina ca fie-sa va avea fix 2 jucarii cum a avut ea, ca sa invete sa isi foloseasca imaginatia. Ea si-o foloseste cu multe jucarii. Ii plac. Mult :)). Cuburile alea le baga unele-ntraltele, s-a prins (doar la patrate) pe unde se baga-n oala (aka cutie de-aia cu cuburi) si a inceput sa bage chestiile inapoi in ea (pana acum doar le scotea) ne jucam de -a aruncatul si restituitul mingii/balonului/cartii.

In schimb viermuieste, nu inteleg cum se deplaseaza cam jumate de metru in fund fiind, se apleaca dupa chestii pana pe burta, dupa care se ridica la loc, da, asta stie sa faca :)).  A, si pentru fanii dezvoltarii locomotorii, cred ca se crede la sala cand e in patut, se apuca de pat si se ridica 2 cm, se lasa la loc, si repeta multumita :)). De vreo 2 zile am inceput sa ne taram incet, dar sigur, spre spate. Si se enerveaza ca ea vroia sa mearga in fata! Pfffffffff… :)). Se procedeaza in felul urmator: se ridica fundul (maxim 5 cm, ca e greu rau) si apoi se coboara in spate intr-o miscare de tip macarena. Nu stiu daca ii face bine au ba, dar eu rad in hohote de fiecare data cand o vad, nu poate exista ceva mai funny.

Nu, nu s-a asezat singura in pozitia de mai sus, a ramas asa cand incercam sa o pun pe burta, dupa care si-a dat drumul ca din bungee pe aceasi pernuta din dotare.

In schimb, dansam. Cum aude muzica sau ii place ceva si e entuziasmata, da din fund si din cap (rockerita ,manca-o-ar mama)!

Luna asta vorbim muuult, nu mai stiu ce povesteam luna trecuta, dar acum la mare putere sunt papa (zis diafan si senin pa pa, si nu stiu daca asocieaza cu mancarea, ma indoiesc, dar o spune totusi in preajma mesei, fie inainte, fie dupa) si nana (zis categoric, Nea Nea!, cand nu ii convine ceva) tata bineinteles, cuvantul (si persoana ei preferata) mama, apa, ete, ceva gen uite, lala. Si a inceput sa bolboreasca adica sa lege silabele repede si des: neaneaneaneaneababa :)). Mi se pare delicios. Ah, sa nu uit, e posibil, si normal, sa nu va impresioneze cu nimic cele de mai sus si sa ridicati sceptici o spranceana, dar blogul asta e si un jurnal pentru Sara, pentru cand va creste mare, poate va fi curioasa sa vada ce si cum a facut. De exemplu, biata maica-mea se confrunta acum cu o avalansa de intrebari noi: da’ eu cand am mers/vorbit/mancat/facut la olita/coafat/etc.  Da’ e simpatica, se uita la mine, citesc in privirea ei ca habar nu-si mai aduce aminte, dar imi raspunde sigura pe ea: la X luni! :))

Mamicile de parc (mi se par o specie aparte cu caracteristici distincte de restul populatiei, dar despre asta intr-un alt post) sunt impresionate ca fie-mea bea din cana aia cu cioc. Sincer, nu inteleg de ce, a fost simplu, ea fiind alaptata, n-a cunoscut biberonul, asa ca nu avea cum sa-l prefere, dar le las sa ne laude, compenseaza cu remarcile tendentioase, insotite de priviri compatimitoare de „Lasa, ca o sa mearga ea cand va fi vremea ei…nu toti merg ca al meu de la 1,2,3,4 luni ” :D. Well…chiar da!

Cel mai si cel mai dragut luna asta e ca am progresat cu somnul de pe zi, care era un chin de cand se saturase de leagan. Dar si despre asta intr-un alt post (despre cum am reusit noi sa adormim fara metode barbare gen CIO).

Ah, si ne-a iesit al treilea dinte, se pregateste al patrulea, motiv pentru care babetica a inceput sa intre in tinuta obligatorie zilnica (ajunsesm sa o schimb de 5 ori pe zi). Inca stau stresata sa nu se omoare printr-o maniera ingenioasa cu ea. Pare ok :)).

Asteptam luna a 11-a, cu frig si parcuri pustii (nici daca era Ebola pe acolo nu cred ca dispareau copiii asa rapid). In rest, pe cat rade si se hilizeste acasa, China people clar (a descoperit recent figura cu stransul ochilor si ranjit larg si o practica des) pe atat de serioas asi rezervata e in parc, cand studiaza copii&mamici&tatici. Nici nu vorbeste cu ei. Pana nu ii cunoaste adica. Asa sunt si eu, coltoasa pana cunosc un om, si draguta numai daca imi place de el.

Reclame

Cadoul

Standard

Mi-l doream de mult timp, din adolescenta. Adica de vreo 15 ani :). E ceva nu? Sa visezi atata timp la el. Imi imaginam cum o sa stam amandoi, eu cuibarita, citind o carte, leganandu-ne impreuna, eventual pe un fundal muzical relaxat, girly girl asa, poate Katie Melua.

Doar ca nu s-a nimerit niciodata sa ne intalnim. Am trecut unul pe langa altul, l-am analizat, l-am cantarit, nu i-am gasit niciun defect, pur si simplu am zis ca nu e momentul potrivit, astrele nu s-au aliniat, n-a fost sa fie.

Noroc cu fetele. Ele mi l-au adus (seminte, scooby doo si lili). Nu, n-a fost cu ocazia casatoriei, ci cu ocazia venirii pe lume a Sarei. A fost dragoste la prima vedere. E de departe cel mai frumos cadou pe care l-am primit pana acum. Uite-l.

Asa e ca e cel mai frumos balansoar pe care l-ati vazut vreodata?

M-a ajutat din prima zi, in el a papat Sara noptile, in el s-a linistit cand era suparata, in el stau cand o adorm ziua, in el ii citesc povesti. Cred ca o sa fim multi ani impreuna. Suntem o familie fericita.

 

Varza calita cu afumatura.

Standard

In caz ca vi se pare ca scriu cele mai simple retete din lume, e foarte posibil. Dar le scriu si pentru mine. Pentru ca uit de la o gateala pana la alta cum se fac :D. Asa ca mi-e mai usor sa citesc aici decat sa o sun pe mama de fiecare data.

Bun, deci eu fac din un cotlet mai mare si ceva bacon ce gasesc prin casa. Se pun in oala cu o lingura de ulei si se fac inabusit la foc mic.

Cand sunt aproape gata, se adauga ceapa taiata marunt (ma rog, cat de marunt puteti).

Adaugati si condimente: foi de dafin, piper boabe, marar.

Intre timp, se taie varza si se freaca cu sare (se inmoaie asa).

Apoi puneti un strop de apa, juma de cescuta asa, si cate o mana de varza, sa se caleasca. Repetati pana terminati varza. Puteti adauga apa din cand in cand.

Adaugati sos de rosii si inca o canuta de apa si bagati la cuptor cam 20 de minute pana prinde culoarea specifica si se rumeneste.

Se papa cu mamaliguta proaspata si aburinda.

Pofta mare!

O noua fata

Standard

Avem o noua fata de blog, sper ca va place :D.

Da, e posibil sa va doara putin ochii de la ea, mai ales daca cititi blogul dintr-un birou anost, dar what the hell, deal with it!

Inainte blogul avea o fata plictisita pentru ca eu eram stresata si concentrata si atenta.

Acum e un blog zapacit, colorat, relaxat si vesel pentru ca eu am cea mai frumoasa vacanta din viata mea. Si ghici ce, dureaza 2 ani!!!!!!!!!!!

Bebedoi

Standard

Cred ca e dragut sa ai doi copii, cred ca e frumos si pentru parinti dar si pentru copii. Eu sunt singura la parinti si marturisesc ca nu mi-a lipsit niciodata un frate sau o sora, ba chiar cand ma intreba cineva daca vreau un fratior spuneam ca nu, imi era frica ca va trebui sa impart ciocolata cu el :))(si stim ce greu se gasea ciocolata pe vremea lui Ceasca). Nu cred ca acum imi pare rau, dar imi place ideea de a avea doi copii, si asa mi se pare cumva normal.

Dar nu cu orice pret. Cel de-al doilea copil trebuie sa fie egal in drepturi cu primul. Ambii parinti trebuie sa fie de acord si sa nu uite niciodata, dar niciodata acest lucru. Nu stiu daca ii iubesti egal, daca ai preferinte samd. Eu acum nu imi pot imagina ca as mai putea iubi un alt copil asa cum o iubesc pe Sara. Dar chiar daca as iubi mai mult sau mai putin nu i-as arata niciodata. Iti trebuie nervi de fier cred, eu eram asa de nervoasa si de agitata si stresata la inceput incat nu stiu cum as fi facut fata unui fratior mai mare care ar fi avut nevoie cel putin in egala masura de atentia mea, mi se pare extrem extrem de dificil. Sigur, nu vorbesc aici de cazurile fericite care au doi copii cuminti care stau unde ii pui samd. Am stabilit deja ca noua nu ni se va intampla veci asa ceva.

Acum cateva zile, o proaspata mamica era cu odorul de doar cateva saptamani in parc. Ma uitam cu drag la ea ce fericita isi alinta fetita, o dragalea, ii spunea „frumoasa mea, iubita mea”. Prietenele ei venisera sa vada minunea si o felicitau si o laudau ce dulce e, ce cuminte e, samd. Mi s-a parut un tablou tare dragut, pana mi-a atras atentia Sara, care studia  (in stilul caracteristic-profiler o fac cand creste) o fetita ce se afla la doi pasi de noi si sorbea atenta din priviri tot spectacolul, in tacere. Dupa ce entuziasmul general s-a mai calmat, s-a dus spre trupa si a zis catre proaspata mamica (cu o voce mai tare, e adevarat): „Mami, hai sa ne dam in leagane!”. Mama uitandu-se urat la ea, ii spune „Du-te singura si nu mai tipa atat, m-am saturat de tine, toata ziua urli, nu mai am loc de tine”. Amarata aia mica a plecat cu coada intre picioare.  Maica-sa a plecat dupa 5 minute cu prietenele si cu odorul pretios, uitand complet de fetita mai mare (cam 4/5 ani), care s-a dat jos din leagane si s-a dus dupa ele.

PS. Stiu ca e normal ca fratii sa fie gelosi si bla bla, nu incercati sa ma convingeti ca e ceva normal la atitudinea mamicii antementionate :). E doar o intamplare trista din parc.

 

Drive

Standard

Nu stiu daca are legatura ca e primul film la care am fost in ultimul an, dar mi-a placut foarte mult. Ca sa stim de la inceput cum stam.

Drive e povestea unui cascador as in day job si sofer la spargeri as in night job. Se pricepe bine la amandoua. Pentru intregirea povestii apare in peisaj si vecina cu borac, al carui sot isi revine din inchisoare doar ca sa intre in alte incurcaturi.

Povestea in sine nu te da pe spate, dar modul in care e filmat, gandit si pus in practica filmul asta o face.

Actorii…hm, i-as lua pe toti astia romanii asa-zisi actori mari si i-as pune sa stea sa se uite la filmul asta de cam 100 de ori sa invete si sa taca. Imaginea…aveam momente in care aveam senzatia ca ma uit la o fotografie si nu la un film, si la una din aia premiata (si nici macar n-am fost la varianta digitala) :). Si atentia la detalii, legaturile subtile de la inceputul pana la finalul filmului, nimic nu e intamplator (vezi cum se iau la intrecere pentru cine clipeste primul aso).Nu m-am prins totusi de ce isi pune ala masca pe fata la un moment dat, dau o bere celui care depisteaza motivul.

In rest, idiotilor din sala nu le-a placut. Si multor idioti care l-au vazut acasa, e cam injurat pe net. Pai nu e Fast and Furious, nu e Transporter, atunci de ce se numeste Drive? Sa induca in eroare toti mononeuronalii ca se duc la un film cu curse? Piti cele cu fuste  pana sub fund si baieteii cu gulerul ridicat (n-am sa pricep veci care e faza) au fost clar dezamagiti.

Daca in adancul sufletului simti ca s-ar putea sa faci parte din una din cele 2 categorii, mai bine stai acasa, daca nu, poti incerca sa vezi un film bun.