Arhivele lunare: ianuarie 2010

Ursuletul din Predeal

Standard

Pensiunea Ursuletul e undeva in zona Cioplea. La parter, au exemplificat denumirea printr-o serie de plusuri. Preturile cam piperate, gen 90 de euroi camera dubla. Nu stralucea de curatenie, probabil din cauza culorii caramizii a mochetei care scotea in evidenta orice amarata de pata de pe ea. Mi-a placut in schimb tavanul, fiind la ultimul etaj, 3 (si nu, nu au lift), era in panta si mai inalt decat la o camera obisnuita. Privelistea de pe balcon consta in o serie de vile si vilute. Mancarea era asa si asa, dar am mancat la Cioplea intr-o seara si a fost mai mult decat bun. In schimb la Fulg de Nea, restaurantul de la baza partiei, nu va recomand sa mancati decat daca ati ramas cumva inzapeziti acolo pana primvara. Alte circumstante atenuante nu aveti pentru a poposi acolo.

Cipru

Standard

Am ales sa mergem in Cipru de Revelion. Am prins o oferta draguta de la Malya Travel (cina de revelion si o excursie incluse).  Corina era ceva manager si a mers cu noi impreuna cu familia ei. A fost tare draguta, emotionata si incerca sa faca pe plac tuturor. Merita un 10 pentru efort, in ciuda faptului ca organizarea a mai lasat de dorit pe ici pe colo (de ex., in seara de Revelion a trebuit sa revenim la hotel cu un taxi pentru ca microbzul angajat nu a mai ajuns; totusi, costul taxiului a fost suportat de ei).

In Cipru sunt cam 20 de grade si cer senin  cand la noi se taie porcul si pe autoritati le ia iarna prin surprindere. Deci fooooarte bine si caldut. Am stat in Larnaka, care e o statiune  cu multe taverne, cu o plaja cu palmieri (unii dintre ei ciudat de inalti, cat un bloc de patru etaje mai exact) si multe magazine de souvenir-uri.

Ne-a placut foarte mult. Am stat la Hotel Livadhiotis, 3*, care si-a meritat banutii, in ciuda faptului ca usile de la sifonier au ales sa nu mearga si prietenii nostri au primit o camera dubla, cu cada in loc de dus, la acelasi pret. Hotelul e chiar in centrul statiunii, spre deosebire de Hotelul Lordos, care e de 4* si care a fost si el o  optiune la agentie, care se afla la mama naibii. Surpriza cea mai draguta au fost prizele, care sunt pe sistem englezesc, noroc ca aveau la receptie adaptor, pe care ti-l cedau in schimbul unei garantii de 10 euro.

In prima seara (am ajuns pe la 7 la hotel) am fost la un restaurant din apropiere, Militzis, unde am mancat Meze. Chestia asta e un fel de tortura culinara, trebuie mancat doar atunci cand iti este foarte, dar fooooooooooarte foame. Sunt cam 12 feluri de mancare (orez, carnati-cu gust de rom, carne prajita, masline, cartofi prajiti si calamari gigant prajiti, branza prajita, haloumi-specialitate cu gust de cauciuc prajit, ficatei, tocanita cu ceapa si porc, frigarui de porc si pui, tzatziki ), culmea, toate bune, din care se poate satura lejer o famile din Africa cu sapte copii. Tot acolo am vrut sa mancam Tavos (o mancare traditionala pare-se cu 2-3 feluri de carne), dar am aflat dupa 15 minute de la comanda ca tocmai se terminase. Chelnerii tare scarbosi si sictiriti, total diferiti de cei din Grecia care sunt tare amabili. In categoria „traditionale” intra si bautura Zivana (un fel de tuica mai tare, spre palinca), dar si Comandaria (un fel de vin Lacrima lui Ovidiu). Baietii au decretat vinul casei (Militzis) baut la restaurantul  respectiv drept foarte reusit.

A doua zi (29) era programata excursia la Paphos (cam 150 km de Larnaka), cea gratuita :). La 9 ne-am imbarcat si ne-am intors pe la 6 la hotel.  Prima oprire la Kourion, unde era o panorama superba si un stravechi amfiteatru, unde vara aveau loc spectacole.

Am facut o scurta oprire si la stanca Afroditei (stanca din mijloc din plan indepartat).

La Paphos, am vizitat un muzeu de mozaicuri, tot intr-un peisaj foarte frumos la malul marii. Ne tot trimiteau la un acvariu, dar dupa ce am vazut exteriorul a devenit clar ca nu merita timpul.

In schimb drumul de la muzeu spre acvariu este pe faleza.

Daca am fi stiut unde vom manca, am fi ales sa ramanem aici la o terasa. Pranzul, la recomandarea ghidului, l-am luat la restaurantul Da Vinci, tot in oras, dar mai departe de mare, spre centru. Nu pot sa zic ca a fost nici bine nici rau. Ospatarii amabili, mancarea multa si rezonabila, dar nimic special. Dupa plecarea din oras am mai oprit la un magazin unde se gasea cica o specialitate cipriota, mai exact rahat turcesc la 2 euro cutia. E un loc destul de uratel, si gasesti tot ce era pe acolo, chiar mult mai ieftin, in Larnaka (acelasi. rahat era 1,3 euro).

Deliciul acestei excursii insa l-a facut traducatorul. Mai clar, firma cu care am mers era la inceput, cea din partea firmei nu prea se descurca si a tarat dupa ea un ghid local. Care vorbea evident, engleza. Pentru ca au tras ei concluzia ca nu ne prea pricepem, au rugat un baiat din grup sa traduca. Si da-i si razi. In afara practic de faptul ca practic folosea cuvantul practic im medie de 1,3 pe minut (da, am cronometrat practic), practic nu se mai oprea din perle:

(despre ceva monument) „E unica, desi practic sunt doua”

„Marea Mediteraneana”

„Este vorba de un deliciu traditional, adica o dulceata, adica dulceata intarita, adica jeleu, deci rahat turcesc, care trebuie practic taiat rapid cu un cutit foarte bine ascutit”

„…au venit pe jos din Mesopotamia 3300 km”

„Richard Inima de Leu era in Cipru la 1918”

si monumentala

„Da Vinci a venit in Cipru pe la 1400 ca sa cumpere MACRAMEURI”

Atat am ras, groaznic, cea mai buna distractie, nu l-as fi schimbat pentru nimic in lume. Nota 1o pentru Mr. Practic. Acum, pentru corectitudine istorica, nu putem garanta ca sursa amuzamentului nu era cumva ghidul ce susura in engleza. Am decis sa ii apreciem pe amandoi.

Dupa ce am ajuns la hotel si ne-am odihnit un pic, am iesit sa gasim un loc sa mancam. Am oprit la primul Irish Pub iesit in cale, unde toata lumea bea, nimeni nu manca. Am cerut si noi o bere, dar din cele 11 sortimente afisate, doar vreo 3 erau disponibile. Cu mancarea am lasat-o mai usor, in schimb ne-a placut atmosfera si am revenit peste vreo 2 zile, cand am asteptat cam 100 de ani pentru micul dejun, iar la final a venit o nota care continea cu totul si cu totul altceva decat ce comandasem.

Am cautat apoi un loc unde sa mancam (in dreapta falezei, cum stai cu spatele la mare, sunt aproape numai cafenele, restaurantele sunt in stanga-noi evident, fix in dreapta ne-am dus). Ne-am oprit in un TGIF (Thanks God It’s Friday), prima oara pentru noi. Mancarea este atat de buna, ataaaaaaaaaaaaaaaaat de buna si atat de multa, dar ataaaaaaaaaaaaaaaat de multa, incat nu stiam ce sa facem, nici nu mai puteam sa mancam, nici gand sa lasi in farfurie bunatatile alea. E imposibil sa va recomand un fel pentru ca toate erau excelente, dar sa nu ratati BBQ sauce Jack Daniels. Ne-am intors in ultima seara pentru el. TGIF se gaseste prin mai multe locuri din lume (cu exceptia Romaniei, evident), asa ca sa nu-l ratati daca dati de el. Fix langa e un Haagen-Dazs unde sunt cele mai bune dulciuri si probabil si cele mai scumpe din cele pe care le-am mancat pana acum.


Pe 30 am inchiriat o masina (44 euro/zi) si am plecat aiurea la plimbare prin Cipru.

Am oprit pe unde am avut chef si pe unde ni s-au parut peisajele mai frumoase.

Pana la urma, am ajuns la Capo Greko, cel mai estic punct al insulei. Am vrut sa trecem si la Famagusta (in partea turca a Ciprului-Cipru e impartit in doua de prin 1970 si ceva parca, noi nu am ajuns in partea turca, din nord), dar drumul era inchis, asa ca ne-am multumit cu o privire din zare (fotografiatul era interzis :)).

Apoi am zis sa vizitam si lacul sarat unde ne spusese tipa de la agentie ca e plin de flamingo. Lacul l-am vizitat, dar flamingo lipsa, asa ca nu va pierdeti timpul.

La intoarcere, am mancat la Hobos, unde sunt cele mai bune fripturi pe care le-am mancat vreodata (sunt specializati pe vacuta, dar eu am mancat porc si a fost delicios).  Portiile sunt gigantice, e o caracteristica generala in Cipru, trebuie sa iti fie extrem de foame ca sa poti manca tot.

In ziua urmatoare am verificat magazinele si ne-am plimbat prin oras, care era frumusel impodobit.

Era de asemenea plin de pisicute, care mai de care mai simpatice. Si sa nu uit, niste craciunite gigantice, am fost invidioasa :).  De mancat am mancat la un resturant pe faleza, de fapt era chiar in apa, de asta l-am si ales. Monte Carlo. Sa nu va duceti niciodata acolo, e absolut oribila mancarea, mai proasta nu am mancat. Pacat ce ospatari, care erau draguti, si unii si romani (de care e plin prin Cipru, mai la toate restauranele aveam surpriza sa ne vorbeasca in romana).

In rest, era o vreme asa frumoasa ca toata lumea statea la terasa. Erau foarte multi englezi, si ca atare si multe irish pub-uri si chelneriite englezoaice.  Sa nu uit, seara traditionala oferita de agentie (Bazookia parca) este o mare teapa la cei 30 de eur/pers. In banii astia mananci meze, dar care sincer, nu prea ajunge la toata lumea, bei vin alb si rosu si asculti 3 insi cantand muzica traditionala cipriota. Localul e al unei romance, si chiar se straduieste sa fie primitori cei 5 mp, dar sincer, nu se compara cu serile traditionale din alte tari. Adica aici dansurile traditionale erau incluse in sensul ca se asteptau sa dansam noi. Si cam atat. Btw, daca mergeti, sa va feriti de chiftelute, sunt facute cu…scortisoara.

Cipru a fost o destinatie tare frumoasa pentru revelion, si cred ca e una reusita si vara.

Sa zburam cu low-cost-urile zic

Standard

Am plecat in vacanta. In Cipru. Cu Blue-Air. Nu a fost alegerea noastra, firma de la care am cumparat excursia a luat aceasta decizie inteleapta.

Inainte de plecare, tocmai ma gandeam la seria de articole din Catavencu, scrise de o stewardesa si imi propusesem sa fiu foarte draguta cu dumnealor si in general sa apreciez eforturile celor ce muncesc pe un aeroport.

Astea fiind zise, o data ajunsi la aeroport, asteptam in picioare cam juma de ora sa ne faca onoarea sa deschida check-in-ul. Alta jumatate de ora la coada (multumiri agentiei care a decis ca trebuie sa facem check-in-ul impreuna, evident,  doar dupa ce noi ocupasem un loc strategic relativ in fata, la care a trebuit sa renuntam) dupa care, victoriosi, ne indreptam spre controlul pasapoartelor. Cand sa dau nas in nas cu politistul aud prin statie “Sleepy este rugata sa se prezinte de urgent la ghiseul 9”. Buuuuuuuuuuuun,  ne intoarcem, ne facem loc cu greu si… cica e o problema cu bagajul. Sa merg sa il deschid. Bun zic, stiu ca mananc prea mult junk-food si in bagaj era o punga de nachos cu ingrijorator de multe E-uri, dar nu banuiam ca e mai nou o infractiune. Individul responsabil de verificarea bagajelor ma intreaba, relativ nepasator :”Aveti cosmetice?”….Hmmmm, sa ne gandim, care ar fi sansele ca o femeie sa aiba in bagaj ceva mai putin de 1 tona de cosmetice? Spre ZERO!. Zic….da, si zambesc frumos, gandind-ma ca ajuta. Din pacate nu chiar, pentru ca insista: „Si ceva aparatura?”. Bun, deja la inrebarile astea ma asteptam sa sara cineva sa zice „Zambiti, sunteti la camera ascunsa!”. Daaaaaaaaaa, am o perie rotativa in bagaj, is that a crime? Well, se pare ca da. Coktailul dintre peria mea rotativa si cosmetice a bulversat complet aparatura high-tech de pe Baneasa.  Am linistit toate aparatele ca nu detin ceva TNT prin bagaje si ne-am reluat parcursul. Dar, ca regula generala, am invatat ca pe viitor peria sa stea in coltul dreapta sus si machiajul in stanga jos.

Ajunsi in avion, am zis ca e momentul sa ne relaxam. Ne era cam foame, asa ca am ales un meniu de la Blue Air (ieftin ca braga, fix 10 euro :)). In  loc de cordon bleu, salata de muraturi, unt si clatite, am primit gratar de porc, cartofi gratinati, fara unt, salata de cruditati, cornulete si un otet varsat. Deosebit. Am rezistat eroic sa protestez datorita etapei de simpatie fata de stweardese in care ma aflam. Dupa ce am mancat, evident ca a urmat o tura de turbulente, sa ne priasca :). In momentul in care s-a decuplat semnalul pentru sistemele de siguranta, o armata de oameni au pornit spre baie. Tot la fel de evident, pe drumul de intoarcere, prietenul nostru s-a pomeni cu caruciorul de papica care facea a doua tura doar doar or mai jumuli vreo cativa euro. Parandu-mi-se foarte funny fata impacata cu care astepta cele doua stewardese sa treaca pe la toate lumea de vreo 10 minute, am decis ca momentul trebuie imortalizat. Zis si facut, scot aparatul, tzac poza, si ranjeam victorioasa la aparat. Nu apucasem inca sa ma felicit pentru veleitatile artisitce, ca ma trezesc cu stewardesa langa mine: „O sa va rog sa stergeti poza”. Ok, deci m-am blocat, ce facusem, era Obama in avion la clasa a taspea la Blue Air si ea era bodyguard-ul lui? Intrucat raspunsul era evident negativ, am intrebat-o cu curiozitate si seninatate:”De ce?”. Raspunsul a venit prompt: „Nu vi se pare normal sa ne cereti permisiunea cand ne faceti o poza?”.

Deci for the record, oamenii care lucreaza cu china people (a se citi turisti in vacanta), ca de exemplu, ghizii, vanzatorii de popcorn, cei de la magazinele cu suveniruri, cei care iti inchiriaza barcute sau parapante, si da, stweardesele, trebuie sa aiba in vedere ca meseria lor implica riscul  de a li se face o poza! Si la fel de bine trebuie sa se fie constienti ca nu sunt niste persoane importante, astfel incat sansele ca pozele lor sa ajunga pe ceva site-uri deocheate tind vertiginos spre zero! Ca urmare, dragi stweardese, NOI va suportam cu stoicism fitele de absolvente magna cum laudae la universitatea insotitorilor de bord si privirile indulgente in cursele low cost gen fotomodel se coboara sa discute cu un capsunar. VOI trebuie sa fiti amabile si sa ne faceti sa ne simtim confortabil atunci cand decidem sa platim niste bani ca sa zburam cu minunata companie care a v-a angajat.

PS. La intoarcerere personalul Blue Air a fost chiar dragut 🙂