Category Archives: bebe

Chit Chat

Standard

In dormitor, privind catre biblioteca

Uite mami, o stea, o stea o stea!

Da mami, e o stea de mare (avem o stea de mare in biblioteca-si carti, stati linistiti :D, dar am a thing cu marea).

Nici vorba, e o stea mica mica mica!

***

Afara, ora 6 pm, cu cateva luni in urma.

Mama, unde e luna?

Nu stiu mama, cred ca s-a ascuns.

S-a ascuns?

Da mama, s-a ascuns dupa nori.

….

Mama, trebuie s-o cautam! :)

***

O pupacesc mult. Mult mult mult, nu va imaginati cat de mult. Si ea e destul de pupacioasa, cele mai emotionante pupicuri au fost pe frunte si pe mana.  Cateodata o enerveaza cand o asasinez cu pupici si incepe sa ma certe. Si atunci am inventat pupicii inapoi, cand se necajeste ii cere inapoi si i-i dau in manuta si si-i pune pe obraz, piciorus, manuta sau de unde i-am furat.

***

Si-n cotet, si-n cotet, ta na na na na!

aka

Jingle bells, Jingle bells, Jingle all the way!

***

Iti e foame mama?

Da.

Vrei sa mananci? Iti fac paine cu dulceata?

Da. Adica paine.

Paine prajita cu dulceata?

Nuuuu! Doar paine prajita!

Ok mama, iti fac paine prajita cu ceva langa?

Nu paine prajita cu ceva! Doar ceva!

Vrei doar ceva mama?

(multumita in sfarsit). Da! Doar ceva!

Ok mama, am inteles, sper sa nu se fi terminat la magazin.

***

Mananca paine prajita cu dulceata de afine de la mamaia.

La final, ii raman vreo 5 bobite. Le pune una langa alta si imi zice: Ute mami, o omida!

***

Luam coltul de la o paine pentru ratustele din parc. Ma intreaba cum se numeste. Ii spun ca e un colt, un codru de paine. Niu mami, e o piatra de paine nu un codru de paine. Pretty smart if I think about it.

***

Pie locuri, fiti gata…STATI! Nu reusesc sa o conving ca e start.

***

N-aveam cum sa n-o las pe asta la final.

Mami, esti cea mai frumoasa fetita din Univers! (e si cea mai desteapta, cuminte, haioasa aso, da, fix la Univers am sarit, we think big)

Niiiuuuuuuu.

Nuuuu? Cum sa nu???? Ba da!!!!!

Niu,  tiu esti cea mai fumoasa din Unibers!

Melting, melting, melting, melt.

IMG_4683-2

3

Standard

Imhim, azi face Sara 3 ani.

Anul asta a fost de departe cel mai dragut de pana acum, sper sa ramana pe modelul de la luni cand a fost fiecare mai buna ca precedenta :D.

Cica astia au fost the terrible two’s. Hmmmm…mai, mie sincer nu mi s-au parut chiar asa de teribili. Mult mai greu mi-a fost de la 1 spre 2 cand nu putea verbaliza multe din lucruri si atunci nu stiam exact ce isi doreste, asadar devenea frustrant pentru ea si plangea mai mult.

Prima jumatate de an, cam asa, poate chiar 3/4 a fost cu nu. La orice propunere raspunsul era nu. :) Nici nu mai intrebam ca stiam ce urmeaza. N-a facut crize din alea, cred ca mai degraba a facut inainte de 1 an. La 2 ani deja am negociat mult. Cred ca noi, amandoi, suntem mai permisivi decat media, cred ca am putea fi priviti usor ca prea permisivi :). In general, incercam sa identificam ce doreste si sa procedam ca atare, daca e ceva ce se poate face. Nici ea n-a avut pretenii din astea la care chiar sa avem dificultati, n-a scobit in gunoi, n-a bagat mana in WC (i-a placut colacul dar i-am repetat de vreo cateva ori ca nu e ok sa puna mana pe el ca e plin de microbi si nu e igienic si se poate imbolnavi si a inteles). Nu stiu, chiar a fost intelegatoare. Ar vrea uneori sa o imbrac eu dimineata dar a inteles ca eu incep mai devreme si atunci dimineata e cu sotzoo, habar n-am, in general mie mi se pare un copil foarte intelegator si cuminte. E adevearat ca daca ma roaga sa mut cartile ei din sufragerie in dormitor una cate una si nu toate o data ma conformez, sau daca trebuie sa bea laptele musai dintr-o anume cana executam, dar si ea a inteles ca  nu poate merge cu 7 jucarii la gradi (incepuse sa mearga si cu cuti si cu o carte si cu balena de la baie si nu mai stiu cu ce de nu mai putea face nimic acolo decat sa stea cu alea-n brate).

Acum de vreo cateva luni e cu da. Spune la aproape orice o intrebi da de uneori o intreb de 2 ori sa fiu sigura ca n-a zis din reflex si chiar a inteles intrebarea :)).

Asta a fost anul in care a fost, si este fericita, cand reuseste sa faca lucruri de “om mare” singura. Adora sa spele cada, sa se stearga singura la nas, sa foloseasca servetelul, sa se imbrace/dezbrace/incalte/descalte singura (iarna e mai greu cu sireturile and co), sa isi aleaga hainele, sa manance singura (mai nou a inceput cu tot: trebuie sa mananc tot. habar n-am de unde i-a casunat ca eu nu i-am spus niciodata asa ceva, dar insista sa termine tot din farfurie).

E inaltuta si slabuta. Are deja silueta de domnisoara, nu de bebelus. E lunga-n craci si fara burta adica :)).

Rade muuuuuult, mult mult de tot, se amuza din tot soiul de chestii si rade galgait. Ne povesteste istorioare de la gradi (in general ce fac ceilalti copii-despre educatoare nu prea-si asa si cred ca trebuie in MM :) ).

E o varsta tare tare faina, vesela, cu nopti dormite si  fara plansete.

Ieri mi-a trimis Maggie caruciorul inapoi, se pregateste pentru Scooby Doo. L-a vazut Sara si l-a recunoscut, desi nu-l vazuse de mai bine de un an si n-a mai mers in el de aproape 2 (a avut unul usor cand a mai crescut). Sincer, am fost usor nostalgica asa, chiar daca a fost grea a fost o perioada asa de faina aia in care ea era in caruciorul ala.

Oh well, acum avem copil mare. Cu curaj inainte, sa speram ca facem fata, ca mi se pare ca pana acum ne-a solicitat fizic si de acum incepe psihic (adica cred ca trebuie sa imi cumpar cateva enciclopedii sa pot raspunde documentat la atatea ce-uri).

La multi ani draga mea :). Esti o domnisoara mica, inteligenta, sfioasa, simpatica si haioasa. Sper sa ramai asa de dulce toata viata ta, sa nu schimbi nimic din coktailul asta care te face mai mult decat perfecta (da, stiu ca n-are grad de comparatie, insa in cazul ei ar trebui facuta o exceptie :P).

IMG_5729

Ce faci in weekend?

Standard

Ieseam de la scarbici saptamana trecuta cu un coleg. Si m-a intrebat ce fac in weekend. El mergea la o petrecere.

Am avut un flashback cu niste mese cu bautura si multe scrumiere, cu aceleasi discutii despre masini, telefoane, bani si femei.

Am zambit.

In weekend dorm mult. Beau cafea cat Sara isi bea laptele. Scriu un articol pe blog. Ne mai vedem cu niste prieteni.  Desenez, pictez, citesc. Ma imbrac gros ca sa pot sta cat mai mult pe afara cu ea. Ma dau in leagan si ii fac poze cat se da in masinute. Mergem cu spatele sau sarim, tinandu-ne de mana, cu pasi laterali. Ii ducem mancare lui Cuti Original. Deranjam, cat putem, cu pasi mari si aruncati, frunzele de pe aleea de langa lac. Mai mergem la un teatru de papusi. Radem mult. Ne plimbam cu masina sa vedem luminitele. Ce fac in weekend :). Eu in weekend hranesc ratele din parc impreuna cu fie-mea.  And I would’t change that for the world. :)

Voi ce faceti in weekend?

IMG_5530

Back @ school

Standard

Iar m-am enervat cu scoala. Am mai scris ca nu mi-a placut niciodata (partea cu invatatul, partea cu colegii chiar mi-a placut :D) si am invatat din politete si respect pentru ai mei si din constiinta faptului ca n-am nicio sansa in viata sa mananc o paine daca  nu ma duc la scoala si nu incerc sa obtin note mari si sa termin o facultate buna. O sa o rog pe fie-mea sa fie intelegatoare si sa procedeze la fel. Inca ma gandesc serios la sistemele private, chiar incep sa le consider o alternativa viabila. Acum cateva saptamani ascultam cu soc si groaza tema unei fetite de clasa a 2-a:”Faceti o compunere cu tema: Fat frumos castiga un scuter cu GPS, la promotie, pentru a ajunge la Castelul Zmeilor”. As rade daca nu mi s-a parea teribil de trist. Iar azi (ca de aici mi se trage) discutam cu un tatic despre fetita de 10 ani care i-a scris la o compunere despre profesoara ei “Doamna X e foarte simpatica, ne surprinde tot timpul cu teste”. Bietul om era multumit ca macar din toptanul de concursuri extrascolare au mai redus. Ah, si imi mai povestea resemnat ca la sedintele cu parintii, cu vreo 2 exceptii notabile, restul parintilor cer mai multe teme si mai multe testari pentru copii.

Oare v-am spus cat de incorecta mi se parea partea cu temele? Deci eu ajungeam acasa pe la 3/4. Maica-mea pe la 4/5, nu mult dupa. Eu trebuia sa imi fac un teanc infiorator de teme, sa invat niste chestii sinistre care nu ma interesau absooolut deloc si maica-mea putea sa citeasca o carte, sa se vada cu o prietena sau sa se uita la TV. Wtf? Adica in capul meu era: cum mama dracu’ eu care sunt mica si ar trebui sa ma joc am teme de facut si abia daca apuc sa ies o ora pe afara si ai mei se pot relaxa dupa scarbici. Ca un bolovan atarnau temele alea, le uram, ma terorizau. N-am inteles de ce nu puteam face si temele in perioada in care stateam la scoala. As mai fi stat o ora in plus dar sa termin si acasa sa fiu libera. Asa cum nu inteleg for the life of me de ce optionalele sunt dupa-amiaza la gradinite (dupa 4, adica stiu multi parinti care stau la buro si asteapta sa termine plodul optionalul sa se duca sa il ia) si nu sunt in timpul programului “normal” daca tot sunt asa utile si binefacatoare.

Am avut dreptate sa stiti. E mai ok la scarbici. Chiar si in perioada cand plecam daily la 11 noaptea era mai ok, tot mi-a placut mai mult ca scoala :D. Si asta in conditiile in care in esenta, sunt preety geekish,  adica imi place mult sa citesc, sa invat chestii noi, mi-a placut intotdeauna, am invatat cu entuziasm la cele 2/3 materii care mi s-au parut interesante (geek lenes, ce, n-ati auzit?), asa cum acum chiar muncesc cu drag si spor pentru-al tarii viitor fiindca intamplator am nimerit ceva ce mi se pare misto.

Cu testele mi se pare la fel. Adica mi se strange stomacul de emotii de acum, cu ani inainte, de teze si teste si concursuri si trepte sau ce mama ciorilor de chestii le mai dau acum. Capacitatea? Mai exista? Adultii de ce n-au de-astea (ok, stiu ca sunt unele profesii care dau examene intr-o fericire, dar marea majoritate nu prea, au terminat ceva, s-au angajat si profeseaza, daaaca dam examene 1 data pe an). Sa le dea si la adulti. Daca astora micii trebuie sa le testam cunostiintele si nivelul de asimilare al informatiilor, bai, de ce n-o facem si la adulti? La ei nu ar trebui sa fie o leaca mai important?

Sunt anti teste. Sau pro teste. Sunt pentru egalitate. Fie ca de azi inainte toti parintii sa dea la scarbici atatea teste/lucrari surpriza/fulger sau cum le-o mai zice azi cat dau copiii la liceu/scoala. Ia sa vedem, cui i se mai pare o idee buna?

8.7

 

Somnul

Standard

Evit sa vorbesc despre subiectul asta. Pentru ca nu ma prea pricep. N-am nicio reteta magica, nu stiu cum se face, eu n-am reusit sa o “invat” pe Sara sa doarma. Probabil am avut o premonitie cu titlul blogului, ca asa titulatura de somnoroasa este extreeem de departe de mine :)). Articolul asta e pentru mamicile de copii care nu dorm. Cele care aveti copii ce adorm singuri, treceti mai departe, nu o sa intelegeti niciodata ce povestesc. E ca si cum as incerca eu sa inteleg un copil ce nu mananca. N-am cum. A mea a mancat de cand s-a nascut cat pentru trei. Atat ca eu am bunul simt sa nu-mi imaginez ca am facut eu ceva bine si voi ceva rau de am un plod papacios. N-am avut parte intotdeauna de acelasi tramatent din partea mamelor de copii ce dorm. Intotdeauna am fost interogata, sub suspiciunea ca nu fac/n-am incercat/nu stiu exact cum sa procedez. Am citit, am studiat, am facut, am incercat. Asta e, am un copil caruia somnul i se pare o pierdere de vreme. Trebuia sa ma gandesc, cum ar fi putut sa fie altfel? :)

Noaptea mai era cum mai era. Ca macar nu urla la adormit. Dar tot trebuia sa stau langa ea sa adoarma. N-a dormit cu noi, am mai povestit asta, la 3 luni am dus-o la ea in camera si a fost o imbunatatire substantiala,  dormea mai mult si mai linistit ca inainte. Dar tot se trezea de cateva ori pe noapte. Practic eu am dormit prima oara toata noaptea cand avea 1 an si 9 luni :D. Sa fiu foarte sincera, cred ca de la 1 an asa redusese la 1 trezire pe noapte dimineata, pe la 5/6/7. Nu era mare lucru fata de ce fusese pana atunci, dar tot era o fragmentare de somn si eram mai tot timpul obosita. Comparativ, acum dorm mult mai putin ca atunci, dar faptul ca dorm neintrerupt conteaza enorm, sunt infinit mai odihnita :).  Seara stateam cam o ora cu ea sa adoarma. Am mai povestit aici, cand reuseam sa plec, incet, incet, atenta sa nu-mi trosneasca nicio glezna, hop se trezea si urla ca vreau sa plec. Dupa ce adormea nici vorba sa stau cu ea, in rarele nopti cand am fost nevoite sa dormim impreuna se foia, se trezea de 1000 de ori aso.

Ziua era infinit mai greu ca adormea aproape doar plangand cand era in casa. In brate, plimbata la mine sau la sotzoo, desigur. Dar mataia. Asta in casa zic. Afara sau in masina adormea instant, dar nu puteam sta in fiecare zi afara sau in masina, desi nu au fost putinele datile in care efectiv nu functiona nimic altceva si o luam la plimbare cu masina de nebuna prin Bucuresti, opream sub umbra unui pom si citeam acolo cat dormea ea. Inca se intampla :) Da, si la 3 ani. Are zile (rare, e drept) cand nu adoarme la gradi si atipeste pe drum spre casa, in masina. Si da, stau sa d0arma cat vrea, altfel e irascibila t0ata seara. In casa insa era un chin. Ieseam cu creierii vraiste cand reuseam sa o adorm intr-un final, simtem efectiv cum imbatranesc, la propriu, dupa fiecare repriza de genul asta, in fiecare zi. Nu voia sa adoarma. Nu era timp potrivit. Daca incercam sa o adorm un pic mai devreme de cand ii era somn plangea ca inca ar fi vrut sa se joace si de ce o iau. Daca o lasam sa i se faca somn era nervoasa si plangea de draci. Nicicum nu era bine, orice incercare de a o adormi o nemultumea. Au existat si perioade de acalmie, stiu ca pe la 1 an a avut o perioada scurta in care rontaia ceva, se uita pe niste carti si adormea. Dar n-a durat mult. :))

Nu reusesc, asa cum nu reusesc nici sa explic cat de mult o iubesc, cat de greu mi-a fost. Greu, greu, greu. Lipsa de somn echivaleaza la adult sau la copil cu irascibilitate si zau ca am fost o lunga perioada de timp si irascibila si nedormita :)). Greu. S-a inteles ca a fost greu? :)) Greu.

De asta am pretuit atat de mult somnul. I-as fi inghitit capul dintr-o imbucatura oricui facea zgomot cand dormea Sara. Sa o trezesc? Eu? Vreodata? La cat munceam sa o adorm? Ar fi fost ca si cum as fi dat trufe la porci. Un sacrilegiu.

Asta a fost introducerea.

Le scriu de fapt mamicilor care nu dorm. Si care sunt disperate ca nu dorm, ca sunt obosite si nu mai pot. Stiu cum e. Am fost acolo. Dar. Ca e greu as fuck si ca nu mai poti nu e scuza pentru CIO sau Ferber sau nu stiu ce medicament care are ca efect secundar somnolenta plodului. Toate metodele de mai sus sunt la fel de gresite ca ultima oara cand am vorbit despre ele. Si da. Esti o mama rea daca practici CIO. Daca esti dispusa sa traiesti o viata impacata ca esti o mama naspa, go ahead, knock yourself out.

Ideea e ca poti. Puteti. Chiar puteti. Mamicile au rezerve nebanuite de putere cand vine vorba de plod :D. Nici eu nu stiu cum am putut. Dar am putut. Si acum simt in stomac orice planset al Sarei (ma refer cand plange ca plange, nu cand se da cu fundul de pamant la 2 ani :P). Nu pot, fizic, sa fac fata la plansul ei. Am o vaga senzatie ca asa o sa fie toata viata. Deci. Nu exista am incercat tot, nu mai pot, bag un CIO. Nu exista. Poti. Rezisti, o sa treaca, vin si vremuri bune (acum citeste o poveste cu unul din noi, apoi singura, apoi, uneori, nu in fiecare seama, ma mai striga sa ne dragalim si sa adoarma la mine in brate. acum insa e un rasfat. :) ). Nici nu stiu daca exista consecinte la CIO. Sigur, am citit ca poate afecta dezvoltarea samd, dar nu asta m-a convins sau impins sa nu fac asa ceva. Pe mine nu m-a lasat inima. N-am putut. E fix același motiv pentru care nu pot sa dau spaga la politisti ca sa nu-mi ia carnetul pentru un km in plus sau nu pot sa ung asistentele in spital. Nu sunt echipata pentru asta. N-as mai fi trait eu cu mine sa stiu ca am lasat-o sa planga singura. Sigur ca a urlat, ohoho, cred ca muuult mai mult decat daca as fi lasat-o singura (desi daca cumva nu pot ajunge la ea a mea plange mai rau, nu mai incet, dar stiu ca CIO chiar functioneaza, asta nu contest). Dar important e ca nu a fost singura. Si pana la urma eu am facut tot ce am putut face, chiar daca, din pacate, in cazul asta n-a fost eficient sau suficient. :).

Si nu inteleg ce e asa inacceptabil sa doarma prost un plod. Zici ca mananca rahat asa se chinuie sa ii dezvete, sa ii antreneze, sa ii domesticeasca. Nu e o boala, nu e o tragedie, e doar greu, mai greu decat altora, na. Asta e, ai avut ghinion, ai nimerit un exemplar care nu doarme bine, tragi aer in piept si mergi mai departe.

Deci. Induri. Suporti. poti. Si uitati-va la blogul asta, n-am zis niciodata de nimeni ca e o mama rea pentru nimic. Daca practici CIO in ochii mei esti o mama rea. Mi se pare cel  mai naspa lucru care il poate face o mama. Sa n-o intereseze cand sufera copilul ei. Nu? E ceva mai rau sau vi se pare acceptabil CIO? :)

ps. pentru toate gravidutele ce urmaresc blogul, stati linistite ca la voi n-o sa fie cazul :)

IMG_2073

Draga Mosule

Standard

Stiti deja ca imi place Craciunul :). Ma bucur cand vine decembrie si de cativa ani, de cand sunt “la casa mea” fac bradul la 1 Decembrie sa am timp sa ma bucur de el (cea mai buna idee ever :D). Anul asta chiar am trisat putin si l-am facut sambata, pe 30.

Fie-mea m-a ajutat sa il fac, a scos decoratiunile din pungile lor, a pus globurile in pom, a constatat ca unele sunt mai “grase” ca altele :)). E fata, e clar. :D

Saptamana trecuta Sara i-a scris pentru prima oara lui Mos Craciun. A scris adica mi-a dictat mie :)).

20131125_200134

Probelemele sunt asa: Geaca rosie avea deja, dar cand a scris scrisoarea nu se facuse inca atat de frig incat sa i-o dam. A primit-o a doua zi :)).

Ea s-ar fi oprit la geaca rosie, dar noi am insistat: Dar sigur nu vrei si jucarii? Niu. Dar un puzzle? Puzzle da (na, cine ar refuza un puzzle). Ce puzzle? Cu animale, cu desene, cu ce vrei sa fie? Cu Mickey. Oh boy, we’re toast. Mai are doar 37487483 de puzzle-uri cu Mickey. Ok, puzzle cu Mickey. Sotzoo o intreaba si de ceva de mancare, biscuiti, fructe. Vrea si biscuiti.  Se duce sa-si caute in camara. Maaaamaaaaaaaaa, nu acum, ii cerem lui Mosu’! Se intoarce razand.

Na. La noi e dragut in decembrie :). Voi i-ati scris lui Mos Craciun?