Category Archives: bebe

Generația părinților care se joacă

Standard

De frică cred. Să nu ajungem ca părinții noștri. Multe le facem de frică să nu ajungem ca ei. Să fim pe dos decât au fost ei, să nu le repetăm greșelile, să nu repetăm adulți ca noi :)

Meh, makes sense.

Atâta că generăm extreme. Vă mărturisesc că la fel cum înca îmi displace promovarea alăptatului prin invadarea cu poze cu conținut explicit pe Facebook la fel îmi displac inca si copiii parintilor care nu spun niciodata nu.

Si la fel imi displac parintii care fac din joaca o treaba, o chestie ordonată, cu cap și sfârșit, musai să se desfășoare conform unor standarde necunoscute.

Am incercat sa o invat literele, dar nu e interesata de ele, ce sa fac?

E incapatanata si nu vrea sa se joace cu sortatorul, cum sa procedez?

Ajutooor, are 2 ani si inca nu stie sa numere pana la 10 ?!

Mai bine duceti-va-n bucatarie si faceti-va o cafea cu lapte. Inspirati, expirati. Alegeti-va un scaun si stati pe el. Taceti din gura pentru o secunda. Pentru mai multe secunde.

Incetati sa va ganditi ce vreti voi sa faca copilul vostru si incercati sa va ganditi ce vrea sa facă el. Ce il intereseaza, de ce e atras.

Vrea sa se catere? Super, toata ziua in parc sa aiba pe ce.

Nu-i place nicio jucarie, tranteste in continuu? Perfect, cumparam o minge si ne jucam pana se satura.

Ii plac cartile? Minunat, fuga la biserica cu un acatist.

În loc să bage obiectele în sortator face un turn cu ele? Ideal.

Și așa mai departe.

Atâta m-am săturat de joaca asta impusă. De părinți care așteaptă cu urechile ciulite primele litere învâțate.

De ce să nu-i lăsăm să se joace singuri? De ce să nu-i lăsăm să se plictisească? Ce e așa de rău și greșit la asta?

Cele mai frumoase povești le cântă fie-mea cu o voce sfătoasă când crede că nu o ascultă nimeni, plictisită de cărțile pe care le știe (cred) deja pe dinafară. Ieri însă, de exemplu, nu a făcut nimic altceva decât să sară de pe masă pe canapea. Când am fost să fac un duș rămăsese blocată între ele, cu mâinile pe masă și picioarele pe canapea, și râdea singură, amuzată. Nu că am lăsat-o, am ajutat-o să sară și de pe fotoliu. Tot ieri am văzut niște elevi care se luptau cu puzzle-ul cu Europa pe care ea îl face de pe la 3 ani (în condițiile în care vă reamintesc că mă-sa-i varză total la geografie). Ea alege întotdeauna ce face și daca vrea să facă singură sau are nevoie de ajutor (și nu pot să ratez ocazia să zic că sufăr ca un câine la fiecare poză de pe feisbuc cu câte o fetiță îmbrăcată impecabil în nește nuanțe diafane și asortate când fie-mea se îmbracă și își alege haine singură, astfel încât 80% din garderobă e cu Minnie. și dacă nu e cu Minnie e cu multe culori țipătoare. niște sclipici cred că n-ar strica, dar ar muri pipota-n mine).

Mă întreb dacă ar mai fi la fel de interesată de unele chestii dacă eu aș fi constant langa ea cu cărțilea alea cu litere, în poleposition pentru o tură de învățat cu folos. Hai să citim, hai să facem.

Cred că dacă aș avea pe cineva care să-mi propună în fiecare zi să merg pe afară să fac câte o fotografie în maxim două săptămâni  aș lăsa aparatul jos.

O fi așa de la noi, om fi noi ciudate și restul lumii nu-i, ce știu eu, se poate. Insist că nu mă pricep la crescut copii, nici de fie-mea nu-s convinsă.

Dumincă eram într-o librărie. În spatele meu o fetiță de clasa a 2-a și părinții.

Mama încerca să o convingă să cumpere o carte de activități (cred că asta era):

Hai, uite, o să ne jucăm toți, fiecare are câte un rol, e super distractiv!

-Nu e distractiv, vouă vă plac tot timpul jocurile complicate.

-Dar nu e adevărat, e distractiv, uite, scrie aici: DISTRACȚIE GARANTATĂ. Vezi?

-Nuuuu, hai să cumpărăm o carte cu animale.

Intervine tatăl:

-Nu poți să faci în viață numai ce vrei. Animale și numai animale. Trebuie să îți îmbunătățești cultura generală!

Mama:

-Trebuie să lucrezi în plus față de ce faceți la școală, nu se poate numai animale și atât.

Mdaaa. Ce-o fi fost așa de complicat să profite de pasiunea ei pentru animale și să o invețe zoologie. Geografie prin animale. Habar n-am. Cred că aș putea debita și câteva probleme de matematică cu animale din amintirile mele ruginite. Poate fata aia e cel mai bun veterinar din lumea anilor 2030. Părinții ei însă,  sunt amândoi convinși că așa se face educație. Vorbesc puțin tare, cu certitudinea că îi bine cum procedează. Se ocupă de ea, niște părinți implicați, nu ca ăia care îi lasă la televizor și nu verifică temele niciodată. O lume întreagă le dă dreptate.

Stau acolo întoarsă la un raft de lemn cu povești colorate, mă uit în gol și mă gândesc că aici, acum, în secunda asta, copilul ăsta e oprit. Oprit să citească ce-i place, să facă ce-i place. Îh. Îmi vine să scriu aripi tăiate, dar e puțin dramatic și exagerat. N-am cum să îmi dau eu seama acum cum e familia asta, cum e copilul ăsta șamd.

E doar o impresie din o după-amiază ploioasă. Trece sigur.

Dar totuși. Nu vreți să vorbim mai puțin și să ascultăm  mai mult? Să le propunem mai puține chestii și să observăm  mai mult de ce sunt interesați? Să îi lăsăm pe ei să aleagă cu ce și când se joacă în loc să stăm cu lista de activități în dreapta? :)

IMG_0989

Adunate :)

Standard

La ideea Oanei, le pun și aici să nu le uit și să nu le pierd pe feisbuc :)

Vorbesc cu fie-mea in multe feluri (printesa, vierme, iubita, mami, gandac, gargarita, maimuta samd). Unul din ele e pui, puiule. Puiule in sus, puiule in jos, pana ieri cand Sara imi zice: Mami, si tu esti un pui. Un pui de somn. :)) #busted #sleepy

 

La plecarea de la gradi baietelul cu cei mai frumosi ochi verzi din istoria ochilor verzi de gradinita iese in usa si zice: Te iubesc Sara! :)) #atat

 

Geopolitica la 3 ani jumate: „Lusia e male, a papat tot cand ela mica”. Se pare ca nu s-a saturat inca. #funnylittlegirl

 

Catarata pe-un gard: sunt asa de male ca pot sa cad #funnylittlegirl

 

In drum spre masina. „Tzine conduce? Mami, tati sau eu?” #thatsmygirl

 

Bunica făcuse un foc din care ieșea mult fum. Șie ie cu șeața asta?

 

Studiind pelerina de ploaie. De țe ie poltocalie? O voiam loșie. Sau loz.

Cred mama, dar ți-am luat-o nu știu, când aveai vreo 3 luni, n-aveam de unde să știu atunci că o vrei roșie.

Aviam tlei luni? Și acum am tlei ani.

Trei ani și nouă luni, zic.

Aoălieu, înseamnă că am clescut male!

 

IMG_1551

 

Ziua aia

Standard

Ziua aia când îți iei o pereche de pantaloni negri, relativ mulați și te umfli în pene că (încă mai) întoarce lumea capul după tine pe stradă.

Apoi ajungi acasă, te schimbi și constați că un abțibild rotund, vesel, galben cu puțin verde și un Mickey Mouse trona pe buca dreaptă.

IMG_3197

 

 

Despre vânturi și alte cele

Standard

Că tot s-a interpretat relativ apropiat toata circoteca cu leapșa de cărți (și mda, achiesez la o sprânceană ridicată la unele titluri dar per ansamblu tot mi se pare o idee haioasă și pentru că la naiba, e așa drăguț să fie cititul mainstream sau hipster sau ma rog, oatevăr, la moda :)); iar bonus, am deja bookdate-uri ca urmare a listelor astea, deci da, e clar, sunt fan liste).

Revenind. Când eram eu mică și puțin gravidă în opt luni am dat nas în nasurile noastre virtuale cu un prieten cu care nu mai vorbisem de vreooo 15 ani (matusalemică, știu). Tătic cu ceva mai multă experiență decât mine. Mi-a pus și el, desigur, ca mulți altii, placa cu să mă pregătesc de cea mai tare experiență și fericire din viața mea, într-o vreme în care astea erau doar cuvinte goale și din care nu înțelegeam nimic (și nici n-am înțeles multă vreme după). N-a fost nici primul nici ultimul, după cum ziceam. Mi-a zis însă una care m-a bântuit mult și atunci, și uite că mă mai gândesc la ea și 4 ani după. În același registru cu cele de mai sus, îmi zice: Și când o să tragă un vânt o să ți se pară cel mai minunat din Univers! (exprimarea a fost ușor mai plastică :D).

Am zâmbit politicos. Nu îmi trecea prin cap ce aș fi putut zice legat de subiect. Dar m-am gândit după.

Băi, pe bune, oare așa o fi? Chiar o să mi se pară un vânt, ok, fie el și de la fie-mea, cel mai minunat lucru din Univers? Adică n-o să-mi pot da seama, la naiba, că pute, la fel ca orice alt vânt din Univers sau mă rog, de pe Pământ (apropos, oare extratereștii trag pârțuri?).

Ei bine, patru ani după, raportez că nu, vânturile, chiar și de la fie-mea, încă put. Uneori odios, dureros, până la lacrimi. Prea multe amănunte? :D Ok, put.

Cred însă, că  acolo, printre noi, pe lângă noi, există părinți pentru care da, vânturile propriului odor pur și simplu nu put. Deloc. Le îndură cu zâmbetul pe buze ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. La fel cum trec impasibili și peste pumnul în falcă încasat în joacă de la propriul odor. Peste faptul că a scuipat în farfuria vecinului. Că a dat un bebeluș jos de pe leagăn. Că țipă de încremenești și urlă că nu vrea ciorbiță din astaaaa într-un restaurant plin ochi de oameni în timp ce trage jos fețele de masă de la mesele vecine. Șamd. Pentru unii dintre noi, părinții, orice ar face propriul odor este minunat, perfect sau, la cei cu încă o umbră de gândire, acceptabil sau justificabil. E mic, e obosit șamd.

Nu vreau să le zic nimic celor de mai sus, chiar înțeleg cum se poate întâmpla că nici fie-mea nu e cel mai cuminte exemplar din Univers. Viața lor, copiii lor, da, o să se lovească Sara de ei toată viața dar încă nu cred că rolul meu în viață e să fac educație altora.

Vouă, celorlalți, însă, cei care spuneți NU copiilor voști când vor să îi aplice o directă unui alt copil că nu le-a dat jucăria X sau care îi învățați să miroasă o floare în loc să o rupă, vouă însă, parcă mă simt datoare cu un mulțumesc. Mulțumesc :)

IMG_1022

 

Dragă prietenă

Standard

Draga mea prietenă, știu că acum ești mamă. Știu că e nou și că greu as fuck. Știu că dormi adunat 2 ore pe noapte și știu că evenimentul principal al zilei e dacă a făcut plodul caca. Știu că e ca și cum a căzut bomba atomică. Cumva și bine și rău, simultan, depinzând sau alternând funcție de câte minute ai dormit azi noapte sau de câte a urlat plodul. Știu că privești cu ură lumea celor care dorm opt ore pe noapte și-și beau cafeaua dimineața. Știu că pare foarte departe și cumva că niciodată n-o să mai faci parte din ea.

Și chiar n-o să mai fii vreodată la fel. Viața de mamă este în cel mai banal sens al cuvântului o viață nouă. Tu însăți ești acum, una în întregime nouă, ca firișorul ăla verde, proaspăt încolțit, din povestea Sarei cu 5 boabe de mazăre.

Știu cum acum, la început, tu și el sunteți una. Că ți s-au mărit urechile de vreo zece ori ca să poți vedea în culori nanosecunda în care respiră sau în care al treilea degețel de la piciorul drept se mișcă. Cum toată lumea asta, în care trăim noi, e undeva aici și totuși departe, în ceață și oricum, acum, ochii tăi sunt făcuți numai pentru aschimodia aia de patru kile. Și că nu pare că vreodată o să te mai intereseze dacă îți stă bine cu fusta verde sau cu rochia maro, situația din Ucraina sau ce (nu) face Guvernul.

Zău că te înțeleg, că știu cum e. Eu una eu o să fiu mereu aici, aprobând constant fiecare lucru pe care în faci în calitatea ta de mamă, că eu tot cred că toate mamele (sau măcar cele de mi-s prietene :P) îs cele mai bune mame din lume pentru copilul lor și că au nevoie de toate confirmările din lume, că ele mai mult decât oricine nu se cred așa. O să dau laic la orice poză mișcată cu plodul tău, din cele 400 de poze din album pe care le vei posta, pe toate de-o dată, chiar dacă îs aproape identice, chiar dacă mă doare fiecare oscior fotograficesc doar când mă uit cu ochii întredeschiși la ele. Zilnic sau de două ori pe zi (cele două intensități disponibile pentru postat la aproape orice mămică din lume). Mă voi arăta în șpagat când va merge singur și voi fi pe punctul de a da o petrecere la buro când va spune primul mmmammma. O să mă prefac că îmi place de leșin deși știi că tot nu suport plozii. De-o fi leit cu ta-su ca Michael cu Jack Kirk Douglas și eu voi fi acolo să îți spun că seamănă cu tine fără nici cel mai mic dubiu posibil. O să înțeleg că nu am mai vorbit de o lună, că nu-mi răspunzi la apel mai devreme de trei zile și că probabil ne vom vedea la anul. Pâs n-o să zic vreodată. Promit. De toate astea și încă multe altele.

Dar vreau și să te rog să crezi și să nu uiți, că, undeva acolo, undeva îngropat sub tone de scutece pline de pipi și caca, sub lingurițe murdare de spănăcuț, mai ești și tu. Prietena mea care poate scuipa cu viteza luminii acid pe gură când o enervează cineva, prietena mea cu care pot sta la povești la o cafea minim 3 ore și să simt că a trecut o secundă, care mă poate face să râd cu lacrimi doar aruncând o privire la momentul potrivit, cu care pot să beau o bere și să ne îmbătăm instant, prietena mea cu care comentăm tipul ăla bunuț deși suntem amândouă foarte căsătorite, foarte cu plozi și foarte neeligible, prietena mea cu care merg la concerte de formații ciudate și cu care bârfesc fiecare picior femeiesc (și nu numai) pe care îl cunoaștem, prietena mea frumoasă și haioasă. Oricare dintre voi, prietenele mele și dragi și mămici, vă rog pe bune și din suflet să nu uitați de voi. De ce vă face pe voi voi. Chit că asta e o oră de Facebook noaptea la 11 sau o bucată de ciocolată mâncată pe ascuns în cămară (mamele cu copii de 3 ani sau mai mult înțeleg). Un sfert de pagină citită pe budă că doar acolo mai ești singură sau un episod de juma de oră din serialul preferat văzut, pe bucăți, tot în locul cu cititul de mai sus, cam într-o săptămână. Ceva. Țineți-vă bine de ceva. Pentru că ei cresc. Și au nevoie să meargă singuri la grădiniță. Să le placă de Matei Ștefan deși ție îți place Denis. Să se certe și să se împace cu prietena cea mai bună când tu nu erai nici vag pregătită pentru o prietenă cea mai bună. Să fie ei înșiși și tu doar acolo, cineva care cu brațele deschise când face buba (și bube o să tot facă toată viața și noi veșnic vom fi acolo să pupăm să treacă). O mamă.

Ei bine, și atunci o să trebuiască să mai fii iar tu, să poți să mai fii iar tu. Sigur că rolul de mamă e cel mai frumos și important din lume și merită și ore și luni și ani de ținut respirația, dar cred că trebuie să nu uităm și să putem să fim noi înșine, măcar uneori, când restul planetei doarme. Altfel, când vine momentul ăla de mai sus (mai devreme sau mai târziu) s-ar putea să fie ucigător de dureros. Plus că recunosc că mi-e ușor frică de mamele alea care au deja copiii mari și singura și cea mai importantă conversație pe care o putem avea e tot despre ce minunat spunea copilul pește acum 14 ani, când avea 3. Mamele care cară oalele cu mâncare la garsoniera băiețelului lor de numai 44 de ani (garsonieră situată strategic pe același palier al unui bloc comunist) și sunt fericite pentru că altfel n-ar mai avea nimic. Ok, nu doar frică, foarte frică. E greu să învățăm să fim mame și multe nu reușim tocmai bine (eu una sigur sigur nu), dar parcă e și mai rău să fii o veșnică mamă perfectă, cu un plod (sau doi, sau trei) mai bun decât toți cei ai altora.

Și când o veni, de-o veni, vremea aia, vremea să mai fii și tu, atunci, eu una o să fiu aici. Gata să dau laic la prima ta poză de profil în care apari singură, cu ușor mai multe riduri, dar sigur mult mai fericită decât atunci când erai doar una, gata să bem o cafea cu exagerat de mult lapte la care vom recupera o lună, un an, trei sau zece.

Disclaimer: Cred cu sinceritate ca toate prietenele mele mămici din viața reală sunt (sau par cel puțin) MULT mai sănătoase la cap decât am fost eu ca mamă de nou-născut. Articolul de mai sus l-am scris și pentru mine (că l-aș fi vrut pe la o lună) și pentru prietenele mele zăpăcite de afară și pentru voi, toate mamele alea de mi-s mie dragi de mor și pentru care m-aș duce să fac crătiți cu mâncare și să calc trei mașini de haine, mame copleșite de a fi atât de complet mame când nasc :)

IMG_1018

Procedura cu nisip

Standard

Pentru ca simt ca se apropie din ce in ce momentul intoarcerii la buro (da, visez noaptea chestia asta :() am decis ca e timpul sa pun de-o procedura (in amintirea vremurilor bune cand la job nu trageam apa fara procedura aferenta). Procedura pentru nisip. Ma rog, semi, stiu ca o procedura serioasa are minim minimorum 100 de pagini si se repeta de 8 ori, iar esentialul poate fi rezumat intr-o propozitie. Fara sens, desigur.

Asadar, these are our rules de la locul de joaca cu nisip.

1. Copiii se joaca cu nisipul. Adica au voie sa il ia cu lopata, sa il vanture, sa faca cam ce vor ei cu el, inclusiv sa si-l puna in cap, atata timp cat nu lovesc sau fac sa sufere un alt copil. De aia suntem la locul de joaca, sa ne jucam, nu sa stam curati. N-o sa ma vezi veci tipand la Sara ca i-a pus nisip pe pantaloni plodului tau. Never. Nu-ti convine? Ia-l acasa. Ea aici se joaca.

2. Din acelasi ciclu, ea are voie sa mearga desculta si sa sara prin balti. Nu te uita urat la ea, nu-i spune ca e rusine, nu e. O fi pentru tine, ca spui asa ceva, pentru ea nu e, asta fac copiii, poate tu ai uitat, eu nu. Tu poti sa il tii pe al tau in sosetele albe cu adidasi pana scoate limba de cald si de invidie, dar crede-ma ca i-ar placea mai mult sa faca si el ce face Sara.

3. Cand spun ca se joaca ea, vreau sa spun chiar ea. Nu mergem la nisip sa ma joc eu, ci ea cu alti copii. N-o sa ma vezi gramada pe copilasi sa le fac castele de nisip. Da, daca vrea EA sa se joace cu mine, sigur, dar altfel, e bine si pe banca.

4. Jucariile Sarei sunt ale Sarei. Adica daca ea e ok sa ii dea copilului tau o jucarie ea i-o va da (relax, e darnica). Eu niciodata, dar niciodata n-o sa ii iau o jucarie din mana ca sa i-o dau plodului tau. Pentru ca nu cred ca „trebuie” sa o invat sa imparta. Nici eu nu ma duc in ziua de salariu sa dau jumate la tanti de la coltul blocului si jumate la vecinul de la 2, ca asa e frumos, sa imparti. Deci n-o oblig nici pe ea. Daca plodul tau vrea sa ii ia jucaria pe care o are in mana, Sara va urla. Nu, n-o sa vin sa o rog sa i-o arate si lui, o sa o las sa rezolve singura, si daca e tot necajita o sa ii spun ca are dreptate, nu este frumos sa iei jucaria unui copil in timp ce se joaca cu ea :D.

5. Daca ai „uitat” sa iei jucariile copilului tau in parc, si ma intrebi daca se poate juca cu ale Sarei, ai bunul simt cand te cari acasa sa spui „multumesc”, daca nu sa mi le aduci inapoi de pe unde a plecat plodul tau cu ele, nu fac pe detectivul in timpul liber.

6. Nu-ti hrani plodul in fata plodului meu, du-te pe o banca. Intamplator, a mea nu e pofticioasa si nu o sa-i ploua in gura, dar alti copii sunt. Si nu, nu e ok daca ii dai si lui, mama copilului poate vrea sa manance acasa mancarea gatita de ea, sau poate e alergic la ceva din mancarea plodului tau, misca-ti fundul 2m pana la o banca si nu alerga copilul cu blidul la locul de joaca.

7. Nu spune chestii negative la adresa copilului meu (nici n-o mai spun pe aia sa nu te atingi cumva de copilul meu, ca sper ca totusi au disparut astfel de specimene). Nu e „puturoasa” daca nu merge singura la 1 an jumate (merge, btw :D), nu e „rea” daca nu vrea sa-i dea jucaria plodului tau, nu e „suparata” daca e concentrata sa mute nisipul din recipientul A in recipientul B. Data viitoare cand mai faci asa o sa iti spun si eu ca esti grasa, urata si ca parul tau cere cu disperare un dus.

Well, this is it. Kinda short, huh? Mai completez pe parcurs, asta e asa, de 1 an jumate. Voua va mai vine ceva in cap?

Fashionista

Standard

Foarte foarte mandra de mine am fost cand avea 2 ani si eu n-aveam probleme cu imbracatul, cum se plangeau alte mame. Ii deschideam larg usa sifonerului (de fapt o deschisese singura de pe la un an cand ii facea o placere nebuna sa darame tot din dulap si sa le analizeze una cate una iar mie mi se parea perfect. da atat. pur si simplu perfect. ii faceam poze :D) si domnisoara isi alegea ce ii tuna dumneaei. Sigur, am experimentat comentarii in parc ohoho nenumarate (numai portocaliu ii mai lipsea, zice o mama critic de moda cand fie-mea alesese sa ia pe ea fix vreo 8 culori. ia-uite draga i-a dat rochie in parc, comenta alta intr-o zi ploioasa de toamna samd) dar bottom line eram fericite si multumite amandoua.

Am mai zis, viata la 2 ani comparativ cu viata la 3 ani mi s-a parut floare la ureche :)).

Acus, dupa un an de ales singura cu ce se imbraca (pana in sfanta zi de azi si eu si ea ne alegem seara tinutele pentru a doua zi) am dat de naiba.

Pauza.

Stiti cum e vorba aia cu Dumnezeu nu da cu parul? Da fix asa e. Stiti cum imi dadeam eu ochii peste cap ca o diva anul trecut la sosetele din sandale?  Ia sa aud. Cine defila prin mall duminica trecuta cu sandalele in sosete? Cine? Cine? Cine? Da. Ea. Nu ma puneti sa detaliez dar permanent am avut parul ziua aia :D

Reluam

Ei bine, acum, la 3 ani si jumatate, avem urmatoarea problema (si credeti-ma ca e laitmotivul verii): Nu stiu cu ce sa ma imblac.

Ma uit chioras, fiind destul de convinsa ca pe mine m-a lovit treaba asta cel devreme in liceu.

Cum mama? zic. Ai o gramada de tricouri, pantaloni scurti, rochite si fustite. Alege ce vrei.

Nu stiu cu ce sa ma imblac.

Sau. Incercam sa plecam in parc. Nu vrea pantaloni scurti, vrea lungi. Ok, zic ia-ti lungi. Se uita in dulap. Nu stiu cu ce sa ma imblac. Pai alege orice, mama, zic. Nu stiu, zice si ea, alege tu. Aleg. Nu-mi plac, zice. Bine, alege-ti tu atunci. Nu stiu cu ce sa ma imblaaac,zice, cu ochii inotand in lacrimi.

Nu. Pantalonii scurti sunt exclusi din start. Nu poarta pantaloni scurti. Nus de ce (mposibil pentru ca ma-sa ii pune pe ea doar in concediu, care n-a venit inca) cert e ca sunt exclusi. Asta in conditiile in care au fost hit vara trecuta si in conditiile in care si are 100 de perechi ca sunt printre putinele hainute de le pot reporta de la an la an. Pantaloni lungi ar vrea, sigur, dar ma ia pe mine cu lesin numa cand ma uit la blugi pe 30 de grade. Desi mai cedez uneori, in general ma milogesc sa tinteasca naibii pentru ceva mai aerisit. Rochii da, poarta. Fuste nu. Adevarat e ca de-astea nici nu prea are. Tricouri da, ar vrea, dar:

1. sa nu fie albe.

2. sa fie cat mai colorate SI cu ceva (haios) daca se poate desenat pe ele

3. sa fie verzi sau negre, culorile preferate ale plodului din dotare (nu, nu stiu cum a putut dintre toate culorile sa le aleaga pe astea, astea ii plac si e foarte convinsa si patrunsa).

Cele de mai sus se aplica si la rochii. Ceea ce, desigur, restrange destul de mult numarul hainelor disponibile.

Pantofi? Ha! Desi si-a cumparat absolut singura 2 din cele 3 perechi de incaltaminte pe care le poseda vara asta (una la excursia din mall de mai sus) poarta numai una. Argumente de genul: mama, dar nu se poate sa porti numai o singura pereche in absolut fiecare zi nu functioneaza. I se par irelevante (am avut insa succes spunandu-i ca se vor strica mai repede daca le poarta numai pe alea, ceea ce e perfect adevarat si intre noi fie vorba nu poate sa nu imi placa ca reactioneaza doar la argumente logice :D).

Sa nu mai vorbesc ca nu se opreste la ea, sambata mi-a cerut categoric sa renunt la tricoul negru cu Minnie pe care il imbracasem (da, ho, stiu ca nu e like cea mai minunata imbracaminte pentru o muiere de 32 de ani but I truly like it :P) pentru ca ea nu are tricou negru cu Minnie (pai nu are ca de unde sa gasesc eu tricou negru cu Minnie pentru copii). Am intrebat-o de ce. Si mi-a raspuns: Pentlu ca nu e colect ca tu sa ai tlicou neglu, cale e culoalea mea plefelata, cu Minnie, si eu sa nu am. Poti sa comentezi? Ca nu poti. Ca asa e. L-am dat jos, na.

Aseara imi zice: mami, sa nu pleci la bilou de dimineata pana nu iti dau colielul asta. Si sa il polti maine la bilou. La birou? La bilou. Toata ziua? Te log. Dar apoi mi-l dai inapoi, cand vii sa ma iei de la gladi. Va las sa va imaginati cine a defilat tantosa cu un colier multicolor din cel mai nobil plastic (da, inclusiv la sedinta AIA :D). Si da, as fi putut sa-l dau jos ca doar de unde era sa stie, dar stiti ce? N-am vrut :).

Deci da. Sunt terorizata de hainele astea :)). Pai si ce fac? Pai…ma duc in oras incercand sa gasesc rochite sau tricouri verzi sau negre. Si nu prea am succes pentru ca la fetite 2 ani plus domneste atotstapanitor rozul in triliarde de nuante (si inshala ca nu-i place rozul, asta chiar mi-ar fi pus capac ;)) ). Duminica insa, inspiratia divina m-a palit fix in mijlocul capului: am fost la Talcioc Urban si am cumparat de la Lilutesa o rochita dementiala de un verde patrunzator (v-am mai zis ca de cand am gasit-o mi s-a parut ca face rochii anume pentru Sara :))). Fitosenia de serviciu a iubit-o atat de mult incat a zis ca o ia cu ea la mare (like complimentul suprem).

Voi cum stati frate, surorilor, cu imbracatul asta? Ca eu una sunt epuizata :))

Ps. Nus de ce bate inspre albastru in poza de mai jos, ca jur ca e verde ca buna-ziua :))

IMG_0408