Category Archives: bebe

Jocuri

Standard

Ai vostri se plictisesc de jucariile pe care le au? A mea da. De exemplu, i-a cerut iepurasului timp de aproape o luna un microfon, pe care l-a primit. Daca a cantat la el doua zile. Altele au avut mai mult succes, dar cand o intreb cu ce vrea sa ne jucam tot trebuie sa vin cu o idee noua.

De exemplu, saptamana trecuta cand am stat acasa cu Sara din cauza unei viroze, intrasem in pana de idei. Adica se plictisea. Si eu zau ca nu sunt genul ala de mama care face minuni cu o foarfeca si o bucata de hartie. Cum e, de exemplu, mamica din link-ul de mai jos.

http://www.micatelierdecreatie.ro/

Ar fi util un tag pe varste, dar merge si cu functia search, altfel ametesc cand intru acolo :))

Puneti-l la favorite. Serios. Skip peste cele care necesita indemanare, ca sunt o gramada de idei care nu necesita cine stie ce pregatire artizanala din partea parintilor. Noi de exemplu am repetat experimentul cu vulcanul si ne-am jucat cu pesmetul (de-asta am avut, in original era gris, dar orice chestie de gen banuiesc ca fix la fel-a avut mega succes :D) Este cea mai pretioasa sursa de idei de jocuri pe care am gasit-o :).

O alta chestie utila este Pinterest, de unde am pescuit si imaginea de mai jos (va mai arat daca vreti), nu ca-i ceva super simplu si usor de facut si haios? :)

Voi mai stiti chestii din astea, usoare de facut pentru parinti dar care ii super incanta pe copii? Ca zau ca fac o lista frumoasa si draguta si o pun aici :)

 

42ec202f861ce1fbf872f2db900920ea

 

 

Echilibru

Standard

Aud des chestia asta cu echilibrul. În general dar și în viața de familie sau între viața de familie și job.

Că e musai. Să le faci perfect pe toate. Să ieși pe ușă perfect aranjată, cu manichiura impecabilă, conducând ca un bărbat cu stânga în timp ce retușezi machiajul în retrovizoare și petreci niște timp de calitate cu plodul de pe bancheta din spate, în drum spre grădi.

La job ești cel mai muncitor dintre toți că na, trebuie să dovedești că plodul nu ți-a luat mințile și încă ești în stare să faci față tipului ăla singur care doarme noapte de noapte la birou.

Iar când ajungi seara acasă te transformi urgent în Masterchef (varianta feminină că așa, oficial se știe că, desigur, tot bărbații îs cei mai buni bucătari), ești galeșă și ascultătoare cu neprețuitul soț și un exemplu în carne și oase pentru copii, care, desigur, te adoră.

Să nu uităm, între toate astea ai și o grămadă de timp pentru tine, să întreții relațiile cu prietenii, să mergi măcar la un concert și o piesă de teatru pe lună și în o vacanță, bianuală, în doi cu soțul, în care citești, relaxată În căutarea timpului pierdut.

Așa zice televizorul, nu? Asta e rețeta din filmele americane și mai toate familiile pe care eu le cunosc încearcă să trăiască sau măcar să vândă imaginea asta.

Realitatea e un pic altfel, mie echilibrul mi s-a parut mai mult ca mersul pe sârmă, bălăngănindu-ne aproape de dezastru între o extremă și alta. Dimineața ești la limită cu dobânditul unei apariții vag umanoide, care să nu înspăimânte colegii de buro și dacă reușești să pleci cu un set complet de haine curate o iei ca pe o performanță personală. Plodul e imposibil să îl duci la grădi, ați divizat sarcinile în familie în mod egal, altfel probabil ar fi ajuns în fiecare zi la grădiniță cu o oră întârziere și tu la birou cu două. La serviciu pleci prima și dacă s-ar putea și mai devreme zău că nu te-ai supăra. Dacă copilul îl mai hrănești cum îl mai hrănești, întrebarea ce mănâncă soțul tău seara e mai grea ca cea de 1 miliard de la Vrei să fii miliardar (sau mă rog, milionar mai nou, cum o fi). Oricum nu e bai mare că la cât sunteți de obosiți e mai important pentru amândoi să vă asigurați un poleposition avantajos la somnul de noapte, cui îi pasă de mâncare. Vacanța este o noțiune vag familiară, îți amintești precis că acum vreo 10 ani ai fost în una, cât despre teatru, trebuie să te încrunți adânc doar ca să încerci să îți aduci aminte dacă locuiești în un oraș ce are unul. Stai. În ce oraș locuiești?

IMG_0134

 

Televizorul

Standard

Copiii vostri au voie la televizor? Sara are si nu are. Adica in sensul ca nu se prea uita la televizor. Dimineata, la trezire, la un episod cu Mickey cat isi bea laptele inainte de gradi si cam atat. In weekend nici macar ala, ca se trezeste dupa ora de difuzare.

Ba mint. Mai nou, de cand a descoperit ouale Kinder (v-am povestit, ala cu Mickey, de la el ni s-a tras) se uita pe YouTube la filmulete din alea scurte cu oua cu surprize. Se mai uita intr-o vreme la Masha si ursul (care sunt foarte dragute, ma uitam si eu cu ea) dar acum nu mai vrea. Niciun alt desen, nu nimic. Ne rugam noi de ea sa ii punem Cartea Junglei, Pisicile Aristocrate, ceva. Nici nu stiu de ce ne rugam. Cred ca ne place noua sa ne uitam la ele :)).

Bine, cu copiii am stabilit-o (stiti ca pana pe la 3 ani asa nu prea au voie, da? sunt hipnotizati, asta e cel mai potrivit cuvant cand se uita la TV, cred ca ala e momentul in care le poti dona toate jucariile sau nu stiu, sa le dai spanac sau ceva ce nu vor sa manance, sunt absolut pe alta planeta, e pretty freaky :D). Dar cu parintii? Eu nu ma uit la TV, dar nu ca nu ma uit la TV si wow ce cool sunt ca citesc si ma dau cu bicicleta in timpul asta. Nu, nu ma uit la TV ca ma uit la calculator :D. Pentru de toate, inclusiv filme (sau seriale, am vreo 2 la care ma uit). In pauza de la serialele mele am cautat sa umplu cu ceva si am zis haaaai mai sa vad ce o fi cu Game of Thrones asta ca deja devine asa, chestie de cultura generala :P. Ovcors ca la primul episod mi-am dat ochii peste cap si am zis ca e de baietei de 10 ani. Asta era acum 4 zile si acum 19 episoade sau asa :D. Adica am ajuns la seria 3 si mai am putin si scap :D.Nu mai fac nimic, orice moment in care Sara doarme mai vad un episod :D. Nu va uitati, va spun, o sa moara familia de inanitie sau ceva.

Asadar, marturisesc ca nu am scris nimic si nici nu se vad sperante saptamana asta, pana nu vad ce se intampla cu dragonii, cu the Imp si cu Jon Snow (pot sa va povestesc fara probleme, cu luuuux de detalii :D).  Fara spoilere ca va mananc!

PS. Daca ma vedeti cu codite zilele astea stiti de unde mi se trage (mie si fetitelor de 9 ani din spatele blocului :D).

PPS. Deci nevermind daca e de lasat au ba copiii la TV, eu zic mai bine sa fiti cu ochii pe mame.

 

IMG_0576

 

 

Lumea

Standard

Sara nu este o printesa si nici cea mai frumoasa fetita din Univers (desi i se spune asta de 5 triliarde de ori pe zi) este o broscuta. O bloscuta salitoale, nu testoasa, sa nu cumva sa faceti confuzia asta ca e vai si amar!

E greu mama sa fii asa mica si frumoasa? Big eyes rolling, grea decizie: Da.

Serviciul lui tati e gri, al lui mami e maro, iar gradinita ei e albastra. Orasul bunicilor e alb.

Culorile ei preferate sunt verde si negru.

Casuta din parc e masina cu care mergem sa pescuim in ocean (ea conduce si tot ea ma ajuta sa cobor din casuta -ma cam cocosez sa intru in ea, e joasa rau, o fi sport sau ceva), apoi ne suim pe corabia piratilor unde Sara navigheaza vitejeste pana la tobogan sau leagan.

Canapeaua din sufragerie e o barca iar cand punem picioarele pe podea atingem apa si ne udam.

Cand desenam, nu desenam „un copac”. Deseneaza dupa care imi explica ce e. Un zambilici in litera a, o parasuta in zbor, o padure :). Cine zice ca stilul ei de a desena nu e cel corect? Eu una sigur nu :)

Lasata singura in raionul cu carti, invariabil cartea aleasa va fi un atlas (avem 5 deja) pe care ne va pune sa i  le citim de 5349834 de ori, iar apoi, le va „citi” si ea, singura, inventand povesti si aventuri cu fiecare imagine din ele.

Pupicii nostri sunt colorati, dupa fiecare stabilim culoarea pe care a avut-o. Ok, uneori si inainte, depinde cum avem chef. Seara, se prabuseste si se aranjeaza in bratele mele, iar inainte sa adoarma, imi spune, multumita: E foalte bine. Foalte bine si aici la mami, zau.

Gatim triliarde de torturi si supe si felul 2 pe care le mancam pe rand, sau impreuna. Papusile isi pun primele picaturile si beau siropelurile atunci cand e bolnava, din mana sigura a doctoritei Sara. Care ma consulta si pe mine cam din 2 in 2 dimineti. Intotdeauna sunt bine, nu am temperatura, dar tlebuie sa beau un silopel.

Intr-o marti oarecare, intru pe usa cu un copil infasurat in jurul meu. O las jos incet si ii fur un pupic. Nu vleau pupici! Niciun pupic! Cu fusta de doamna si toacele de 12 stau in patru labe cu o mutra razboinica si ma pregatesc de atacul pupicilor si al gadilatului. Rasete galgaite se rotesc in fata mea. Un pas. De-a busilea desigur. Tipete mici ascutite si extaziate topaie in jurul meu. Ma misc repede si mai fur cativa in timp ce o gadil. Nu vleau pupici! Niciun pupic! Niciun gadi gadi! Fuge indesat de mine iar eu o urmez amenintator. Printre chiote si chicote imi tipa: Nu vleaaaaau pupici! Niciun pupic! Sunt aici, in camala! :) :) :)

Asta e doar o bucatica din lumea ei. Una colorata, minunata si in vesnica schimbare :), in care sunt onorata sa fiu primita si sper sa ma mai lase sa fac parte din ea multa vreme de aici inainte.

IMG_0487

 

 

 

Cuti

Standard

Nu stiu daca vi-l aduceti aminte pe Cuti.

Sara a avut un catelus-plus (ok, de fapt au fost vreo 3 catelusi) de la Ikea de care a fost nedezlipita o perioada de timp. V-as da link, dar nu se mai produce.

S-au cunoscut pe la un an jumatate,  eram la shopping in Ikea si cand l-a vazut i s-a inseninat privirea :). Pana la gradi il mai lua dupa ea, dar nu era nimic exagerat, daca era acolo bine, daca nu, nu era o tragedie.

Cand a mers la gradi, evident, Cuti a mers cu ea. Si atunci chiar devenisera nedespartiti. Nu-l lasa nicio secunda, lucra cu el in mana, se spala pe maini cu el intre picioare, se imbraca cu el in brate, devenise o mica acorbata (chiar cred ca i-a prins bine la dezvoltarea motricitatii :)) ). Pentru ca sunt trei Sare la gradi, Sara era Sara cu Cuti :D.

A fost foarte bine ca l-a avut, acomodarea la gradinita e o perioada grea si chiar e recomandat sa aiba o jucarie care sa-i faca sa se simta in siguranta.

Si a tinut-o asa pana cam acum o luna (deci cam juma de an au fost „impreuna”). M-am gandit eu ca e suficienta perioada de acomodare (that plus faptul ca nu se mai faceau si incepusera sa arate cam horror dupa atata utilizare). Asa ca, intr-o joi seara, am intrebat-o daca nu vrea sa-l lase maine pe Cuti acasa, ca uite ce obosit e (mai, si zau ca arata/u obosit/i dupa atatea spalari). Si a zis: da. :) L-a lasat acasa, in weekend l-a mai bagat in seama de vreo 2 ori, de luni deja l-am lasat sa se odihneasca cat era Sara la gradi. Cand eram eu intr-o deplasare l-a mai avut o data cu ea si apoi a uitat complet de el, l-am bagat deja printr-un dulap.

Concluzia e sa nu va speriati daca se lipesc de un plus/alt obiect asa tare tare, la momentul potrivit, daca cascati ochii si il asteptati, o sa renunte fara nicio problema la el :).

In cazul Sarei, momentul potrivit nu a fost, asa cum m-as fi asteptat eu cand s-a „liput” de una din educatoare (desi se intelege bine cu amandoua) ci cand si-a facut prieteni la gradi. Acum imi povesteste, de exemplu, ca Andrei a tras-o de rochita si Denis a aparat-o, sau ca a facut schimb de biciclete cu Sara, sau ca a citit la o masuta cu Anya (nu mai povestesc ca a inchis cu Vladut toti copiii afara din gradinita :D :D :D). Asa cum mai spuneam, are „plieteni” acum, no need for a safety blanket ;).

 

IMG_3991-2

Plieteni

Standard

Marti seara, inainte de culcare (cred ca pe toti copiii ii „apuca” inainte de culcare, e momentul in care isi pun ordine in ganduri, si sincer, si pentru mine e la fel).

Cumnatul meu e in vizita la noi.

Sara: Mami, C. e flatele lui tati?

Da mama.

S. Tu ai flati?

Nu, nu am frati, cum nici tu nu ai niciun frate sau sora.

Dupa cateva secunde de gandire.

Tu si eu avem plieteni: Sara, Anya, Maria, Denis si Vlad sunt plietenii mei.

Am cam amutit. Mie mi-a luat mult mai mult timp pe planeta asta sa ma prind ca dupa familie prietenii sunt the next best thing :)

PS. Apropos de plieteni, fix azi, la ora 10:00, a venit pe lume Iustin George, baietelul lui Scooby Doo, una din cele mai drage prietene (cred ca  stiati asta deja, nu?) Ii doresc o viata lunga, plina de bucurii si noroc :)

IMG_9511

Raport de gradinita

Standard

Saptamana trecuta am avut prima sedinta cu Erika, educatoarea Sarei. Desi urasc sedintele (dar le urasc, nu stiu daca ma intelegeti, ma duc ca la meditatia de istorie dintr-a 12-a cu profa aia sinistra) asta a fost foarte ok, mi-as fi dorit sa o avem mai demult. Am inteles mai multe lucruri care nu se „vad”pe camera. Gadinita Montessano e, as far as I know, singura gradinita Montessori cu camere. Si eu profit de functia asta la maxim :D

Recunosca ca ma deranjeaza parintii care stau fie la venire, fie la plecare cu educatoarea la povesti. Timpul ala ar trebui petrecut cu copiii, indiferent ce activitate au in acel moment. Mi se pare teribil de nepoliticos sa tii educatoarea pe hol ca ai tu nu stiu ce de comunicat. In 2 secunde cat preia copilul se pot spune informatiile esentiale: vin sa-l iau la 2, azi nu mananca lapte roz samd. Cu atat mai mult cu cat la preluarea copilului gasim un raport complet cu ce a mancat, cum a fost cu sanatatea azi samd, iar saptamanal poze si povesti pe mail samd.  Noi am avut sedintele astea in timpul in care copiii dormeau, si mi se pare tare civilizat. Cine doreste o discutie cu educatoarea sa se poata programa la o astfel de sedinta. Mor cand vad ca e nevoita sa intre la ore la 9:30 sau chiar mai tarziu in conditiile in care Sara ajunge pe la 8:30 pentru ca na, sta sa discute cu parintii vorbareti la intrare.

Revenind, ideea de sedinte individuale cu parintii mi-a placut foarte mult.

Mi-a placut nu pentru ca as fi aflat lucruri noi despre Sara (totusi, prioritatea mea este copilul asta si ziua in care un strain va sti mai multe lucruri despre ea decat mine va fi una teribil de trista pentru mine-da, stiu ca inevitabil, va veni si ziua aia, de preferinta cand s-o marita sau asa :D) ci pentru ca am aflat cat de bine  o cunoaste educatoarea. Cat de atent o urmareste si cata metoda e in joaca lor (ok, asta stiam si din carti, dar a fost placut sa constat ca si in practica e la fel).

Sara e la gradi de la 2 ani si 9 luni. Planul ar fi fost sa mearga macar pana pe la 3 ani la program scrut si abia apoi la lung, dar tanti care statea cu Sara a gasit in alta parte si a trebuit sa plece. De pe o zi pe alta. Nu comentam :)

Pana la 2 ani a stat cu mine, 9 luni cu tanti. Tanti pe care Sara o iubea foarte mult, cu care se juca in draci, cu care statea ore in sir afara, in parc, la aer curat, cu care radea si chicotea si invata triliarde de cantecele si poezii. Si-a dezvoltat foarte mult vocabularul cu ea. Sara devenise cu bona un copil destul de retras fata de alti copii, care nu se juca cu ei, nu interactiona in niciun fel, chiar vizibil mai putin decat pe vremea cand statea doar cu mine acasa, adica fix pe dos decat ar fi trebuit (in apropiere de 3 ani devin fiinte sociabile, inainte cam degeaba ii pui cu altii ca nu se prea baga-n seama). Ii placeau copiii, voia sa mearga la ei, doar ca o data ajunse, statea si ii privea, chiar daca venea cineva la ea se retragea ca un ghiocel :). In plus, bona o putea invata only so much: cantecele si poezii. Repet, nu ca as vrea sa invete Kafka dar  o vad eu cum vrea sa stie o gramada de chestii (v-am povestit cu literele invatate la 2 ani, cum acum are o pasiune pentru geografie, tari, steaguri, continente, puzzle-uri, forme geometrice samd). In plus, cum se apropie varsta de 3 ani incepe era DECEurilor. Si call me crazy or not dar vreau pe cineva care nu numai sa aiba bunavointa sa trateze cu atentie intrebarile ei dar sa si stie sa raspunda la ele, sa nu-i dea raspunsuri gresite sau in gluma sau lasa ca inveti tu mai tarziu si zau ca unele nu-s simple deloc (de ce ploua, de ce avem doi ochi si nu trei sau unul, de ce exista anotimpuri, de ce avem soare samd).

Ei bine, dupa 8 luni la gradinita am un alt copil. Si e in exclusivitate meritul colectivitatii. E mult mai sociabila, incomparabil mai activa fizic (fie-mea era genul care nu se catara pe nimic, acum iti darama casa in 9 minute), mai…baietoasa :) (si pentru ca e in gasca de baieti la gradi). Na, si eu am fost vesnic in gasca de baieti, chiar o inteleg :D. Tot gradinita i-a adus mult mai multa independenta. Nu ca ar fi fost foarte atasata de noi, nu, chiar n-a fost niciodata (ma rog, de cand dezvoltarea fizica i-a permis sa nu depinda de noi, v-am mai povestit cum ca pana pe la 6 luni a locuit la noi in brate), dar acum chiar se avanta la mult mai multe chestii. Espresso in weekend ea mi-l pregateste (pus cafea in linguroiul ala, apasat buton, luat ceasca, pus zahar, pus lapte, amestecat, servit parinte adormit alaturi de un pupic de trezire). La orice mancare (gatit) participa activ: curata legume, taie, pune in oala, adauga condimente, amesteca samd. Nu mai vorbesc de imbracat/dezbracat, incaltat. Primeste si o gramada de exemple negative care o influenteaza, cum va mai povesteam, dar si am sprijin in invatarea regulilor de politete (pentru mine e pur si simplu important sa fie binecrescuta: sa spuna te rog, multumesc, poftim, sa nu comande, sa nu tipe, sa nu pleoscaie la masa, sa nu soarba ciorba de sa se-auda din China). Lucrurile astea nu cred ca se invata la scoala ci de acum, sigur, prin exemplu, dar nu intotdeauna are exemplele potrivite in jur (tanti care statea cu ea pleoscaia si mi-a fost jena sa ii zic, ca pedeapsa m-am ales din un copil pe care puteam sa-l pun la masa cu Regina cu un mic purcelus :D). I don’t mind daca vi se pare exagerat, o fi.

Nu mi-a rezolvat insa dilema cu invatatul chestiilor care o pasioneaza, nu sta nimeni sa se uite pe steagurile capitalelor lumii doar ca are ea o pasiune pentru asta si pe undeva e si normal. Dar de invatat multe lucruri noi invata, de socializat socializeaza (cred ca e pretty safe ca suntem aproape de prima indragosteala, numele Denis se aude des in casa – si da, e un fel de Dennis the Menace din cate am inteles :D), prietena ei cea mai buna e tot Sara, mica si blonda si dulce foc,  si mai important decat toate la un loc, ii place sa mearga acolo (n-am avut zi  sau moment in care sa zica ca nu vrea sa mearga la gradi).

Cu imbolnavirile stam relativ bine, a racit de putine ori, toate forme usoare. Sincer, ne asteptam la mai rau. Partea mai putin fericita e ca i s-au activat polipii (ORListul zice ca ii avea de pe la 5/6 luni dar ca datorita racelilor repetate i-au crescut), poate daca statea acasa era ok. Apareau oricum probleme cand intra in colectivitate (la scoala sau cand ar fi fost) si atunci ar fi fost chiar mai greu de gestionat o eventuala operatie.

Pe scurt, in calitatea mea de mama de cel mai minunat odor din Univers, nicaieri si nimeni niciodata nu face cum as face daca as creste-o eu si doar eu :). In calitatea mea de posesor de creier care mai e si utilizat uneori inteleg ca pentru ea e important sa invete si de la altii si nu doar de la mine, ca trebuie sa interactioneze si cu alti oameni si n-o pot tine lipita de mine o vesnicie, n-ar fi bine pentru ea si sigur nici pentru mine :) si ca la sfarsitul zilei, conteaza un singur lucru: sa fie ea fericita :). Si sincer, uitandu-ma la ea, chiar cred ca e :).

Nu stiu daca e incurajator sau descurajataor raportul de gradi, insa e 100% adevarat :) Voi sunteti multumiti de mersul la gradi? A iesit pe plus sau pe minus? :)IMG_9511